Rămâi conectat

Administrație

Posibilă asociere între Municipiile Sebeș și Shuozhou (China), în vederea înființării unui nod intermodal

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sebeșul se pregătește să încheie un acord de cooperare pentru intensificarea relațiilor și promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea realizării unor proiecte comune de dezvoltare economică și socială, cu municipiul Shuozhou, provincia Shanxi din Republica Populară Chineză. Un eventual proiect este înființarea unui nod intermodal la Sebeș.

În baza celor 75 de ani de relații diplomatice și de schimburi culturale, economice, de forță de muncă și sincera prietenie între România și China, cele două administrații ale orașelor se pregătesc să încheie un acord de cooperare. Scopul acestei colaborări este posibila demarare a unor proiecte comune de pe urma cărora ambele orașe ar urma să beneficieze.

„Am avut mai multe discuții legate de intențiile lor de a dezvolta activitați economice în România. Proiectele pe care dânșii dorsesc să se axeze erau pe o parte pentru transport și am avut o discuție pe tema unui intermodalul la Sebeș. Acesta are ca scop trecerea mărfurilor de la Sebeș, de pe șosea pe cale ferată, având în vedere, atât intenția României, cât și intenția la nivel mondial, de a se crea un transport verde.

Privind tema aceasta a intermodalului, dânșii au intenții pentru crearea unei legături de transport între China și Europa și sunt interesați să investească, posibil, și în această direcție pentru un intermodal. Au fost la nivel de discuție, nu putem să spunem că au fost foarte aplicate, pentru ca nici nu ar fi fost normal. Am făcut o solicitare celor de la ministerul de externe pentru a viza un astfel de acord între comunități, această înfrățire. Acesta fiind primul pas.

O altă temă pe care am atins-o a fost aceea de investiții în surse de energie verde, alternativă. Ei având în zona lor companii care se ocupă cu producerea de energie electrică din sistem hidro. Avem și noi astfel de activități pe valea sebeșului și în zona noastră, totodată pe eolian și panouri fotovoltatice.

Așteptăm după ce se va aproba în Consiliul Local să facem un anunț official, iar apoi probabil dânșii vor organiza o vizită la Sebeș, atunci vom putea continua discuțiile noastre și putem să știm dacă rămân interesați. La prima discuție ei au apărut extrem de interesați pentru a investii în cele două direcții, transport și energie verde”, a transmis primarul Sebeșului, Dorin Nistor.

Alte domenii vizate în acordul de cooperare sunt: administrație publică locală, economie, educație, cultură și sport, mediu, medicină, agricultură și dezvoltare locală, turism și alte domenii de cooperare de interes reciproc și stabilitate.

Orașul Shouzhou, din Republica Populară Chineză, a luat naștere în urma reformei și deschiderii Chinei. Este situat între provincia Shanxi și Mongolia interioară. Primul proiect de cooperare pe scară largă dintre China și străini a fost construirea și dezvoltarea minei de cărbuni Pingshuo Antaibao, care a ajutat la înființarea oficială a Municipiului Shouzhou în ianuarie 1989.

Alcătuirea orașului este formată din două districte, un oraș, trei județe și șase zone de dezvoltare la nivel provincial, având o suprafață totală de 10.600 de kilometri și o populație de aproximativ 15 milioane de locuitori.

Posibilul colaborator al Sebeșului are o accesibilitate omnidirecțională. Acesta ajută la dezvoltarea celor 2 mari proiecte de trasnport din China, „Centrua și drumul” și „Beijing-Tianjin-Hebei”, care este o prioritate pentru agenda economic din China.

„Vor acorda sprijinul necesar efectuării de schimburi de experiență și de bune practici între delegațiile formate din reprezentanți ai instituțiilor locale și specialiști care desfășoară activități în domeniile cultural, economic, administrativ, turistic, social, sanitar, educativ și de mediu;

Vor acționa pentru realizarea unor schimburi de experiență între structurile administrative
aflate în coordonarea celor două părți semnatare, stabilirea și realizarea unui sistem relațional între aceste structuri și promovarea imaginii activității acestora la nivelul comunităților locale ale celor două Părți; 

Vor contribui la dezvoltarea cooperării între organizațiile și instituțiile de știință, cultură, sănătate, învățământ, asistență și protecție socială, sport, turism, mediu, gospodărie comunală din unitățile lor administrativ-teritoriale,” se arată în referatul de aprobare.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes