Știri din zonă
O zonă turistică spectaculoasă din masivul Şureanu, blocată pentru investiţii după dublarea ariei protejate peste noapte
Una dintre cele mai importante zone turistice din Alba a fost blocată pentru dezvoltare după ce suprafaţa ariei protejate în care nu se poate construi a crescut peste noapte.
Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a transmis recent Primăriei comunei Şugag că loturile parcelate care urmau să fie scoase la licitaţie pentru noi investiţii figurează din 2016 ca incluse în aria naturală protejată Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa şi ROSPA0043 Frumoasa.
Brusc, suprafaţa ariei protejate în care nu se poate construi a crescut de la 15 hectare, cât a fost aprobat prin ordin de ministru, la 30 de hectare. Astfel, potrivit acelor hărţi, conturate prin satelit înainte de 2016, şi unele clădiri ridicate deja în Luncile Prigoanei s-ar afla în zonă neconstruibilă.
La data ridicării lor, în 2014, proprietarii au obţinut avizele de mediu deoarece la acea dată nu exista noua delimitare a sitului natural protejat. Din 2014, Primăria Şugag nu a mai scos loturi construibile, la licitaţie, în Luncile Prigoanei.
Consiliul Judeţean Alba a redactat Planul de management pentru această aria naturală protejată, în 2015. Pentru judeţul Alba aria naturală protejată ”Frumoasa” ocupa din suprafeţele unităţilor administrativ-teritoriale următoarele procente: Cugir (22%), Pianu de Sus (1%), Şugag (72%). În total, la Luncile Prigoanei era vorba de o suprafaţă de circa 15 hectare de teren.
Exact pe această suprafaţă, Primăria Şugag nu şi-a făcut planuri de dezvoltare. Pentru alte 15 hectare, şi-a făcut însă planuri de dezvoltare turistică, a plătit devize, studii, planuri, ca să facă un plan Plan Urbanistic General şi un Regulamentul Local de Urbanism ca la carte. Toate acestea, cu intenţia de a spori potenţialul turistic al zonei şi de a atrage noi sume la bugetul local al comunei.
A decis să scoată mai multe loturi la licitaţie în 2021, dar demersul a fost blocat de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate. Primarul Constantin Jinar susţine că va demara un proces în instanţă pentru că o zonă cu un potenţial turistic atât de mare nu poate fi blocată în acest mod.
Cele două arii protejate au acum alte delimitări ale zonei de protecţie, faţă de acum şase ani. Suprafaţa totală sitului de importanţă comunitară ROSCI0085 Frumoasa este de 137.256 hectare, situl aflându-se pe raza a douăzeci de comune şi patru oraşe din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea.
Este străbătut de Transalpina, şoseaua aflată la cea mai mare altitudine România. Situl cuprinde trei masive montane ale Carpaţilor Meridionali, Munţii Cindrel, Lotru şi Şureanu, cu râurile Sadu, Frumoasa şi Sebeş şi afluenţii lor. Al treilea ca mărime la nivel naţional, SCI ”Frumoasa” include 11 tipuri de habitate de interes comunitare dintre care trei prioritare, 25 specii de interes comunitar.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























