Din Județ
Peste 3600 metri cubi de material lemnos au fost confiscați în ultimele trei luni de polițiștii din județul Alba
Poliţiştii din judeţul Alba au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. În ultimele 3 luni au fost făcute 1.639 de controale, aplicate 1.313 sancţiuni contravenţionale şi confiscată cantitatea de 3.691 metri cubi material lemnos.
În perioada august-octombrie 2016, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj, ai Direcţie Silvice Alba şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au intensificat acţiunile ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea delictelor silvice. S-a urmărit respectarea legalităţii exploatării fondul forestier, verificarea legalităţii în care se efectuează transportul, depozitarea şi valorificarea materialului lemnos dar şi respectarea legislaţiei referitoare la protecţia mediului înconjurător, exportul de material lemnos şi asigurarea unor condiții de piață corecte.
În această perioadă au fost organizate 1.547 de controale pe drumurile publice, 48 în fondurile forestiere şi 44 la locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos, fiind verificate 2.851 de mijloace de transport.
În urma controalelor, au fost constatate 81 de infracțiuni, din care 54 la Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic și au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 224.200 lei la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Alte 1.190 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 319.960 lei, au fost aplicate la alte acte normative.
Ca urmare a măsurilor de sancționare contravențională aplicate și a constatărilor de fapte penale, polițiști împreună cu reprezentanții Direcţiei Silvice Alba, ai Gărzii Forestiere Cluj şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba au confiscat 3.691 metri cubi de material lemnos, din care 2.682 faptic, iar 1.009 valoric.
Acţiunile de protejare a fondului forestier vor continua.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba aminteşte faptul că prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 51 din 14 septembrie 2016, a fost modificată şi completată Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Potrivit noilor reglementări, complementar sancţiunii contravenţionale aplicate, bunurilor destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea contravenţiei silvice, sunt indisponibilizate în vederea confiscării.
De la data intrării în vigoare a noilor prevederi, poliţiştii din Alba au indisponibilizat, în vederea confiscării, 3 autospeciale folosite la transport ilegal de material lemnos şi un atelaj hipo.

Din Județ
Când sunt Paștele ortodox și catolic în 2027 | sebesinfo.ro
Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță | sebesinfo.ro
Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai
Data Paștelui se schimbă de la un an la altul, iar în 2027 diferența dintre calendarul ortodox și cel catolic va fi una considerabilă. Între cele două sărbători sunt 35 de zile.
Pentru cei care își planifică din timp vacanțele, zilele libere, călătoriile sau evenimentele de familie, datele Paștelui sunt importante, mai ales într-un an în care cele două sărbători nu se suprapun.
Când este Paștele ortodox în 2027
Paștele ortodox 2027 va fi sărbătorit duminică, 2 mai.
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a calendarului creștin ortodox și este precedată de perioada Postului Mare și de Săptămâna Patimilor.
În 2027, Postul Paștelui ortodox începe pe 8 martie, iar credincioșii vor intra în ultima și cea mai importantă săptămână înaintea Învierii la sfârșitul lunii aprilie.
Ziua de Paște va fi urmată de perioada pascală, care se încheie, potrivit calendarului ortodox, cu sărbătoarea Înălțării Domnului și apoi cu Rusaliile.
Când este Paștele catolic în 2027
Paștele catolic 2027 va fi sărbătorit duminică, 28 martie.
Sărbătoarea Învierii Domnului vine, astfel, cu mai bine de o lună înaintea Paștelui ortodox.
De ce Paștele ortodox și catolic nu au aceeași dată?
Diferențele dintre datele Paștelui țin de modul în care sunt stabilite sărbătorile în cele două tradiții creștine și de utilizarea unor reguli calendaristice diferite.
Paștele este o sărbătoare mobilă, ceea ce înseamnă că nu are o dată fixă în calendar. Data este stabilită în funcție de echinocțiul de primăvară și de luna plină pascală.
În anumite situații, calculele utilizate de Bisericile occidentale și de cele ortodoxe duc la aceeași dată. În alți ani, însă, sărbătorile sunt separate de câteva săptămâni.
În 2027, diferența este de cinci săptămâni: Paștele catolic este pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.
Ordinea calendaristică arată și cât de mare este diferența dintre cele două sărbători. În 2027, catolicii vor sărbători Paștele la sfârșitul lunii martie, în timp ce ortodocșii îl vor celebra la începutul lunii mai.
Câte zile sunt între Paștele catolic și Paștele ortodox în 2027
Între 28 martie 2027, data Paștelui catolic, și 2 mai 2027, data Paștelui ortodox, sunt 35 de zile.
Diferența poate fi importantă și pentru organizarea perioadelor de vacanță și a călătoriilor, întrucât sărbătorile pascale vor fi plasate în două perioade distincte ale primăverii.
Când vor fi Paștele ortodox și catolic în aceeași zi?
Paștele ortodox și cel catolic nu au o dată comună în fiecare an. În funcție de calculele calendaristice, cele două sărbători pot fi celebrate în aceeași zi sau pot fi separate de una ori mai multe săptămâni.
În 2027, însă, nu va exista o sărbătoare comună: Paștele catolic va fi pe 28 martie, iar Paștele ortodox pe 2 mai.
Din Județ
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Calendar creștin: Când cade Pastele ortodox 2027 și Paștele catolic 2027 • Pastele 2027 | sebesinfo.ro
Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
Când este Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii ani: 2026, 2027, 2028, 2029, 2030
CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2026 și în următorii ani:
Când pică Paştele Ortodox în anii 2020-2030
Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie
Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
Când cade Paştele Catolic între anii 2020-2030
Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 28 martie
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.
Citește și: Mesaje de Paște. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.
De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniUn bărbat de 63 de ani din Sebeș a decedat, după ce a fost lovit de un autocamion pe DC 318, la Drâmbar
Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | sebesinfo.ro






Când este Paștele ortodox în 2027
















