Știri din zonă
Prezența unui urs, semnalată pentru a doua seară consecutiv, în comuna Săsciori. A fost transmis mesaj de avertizare RO-Alert
Prezența unui urs a fost semnalată , în seara zilei de miercuri, 3 iunie 2026, în jurul orei 19.30, pentru a doua seară consecutiv, în comuna Săsciori, a transmis IJJ Alba. A fost emis mesaj de averizare RO-Alert locuitorilor din zonă.

„La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare. Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj Ro-Alert”, a transmis IJJ Alba.
• Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul
Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum.
De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.
Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut.
La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.

Știri din zonă
Șofer de 50 de ani din Șugag, prins băut la volan pe DN 1. Ce alcoolemie a indicat etilotestul
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șugag, a fost depistat de polițiștii rutieri din Alba în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2026, în jurul orei 00:49. Polițiștii Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat pe DN 1, la kilometrul 367+900 de metri.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea alcoolemiei, conducătorul auto a fost transportat la spital, unde urma să îi fie recoltate probe biologice.
Știri din zonă
Două persoane din Pianu, reținute pentru trafic de canabis. Sute de ramuri de plante, descoperite la percheziții
Două persoane, în vârstă de 48 și 51 de ani, au fost reținute de procurorii DIICOT, fiind cercetate pentru trafic de droguri de risc în formă continuată. În urma a șapte percheziții domiciliare efectuate în localitatea Pianu, anchetatorii au ridicat sute de ramuri de canabis, plante, țigarete artizanale și alte probe relevante pentru anchetă.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a două persoane, membre ale aceleiași familii, suspectate de trafic de droguri de risc în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, în perioada cuprinsă între vara anului 2023 și octombrie 2026, cele două persoane ar fi procurat și deținut canabis, pe care l-ar fi oferit gratuit sau l-ar fi comercializat cu prețuri cuprinse între 25 și 70 de lei pentru un gram.
Șapte percheziții în localitatea Pianu
În urma celor șapte percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de 28 octombrie, în localitatea Pianu, județul Alba, anchetatorii au descoperit și ridicat 475 de ramuri de plante de canabis și nouă plante de canabis.
De asemenea, au fost găsite țigarete confecționate artizanal, recipiente și pungi care conțineau substanță vegetală, un cântar electronic de precizie, un grinder și obiecte care prezentau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
La data de 28 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea celor două persoane.
În cursul zilei de 29 octombrie 2026, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, cu propunerea de arestare preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.
Autoritățile precizează că persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















