Rămâi conectat

Actualitate

Poliţiştii au testat la Sebeș reacţia trecătorilor în cazul unei infracțiuni de tâlhărie

sebesinfo.ro

Publicat

în

campanie-IPJ-Alba-la-SebesPrevenirea faptelor antisociale comise cu violenţă a fost tema zilei de azi, 2 octombrie 2014, în cadrul Campaniei Săptămâna Prevenirii Criminalităţii organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Potrivit unui comunicat remis presei de către IPJ Alba, “poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au organizat o simulare de tâlhărie, în piaţa agroalimentară din Sebeş.

Exercițiul a urmărit să testeze reacţia martorilor la săvârşirea unei astfel de infracțiuni şi măsura în care aceştia pot furniza poliţiştilor date legate de făptuitor, care să conducă la identificarea acestuia.

Din mulţimea de persoane prezente, mai mulţi bărbaţi au intervenit în sprijinul victimei, pentru prinderea făptuitorului.

Ulterior, poliţiştii i-au informat pe cetăţeni că au fost martorii unui exerciţiu realizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, iar acţiunea poliţiştilor a fost apreciată de către cetăţenii prezenţi în piaţă.

Poliţiştii au împărţit materiale informativ preventive şi i-au sfătuit ca în situaţii similare să reţină cât mai multe semnalmente ale autorului şi să apeleze numărul de urgenţă 112.

În același timp, poliţiştii din întreg judeţul, au fost prezenţi în unităţile de învăţământ şi au desfăşurat activităţi de informare care au vizat pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a elevilor şi a cadrelor didactice.

Ziua de vineri, 3 octombrie, este dedicată siguranţei rutiere iar primele activităţi desfășurate vor fi cele de dirijare a traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ de către patrulele şcolare. Tot vineri, începând cu ora 10,30 la Centrul de informare Rutieră din cadrul Palatului Copiilor din municipiul Alba Iulia, va avea loc lecţia deschisă „Ştiu să circul corect!”, la care vor participa elevi din ciclul primar şi gimnazial.”




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes