Actualitate
O șoferiță de 43 de ani din Sebeș aflată sub influenţa alcoolului a acroșat o femeie aflată pe trecerea de pietoni
Ieri, 24 octombrie 2018, în jurul orei 07.00, poliţiştii din Sebeş au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada Augustin Bena din Sebeş.
O femeie de 43 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 66 de ani, din Sebeş, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, acroşând-o.
În urma accidentului, femeia de 66 de ani a suferit leziuni corporale uşoare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele ei a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
• Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte conducătorilor auto că șofatul şi alcoolul sunt incompatibile
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Acesta constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.
Totodată, precizăm faptul că legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte (între 1.305 şi 2.900 de lei), iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Actualitate
Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș
Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.
Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.
În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.
Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















