Actualitate
Pedepsele finale primite de hoţii care au spart locuința din Petrești, aparținând proprietarilor Elis Pavaje
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat, după patru ani de judecat, hotărârea definitivă în dosarul furtului de bani din locuinţa unui cunoscut om de afaceri din municipiul Sebeş, proprietar al unei societăţi producătoare de pavaje, supranumit şi „regele pavelelor”.
Instanţa de apel a încetat procesul penal pentru o parte dintre infracţiuni, dar i-a condamnat pe cei patru bărbaţi pentru furt calificat şi spălarea banilor.
Astfel, Ion F. din Sibiu şi Radu C. din Sebeş au fost condamnaţi, fiecare, la câte 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de 4 ani. Ceilalţi doi bărbaţi au fost condamnaţi cu executare, motivul principal fiind acela că sunt recidivişti.
Dumitru H., din Sebeş, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 20 de zile de închisoare, în acest dosar el primind 4 ani şi 4 luni după gratii. Mihai A., din Constanţa, a primit 3 ani şi 20 de zile, tot în regim de detenţie.
Magistraţii au dispus achitarea pentru faptele de uz de fals, fals în declaraţii, instigare la uz de fals, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că a intervenit termenul de prescripţie.
Curtea de Apel Alba Iulia a redus cuantumul daunelor materiale la care inculpaţii au fost obligaţi în solidar către părţile civile de la suma de 462.800 lei, la suma de 128.500 lei şi 32.000 euro (sau contravaloarea în lei la data plăţii).
Victima jafului a fost o familie de oameni de afaceri din Petreşti, care deţine Elis Pavaje, una dintre cele mai puternice firme din România în domeniul producţiei de materiale pentru pavaje, cu o cifră de afaceri de 287 de milioane de lei în 2020.
Jaful din locuinţă a avut loc în ianuarie 2015. Persoane mascate au sustras bani, bunuri şi bijuterii în valoare de câteva sute de mii de lei. După circa un an şi şase luni, poliţiştii din Alba au reuşit sa-i identifice pe autori.
Potrivit rechizitoriului, inculpatul Radu C. i-a anunţat pe ceilalţi trei cu privire la faptul că în locuinţa persoanelor vătămate se află mari sume de bani şi bunuri de valoare. Înainte de a pătrunde în imobil, unul dintre hoţi a escaladat un stâlp de curent, aflat lângă gardul împrejmuitor al imobilului, şi a secţionat un cablu care ducea spre locuinţa în cauză.
După ce au pătruns în curtea imobilului, hoţii s-au folosit de o scară găsită în interiorul acesteia pentru a disloca sirena sistemului de alarmare al locuinţei, sirenă pe care ulterior au aruncat-o în piscina locuinţei. În interior, s-au mişcat foarte rapid şi au distrus şi a doua alarmă.
În total, familia păgubită a reclamat o pagubă în valoare de aproximativ 569.000 lei. Astfel, din dresingul dormitorului, dintr-un dulap, s-a furat suma de 30.000 euro legaţi cu elastic. Dintr-o cutie de carton pentru pantofi, aflată în zona inferioară a aceluiaşi dulap (dresing), a dispărut suma de 100.000 lei, banii care au aparţinut nepoţilor de la nunta acestora. Dintr-un sertar al noptierei aceluiaşi dormitor a fost furată suma de 40.000 lei.
Dintr-o cutie metalică aflată în coşul de rufe (într-un săculeţ de pânză) din baia aceluiaşi dormitor, a fost sustrasă suma de 200.000 lei şi aproximativ 5.000 euro. De asemenea, din seiful situat în dulapul din acelaşi dormitor a dispărut suma de 1.000 euro. După jaf, autorii au început să cheltuie banii cumpărând maşini sau investind în imobiliare, prin interpuşi, membri ai familiilor lor.
sursa: adevarul.ro

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























