Rămâi conectat

Administrație

Parcul Tineretului din Sebeș va beneficia de internet gratuit din fonduri europene

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a obţinut asistenţă financiară nerambursabilă europeană în valoare de 15.000 de Euro pentru a instala reţelele WiFi în spații publice.

Astfel cetățenii Sebeșului și vizitatorii municipiului vor a vea acces gratuit la internet în Parcul Tineretului și zona centrală.

Prin programul WiFi4EU vor fi finanţate cheltuielile cu achiziţia de echipamente şi costurile de instalare (punctele de acces la internet), iar beneficiarul va suporta cheltuielile de conectivitate (abonamentul la internet) şi de întreţinere a echipamentelor timp de cel puţin 3 ani.

Conform prevederilor Acordului de finanţare nr. INEA/CEF/WiFi4EU/2-2019/003941-005523 plata operatorului economic care va instala reţele de internet WiFi aferente proiectului va fi realizată direct de către Comisia Europeană prin Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele.

Accesul utilizatorilor finali la reţeaua WiFi4EU va fi gratuit şi nu va conţine publicitate comercială, neutilizând datele cu caracter personal în scopuri comerciale.

Prin intermediul iniţiativei WiFi4EU, Comisia Europeană promovează accesul gratuit la internet WiFi în spaţii publice interioare sau exterioare precum parcurile, pieţele, clădirile publice din Europa pentru reducerea decalajului digital, o mai bună integrare a comunităţilor pe piaţa unică digitală, creşterea gradului de alfabetizare digitală şi îmbunătăţirea serviciilor publice prestate în aceste spaţii.

FOTO: Edy Schneider




Administrație

Primarul Dorin Nistor anunță amenajarea unei noi parcări în Sebeș: Vor fi create 32 de locuri pe Bulevardul Lucian Blaga

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat că a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de construire a unei noi parcări publice în zona centrală a orașului.

Potrivit edilului, luni a fost predat amplasamentul pentru realizarea investiției de pe Bulevardul Lucian Blaga, nr. 4, proiect care prevede amenajarea a 32 de noi locuri de parcare.

„Luni am predat amplasamentul pentru realizarea lucrărilor de construire a unei parcări publice pe Bulevardul Lucian Blaga, la numărul 4. Proiectul prevede amenajarea a 32 de noi locuri de parcare, venind astfel în sprijinul necesităților din zona centrală a orașului”, a transmis primarul Dorin Nistor.

Noua parcare are ca scop suplimentarea locurilor destinate șoferilor din centrul municipiului, într-o zonă în care cererea pentru spațiile de parcare este ridicată. Investiția face parte din proiectele administrației locale pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane și a condițiilor de mobilitate din Sebeș.




Citește mai mult

Administrație

Primăria Municipiului Sebeș a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și a tarifelor de facturare aferente serviciilor prestate de asocierea RER Vest SA/RETIM Ecologic Service SA, în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport al deșeurilor în Zona 2 – Lot 2 Tărtăria.

Documentația aferentă proiectului poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în secțiunea Consiliul Local – Acte administrative – Proiecte de hotărâri aflate în dezbatere publică.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. Acestea pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, situată în Piața Primăriei nr. 1, în timpul programului de lucru al instituției, sau pot fi trimise prin e-mail la adresa secretariat@primariasebes.ro.

Termenul-limită pentru transmiterea propunerilor este 22 iulie 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes