Economie
Potrivit lui Florin Roman, vicepreședinte al C.J. Alba, este posibilă o comasare a sucursalei Hidroelectica Sebeș cu una din sucursalele Sibiu sau Hațeg
Subiectul fierbinte al situației de la suscursala Hiroelectrica și Hidroserv Sebeș a fost adus din nou în discuție în cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba, în cadrul căreia Florin Roman, vicepreședinte al partidului și al CJ Alba, a făcut câteva clarificări.
Astfel, în urma discuțiilor avute la Ministerul Economiei, la nivel de ministru, s-au primit asigurări pentru faptul că la Hiroelectrica și Hidroserv Sebeș nu vor avea loc disponibilizări de personal. Acest lucru se va întâmpla, eventual, la nivelul posturilor de conducere, unde ca urmare a reorganizării, numărul directorilor va fi redus la doi.
În cazul Hidroserv Sebeș, Roman a declarat că sunt mai multe variante de lucru și în toate, varianta disponibilizărilor de personal este exclusă. Noutatea este faptul că Ministerul Economiei are în vedere comasarea sucursalei Hidroserv Sebeș cu cea din Hațeg sau Sibiu. Și în această eventualiate, sediul central al noii structuri teritoriale va rămâne la Sebeș.
Chiar dacă numărul de ore al unora dintre angajați se va reduce temporar pe anumite segmente de activitate, nu se pune problema pierderii locului de muncă.
Compania Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din luna iunie 2012. Administratorului judiciar al companiei de stat a a declarat de curând că Hidroelectrica poate ieşi din insolvenţă la 26 iunie.
În judeţul Alba, Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Sebeş are amenajările hidrotehnice Gîlceag, Petreşti, Şugag, Săsciori, Cugir şi Obrejii de Căpâlna. Cu o putere instalată de 346,50 MW şi o energie anuală medie de 430 GWh, sucursala realizează aproape 1% din energia totală produsă în România şi 3% din producţia Hidroelectrica. Amenajarea complexă a râului Sebeş cuprinde patru hidrocentrale dispuse în cascadă, o staţie de pompare şi două microhidrocentrale. Primul şi cel mai mare dintre lacurile ce formează cascada amenajată pe râul Sebeş este lacul Oaşa, cu un volum de 136 mililioane mc şi o suprafaţă de 454 ha. Acumularea Obrejii de Căpâlna asigură atât debitul necesar producerii de energie electrică în centrala Săsciori (42 MW), cât şi alimentarea cu apă a judeţului Alba.
În anul 2011 Hidroelectrica ocupa locul 2 in “Top 100 cele mai valoroase companii din Romania”, editat de Ziarul Financiar, fiind evaluata la 3.490 milioane de euro.

Economie
Locuri de muncă în Pianu, disponibile la 14 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Pianu au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 14 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Pianu, valabilă la data de 14 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Pianu, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Pianu la data de 14 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| CENTRUL MEDICAL LAURA CĂTANĂ SRL | ASISTENT MEDICAL GENERALIST | 2 | 0765208008 |
Economie
Locuri de muncă în Săsciori, disponibile la 14 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Săsciori au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 14 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săsciori, valabilă la data de 14 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săsciori, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săsciori la data de 14 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| DANCU AUREL CONSTANTIN P.F.A | MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR | 2 | 0767629996 |
| SC Maier Technology Srl | OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA | 1 | 0752826367 |
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro



















