Știri din zonă
Polițiștii de la IPJ Alba s-au sesizat din oficiu, ca urmare a vandalizării Cetății Căpâlna
Urmare apariției în spațiul public a unor informații cu privire la vandalizarea Cetății UNESCO, de la Căpâlna, Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări:
La data de 27 octombrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba s-au sesizat, din oficiu, în legătură cu faptul că persoane necunoscute ar fi distrus, prin vopsire, un semn de orientare turistică și o bancă din lemn, aflate în proximitatea Cetății Căpâlna și ar fi montat, pe panou, mai multe obiecte metalice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar obiectele au fost ridicate, urmând să fie expertizate.
În funcție de rezultatul expertizei, cercetările vor fi extinse cu privire la posibile fapte de furt și braconaj arheologic.

Știri din zonă
Tânăr de 27 de ani din Șugag cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza comunei
În noaptea de 20/21 iunie 2025, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Valea Mărtiniei din localitatea Șugag, un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani, din localitatea Șugag.
În urma testării bărbatului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,65 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Bărbat de 41 de ani din Câlnic reținut de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,68 mg/litru
Polițiștii din Municipiul Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Câlnic, județul Alba, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
La data de 16 iunie 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe raza localității Câlnic, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Câlnic.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului.
Știri din zonă
20–22 iunie 2025: Expoziția Regională de Iepuri Tineret – Ediția a IV-a, la Vințu de Jos
Între 20 și 22 iunie 2025, la Vintu de Jos va avea loc cea de-a patra ediție a Expoziției Regionale de Iepuri Tineret, un eveniment organizat de Asociația Clubul Crescătorilor de Iepuri de Rasă din Ardeal.
Evenimentul reunește peste 305 exemplare de pui de iepuri din 25 de rase, inclusiv cele trei rase românești omologate, reprezentative pentru patrimoniul genetic național. Printre participanți se regăsesc crescători valoroși, multipli campioni naționali și europeni, care contribuie activ la dezvoltarea cuniculturii românești și europene.
Arbitrajul este asigurat de arbitri naționali recunoscuți, alături de arbitri de club, garantând o evaluare profesionistă a exemplarelor expuse.
Programul de vizitare este următorul:
• Vineri, 20 iunie: 16:00 – 18:00
• Sâmbătă, 21 iunie: 08:00 – 18:00
• Duminică, 22 iunie: 08:00 – 14:00
Prețul biletului de intrare este 10 lei.
Publicul este invitat să descopere frumusețea și diversitatea raselor de iepuri, într-un cadru profesionist și prietenos.