Actualitate
Parade medievale, concursuri, concerte, dansuri şi procesiuni cu torţe la Zilele Cetăţii Mühlbach de la Sebeş
Zilele Cetăţii Mühlbach au continuat şi sâmbătă la Sebeş, dar programul obişnuit a fost amânat cu o oră şi jumătate din cauza temperaturilor foarte ridicate care se înregistrau la cea oră.
Centrul oraşului a fost celebrat cu evenimente de inspiraţie istorică, parade medievale, demonstraţie de măiestrie a mânuirii armelor, concerte, concursuri, dansuri medievale, procesiune cu torţe, dar şi alte surprize pregătite de organizatori. Locuitorii Sebeşului şi cei prezenţi în municipiu au avut ocazia să vadă o paradă medievală condusă de doi cavaleri în spatele cărora se aflau domni şi domniţe îmbrăcaţi în costume medievale.
Un alt moment agreat de spectatorii prezenţi în Municipiul Sebeş a fost o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armelor la care tinerii au impresionat spectatorii prin abilităţile de luptători şi curaj.
Alegerea Domniţei Sebeşului a fost un alt concurs interesant la care au participat 8 fete din Municipiul Sebeş cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani. Fetele au trebuit să facă faţă unei probe de aptitudini, unei probe surpriză pregătită de juriu şi probei dansului. Cea mai bună a câştigat titlul de domniţa Cetăţii Mühlbach, iar premiul de popularitate a fost dat de public.
Zilele „Cetăţii Mühlbach” au continuat cu dansuri medievale, concerte şi procesiune cu torţe.
Duminică, 23 iunie, la Sebeş de Zilele Cetăţii Mühlbach va fi următorul program:
CURTEA MUZEULUI
10.00 – 13.00 – Concursul ARCAŞUL ŢINUTULUI
Probele speciale de îndemânare: săgetarea unor ţinte mobile
Desemnarea celui mai iscusit arcaş al vremurilor noastre
În pauze – muzică cu cimpoaie şi tobe cu BORDO ŞARKANY
– dansuri medievale cu NOSA şi SCUTIERII DE MÜLBACH
TURNUL ROTARILOR
12.00 – 17.00 – Concurs Carcassonne
TABĂRA CAVALERILOR
10.00 – 17.00 – Atelierele medievale cu EROII VEACURILOR APUSE Exerciţii interactive cu publicul: tras cu arcul şi mânuirea spadei
– Atelier medieval cu SCUTIERII DE MÜHLBACH
– Tras cu arcul la ţintă şi teatru medieval
17.00 – Scenariu istoric: Ioan Zápolya şi Petru Rareş
17.25 – Dansuri medievale cu NOSA
SCENA MARE
14.00 – 17.00 – Probe de sunet
18.00 – Demonstraţie de luptă şi tactică militară cu Luptătorii Silfr Haukr
18.30 – Intrarea vrăjitoarei în Cetate
18.35 – Miniconcert de muzică medievală cu BORDO ŞARKANY
– Dansuri medievale cu NOSA
19.00 – Premierea celui mai iscusit arcaş al vremurilor noastre
19.20 – TRUVERII – Muzica şi poezia comedianţilor maestrului Will
20.00 – Locuitorii Cetăţii reclamă lucruri tulburătoare. Sfatul căpeteniilor
20.05 – Demonstraţie de mânuirea armelor cu SCUTIERII DE MÜHLBACH
20.45 – Se emite ordinul de prindere a vrăjitoarei. Sunt audiaţi martorii
21.00 – MENESTRELII VEACULUI XXI: concert DESPERADO
22.15 – Procesul şi arderea vrăjitoarei – animaţie cu foc cu SIRIUS şi EROII VEACURILOR APUSE
23.00 – Încheierea programului
E noapte şi e frig, Seniori!

Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Actualitate
„Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” lansează baschetul în scaun rulant la Petrești
O activitate de baschet în scaun rulant a început la Sala de Sport din Petrești, unde persoanele cu dizabilități se pot întâlni pentru a face sport, a socializa și a-și depăși limitele.

Inițiativa a pornit de la dorința de a crea un spațiu în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive și să se simtă parte din comunitate. Organizatorii spun că proiectul este abia la început, dar se bucură de sprijinul unor oameni și instituții care au ales să se implice.
Antrenamentele sunt coordonate de Sorin Simon și George Haprianu. Organizatorii le-au mulțumit pentru timpul, răbdarea și încurajările oferite participanților.
Proiectul beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin implicarea specializării Educație Fizică și Sport.
Antrenamentele au loc în fiecare marți, de la ora 18:00, la Sala de Sport din Petrești. Cei interesați pot veni să urmărească activitatea, să îi cunoască pe participanți și antrenori sau să afle mai multe despre baschetul în scaun rulant.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















