Actualitate
O treime dintre localnicii din Sebeș sunt de părere că pădurile şi lemnul le aduc o viaţă mai bună
În cadrul unui sondaj de opinie realizat în vederea actualizării strategiei de dezvoltare durabilă a municipiului Sebeş, desfăşurat la finele anului trecut, pe un eșantion de 1,1 la sută din populaţia municipiului, la întrebarea:
“Care consideraţi că sunt cele mai importante resurse naturale care contribuie la creşterea calităţii vieţii în Sebeş?”, aproape o treime dintre localnici – 32,84 la sută sunt de părere că pădurile şi lemnul sunt principala resursă naturală a zonei, care le aduc o viaţă mai bună. Pe teritoriul administrativ al Ocolului Silvic Sebeş RA Sebeş, fondul forestier ocupă 4.972 de hectare: municipiul Sebeş – 3.762,1 ha; comuna Şpring – 629,2 ha; comuna Roşia de Secaş – 187 ha; comuna Berghin – 244,8 ha; comuna Ohaba -148,9 ha. Ocolul Silvic Sebeş R.A. este constituit în vederea administrării fondului forestier şi a păşunilor împădurite ale celor cinici unităţi administrativ-teritoriale. Importanța acestei resurse naturale poate fi privită şi din punct de vedere al rezultatului economic ce decurge din valorificarea acestui potenţial. Industria prelucrării lemnului, o industrie cu vechi tradiţii la Sebeş, contribuia cu aproape 70 la sută din cifra de afaceri totală a companiilor din municipiu, în anul 2014; în această industrie lucrează aproape 3.000 de angajaţi, adică mai bine de un sfert din totalul salariaţilor din mediul privat sebeşean. Pe locul 2 în clasamentul resurselor care contribuie la creşterea calităţii vieţii locuitorilor municipiului Sebeş se află o altă resursă naturală importantă – apa, 23,88 la sută dintre cetăţenii chestionaţi considerând că are un rol important în viaţa lor. Parcul “Arini” contribuie cu 17,41 la sută la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din zona Sebeşului, iar Râpa Roşie, un simbol al regiunii, deţine o podere de aproape 15 la sută în viaţa localnicilor. Terenurile agricole sunt considerate de aproape 14 la sută dintre locuitorii municipiului Sebeş ca având un rol important în viaţa lor, iar 10,45 la sută dintre cetăţeni susţin că Valea/râul Sebeş pot să le aducă un trai sănătos. Râul şi Valea Sebeşului reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale ale zonei, cu impact în dezvoltarea turismului – agroturismului, zonelor de agrement, dar si pentru producerea energiei electrice – prin hidrocentrale.
A. D. T.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















