Actualitate
Părintele Arhiepiscop Irineu a vizitat Centrul 346 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei „Sava Henția”, din Sebeş
Miercuri, 7 decembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Centrul 346 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei „Sava Henția” din Municipiul Sebeş.
Începând cu ora 12.00, acesta a participat la ceremonia decorării cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler a Drapelului de luptă al unității. Apoi, ÎPS Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a unei plăci comemorative dezvelite cu ocazia Jubileului Centrului. Evenimentul, organizat în proximitatea troiței din incinta unității, s-a desfășurat în prezența Șefului Statului Major al Apărării, Generalul Daniel Petrescu, alături de care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, personalităţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale și angajaţi ai unităţii militare.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus:
„Atât Regele Ferdinand, cât și Regina Maria, au iubit cariera militară, etalând alese însușiri ostășești. Așa se explică interesul lor viu pentru Armata Română și străduința lor pentru a o înzestra cu echipament modern și de a-i furniza o instrucție superioară. Ei erau mândri de virtuțile ostașilor care au participat la lupta pentru reîntregirea neamului nostru. De Anul Nou, 1917, Regele afirma că ostașii noștri «nu s-au arătat mai prejos de aceia despre a căror vitejie ne povestește istoria neamului nostru». Iar «Regina-Soldat», cum era ea numită, mărturisea: «Eu sunt sigură că nu e țară cu mai buni ostași decât România. Soldatul e aici neobosit, e răbdător, e credincios; el merge până cade». Suveranii României erau legați indisolubil de ostașii români, stându-le mereu alături chiar și pe front, sub ploaia de gloanțe, și oferindu-le sfaturi utile, mângâiere în suferință și răsplată pentru vitejie. Soldații erau profund mișcați de afecțiunea prietenească a Reginei Maria, numind-o «mamă». Totodată, simțeau că ea le sporește puterea și le aprinde dorința de a lupta pentru înfăptuirea idealului național. Regele Ferdinand, socotind că educația religios-morală este esențială pentru ostași, a înființat Episcopia Armatei și, apoi, a apreciat rolul clerului militar. Auguștii noștri Suverani reprezintă pentru noi un imbold de a iubi Armata țării, care este o adevărată școală de patriotism sănătos și de dăruire jertfelnică pentru binele comun”.
Centrul 346 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei „Sava Henția” din municipiul Sebeş a fost înfiinţat la data de 1 octombrie 1972, prin ordinul ministrului Forţelor Armate, sub denumirea iniţială de Batalionul 346 Construcţii Linii Permanente. În prezent, misiunea cadrelor militare de aici este de a asigura funcţionarea, exploatarea şi mentenanţa centrelor de comunicaţii din Rețeaua Militară Națională de Comunicații (R.M.N.C.) din zona de responsabilitate, dar şi instalarea de noi centre de comunicaţii şi informatică de sprijin pentru forţele dislocabile.

Actualitate
Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat și băut
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sebeș, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 23 octombrie 2026, pe strada Mihail Kogălniceanu din Sebeș, unde bărbatul a fost oprit în trafic de un echipaj al Biroului Rutier.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a unei fapte anterioare de conducere sub influența alcoolului.
Mai mult, în momentul opririi în trafic, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 23 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cadrul cercetărilor privind infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor rutieri în Sebeș: 19 sancțiuni contravenționale și un permis reținut
Polițiștii rutieri din Sebeș au desfășurat, vineri, 23 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Activitățile s-au desfășurat pe raza municipiului Sebeș, în intervalul orar 11:00–21:00, fiind coordonate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș.
În urma controalelor, oamenii legii au constatat 19 abateri contravenționale, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 3.948 de lei.
Totodată, au fost efectuate peste 20 de testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii au verificat peste 30 de autovehicule, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Acțiunile de acest tip urmăresc creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea participanților la trafic.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















