Actualitate
Peste 400 de articole pirotehnice confiscate de polițiști, de la un tânăr de 21 de ani din Sebeș care intenționa să le comercializeze
Polițiștii au continuat controalele pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu articole pirotehnice.
Ieri, 21 decembrie 2020, polițiștii din Sebeș l-au depistat pe un tânăr de 20 de ani, din Sebeș, care avea asupra sa 465 de articole pirotehnice pe care intenționa să le comercializeze.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu articole pirotehnice, iar cele 465 de obiectele pirotehnice au fost confiscate.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conţinut pirotehnic.
Acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave

Actualitate
Bărbat de 44 de ani din cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut pe strada Dorin Pavel
Luni, 13 aprilie 2026, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Dorin Pavel din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Săsciori.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Anexă gospădărească în flăcări, pe strada Dorin Pavel. Intervin pompierii militari și SVSU Sebeș
Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul amiezii, la o anexă gospodărească aparținând unui imobil de pe strada Dorin Pavel, din Municipiu. Au fost solicitați să intervină pompierii militari și SVSU Sebeș.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. Sebes, Str. Dorin Pavel. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor si SVSU Sebeș”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul se manifestă la o anexă gospodarească (filigorie) pe o suprafață de aproximativ 20 mp și o magazie de depozitare lipită de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. De asemenea, din interiorul anexei au fost evacuate si 2 butelii de către pompierii militari. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului. La fața locului au fost asistați medical 2 minori ce prezentau atac de panică”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Coliziune între două autoturisme, pe strada Tudor Vladimirescu din Sebeș
Două autoturisme au intrat în coliziune, joi după-amiază, pe strada Tudor Vladimirescu. Au intervenit pompierii militari din Sebeș pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea de prim ajutor medical în caz de accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în mun. Sebes, strada Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un accident produs între 2 autoturisme, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniCe nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena 2025. În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro






















