Rămâi conectat

Administrație

O delegație germană condusă de doamna Anne Quart, reprezentând landul Brandenburg, a vizitat Municipiul Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, a primit ieri, 19 iunie 2017, vizita unei delegaţii germane de nivel înalt formate din: doamna Anne Quart, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Justiției, pentru Europa și Protecția Consumatorilor, domnul Stefan Biedermann, Responsabil pentru politica economică și financiară europeană, dezvoltarea strategiilor, internaționalizare în cadrul Ministerului Justiției, pentru Europa și Protecția Consumatorilor, doamna Birgit Schliewenz, reprezentant al Landului Branderburg în Regiunea Centru și domnul Klaus Peter Krueger, reprezentant ManCom GmbH, coordonator din partea germană pentru relaţiile de parteneriat. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a fost reprezentată de domnul Nicolae Mărginean.

Întâlnirea face parte din programul vizitei oficiale de informare privind proiectele finanţate prin Programul Operaţional Regional, în Regiunea Centru, a doamnei Anne Quart, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene, Landul Brandenburg, vizită care se derulează în perioada 18-21 iunie 2017, la invitaţia Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, în contextul unui parteneriat de 15 ani dintre Regiunea Centru şi landul german.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au vizat o prezentare a celor mai semnificative aspecte privind dezvoltarea Sebeşului și potenţialul său economic, demografic şi cultural, cu accent asupra investiţiilor prioritare pentru care echipa primarului Dorin Nistor va solicita finanţare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014 -2020: construirea unei clădiri noi pentru Liceul Tehnologic, transformarea unei centrale termice în creşă şi grădiniţă, realizarea de piste de biciclete în vederea sprijinirii tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public, reabilitarea a trei clădiri aparţinând Spitalului Municipal Sebeş, înfiinţarea unui incubator de afaceri, proiecte destinate comunităţilor defavorizare care pot fi realizate prin intermediul Grupului de Acţiune Locală. Agenda delegaţiei a inclus şi o întâlnire cu elevii și personalul didactic de la Liceului German din Sebeş. Oaspeţii din landul german au propus o colaborare concretă între Sebeş şi oraşul Wittstock, cele două având multe similitudini, inclusiv dezvoltarea economică. Prima propunere a fost aceea de realiza un parteneriat între Liceul German din Sebeş şi o şcoală din Wittstock, urmând ca în cursul lunii iulie, Sebeşul să primească vizita unui grup de elevi din oraşul german. De asemenea, a fost propusă o colaborare între bibliotecile din cele două oraşe.

Doamna Anne Quart a evaluat în termeni pozitivi vizita efectuată la Sebeş. Rezultatele unor astfel de acţiuni se înscriu în demersurile active ale municipalităţii Sebeş de a realiza parteneriate durabile cu autorităţi locale din statele europene, de a accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltare, de a facilita schimburi de bune practici, experienţa germană fiind benefică în contextul investiţiilor şi proiectelor care vor fi derulate în perioada imediat următoare în beneficiul comunităţii locale, conform declaraţiilor făcute în cadrul întâlnirii de către primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare
Primăria Municipiului Sebeş




Administrație

Joi, 29 octombrie 2026: Ședință publică ordinară a Consiliului Local al Municipiului Sebeș. Vezi proiectul ordinii de zi

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeș este convocat în ședință publică ordinară pentru ziua de joi, 29 octombrie 2026, începând cu ora 14.00, cu participarea fizică a consilierilor locali în sala de ședințe situată în Piața Primăriei, nr. 1 și are următorul Proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru ședința ordinară din data de 29.10.2026
Inițiatorul proiectului: Consilier local, Dorin Albu.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei a 3 contracte de concesiune având ca obiect spații cu destinația cabinete medicale sau cabinet stomatologic, situate în clădirea Dispensarului Medical Petrești – Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

3. Proiect de hotărâre privind însușirea raportului de evaluare în vederea stabilirii valorii de concesiune a terenurilor din Municipiul Sebeș, loc. Petrești, atribuite în baza Legii 15/2003 republicată, încetarea dreptului de folosință gratuită a domnului Borca Nicolae-Dobrin și încheierea contractului de concesiune asupra terenului în suprafață de 300 mp. înscris în CF. nr. 72157-Sebeș cu noul dobânditor a construcției
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

4. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL 126/2011-Regulamentul Local pentru informarea și consultarea publicului la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. și R.L.U. proiect nr. 21/2025 „Construire locuință, anexe și împrejmuire” Petrești, str. Zorilor, nr. 23B; Beneficiari: Ștefan Claudiu și Ștefan Andrada Maria.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

6. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 253/2026 privind acordarea de stimulente financiare sub formă de premii elevilor și profesorilor din învățământul preuniversitar din Municipiul Sebeș care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare în anul școlar 2025-2026, cu modificările și completările ulterioare.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

7. Proiect de hotărâre privind diminuarea valorii de inventar a mijloacelor fixe „Strada Tâmplarilor”, cu nr. inv. 81096 și „Strada Toporașilor”, cu nr. inv. 81097.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

8. Proiect de hotărâre privind propunerea de atribuire teren aferent construcțiilor proprietate personală, potrivit art. 27 alin. (2^3) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare (astfel cum art. 27 alin. (2^3) a fost modificat prin Legea nr. 136/2025).
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. și R.L.U. proiect nr. 283/2025 „Elaborare PUZ-Introducere în intravilan și reglementare zonă mixtă (industrie și servicii)” Sebeș, str. DJ 106K, FN; Beneficiar: David Laurențiu Ovidiu.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. și R.L.U. proiect nr. 45/2025 „Elaborare PUZ în vederea parcelării pentru construire locuințe și spațiu cu funcțiune mixtă” Petrești, Mihai Eminescu, nr. 93; Beneficiari: Iosa Nicolae și Iosa Cornelia.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

11.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al primarului Municipiului Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții al Direcției de Asistență Socială Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării anexei nr. 1 la HCL nr. 122/2026 privind aprobarea capacității și a Regulamentului de Organizare şi Funcționare al serviciului social de zi – Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice – Mihail Kogălniceanu – compartiment în cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

14. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane în aria teritorială de competență a Municipiului Sebeș şi Comunei Daia Română.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Introducere rețea apă str. Zambilelor, Petrești, Municipiul Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

16. Proiect de hotărâre privind modificarea Contractelor de Administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

17. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale de la poziția 7 din Anexa 2, la H.C.L. 265/2025 privind modificarea și completarea Inventarului domeniului public și privat al Municipiului Sebeș, ca urmare a recepționării obiectivului de investiții „Transformare imobil fostă centrală termică Aleea Parc – Municipiul Sebeș în Creșă” și darea acesteia în administrarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – Sebeș.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea finalizării și închiderii proiectului „CONSTRUIREA DE INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE ÎN MUNICIPIUL SEBEȘ”, cod proiect C3I1B0122000084, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență prin apelul nr. PNRR/2022/C3/S/I.1.B, precum și asigurarea sustenabilității investiției.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Contului de execuție al Bugetului general centralizat al Municipiului Sebeș la 30.09.2026.
Inițiatorul proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

20. Informarea nr. 65665/63520/2026 a domnului PACA VASILE.

21. Informarea nr. 67579/06.10.2026 SC DIVERS EXPRES SRL.

22. Informarea nr. 65503/29.09.2026 a locuitorilor de pe strada Ștefan cel Mare.

23. Informarea nr. 65476/29.09.2026 a doamnei GHIZDAV MARIA.

24. Informarea nr. 70457/12.10.2026 a doamnei LUPU LILIANA.

25. Informarea nr. 77803/14.10.2026 – SC IPRODCOOP SRL.

26. Informarea nr. 78944/19.10.2026 – SC HOLLY DENT SRL.

27. Informarea nr. 78945/19.10.2026 – Istrate Daniel.

28. Informarea nr. 78942/19.10.2026 – MIQROPARC SRL pentru punctul de lucru din Bulevardul Lucian Blaga, nr. 81.

29. Informarea nr. 78943/19.10.2026 – MIQROPARC SRL pentru punctul de lucru din Bulevardul Lucian Blaga, nr. 64.

30. Informarea nr. 78941/19.10.2026 – Societatea SC MIND GAMES SRL.

31. Informarea nr. 79112/20.10.2026 – Șelaru Ioan.




Citește mai mult

Administrație

Bază sportivă nouă, pe strada Tipografilor din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

O nouă bază sportivă este în curs de amenajare pe strada Tipografilor, unde au început lucrările de construcție. În prezent, intervențiile se concentrează asupra fundațiilor, potrivit informațiilor prezentate de reprezentanții administrației locale.

Proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii sportive și recreative, cu accent pe crearea unor facilități destinate copiilor și tinerilor.

Ce va cuprinde noua bază sportivă

Complexul va include un teren multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet de dimensiuni reduse. În cadrul amenajării sunt prevăzute și spații verzi, alei pietonale și zone de recreere.

De asemenea, proiectul prevede construirea unei clădiri în care vor fi amenajate vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, precum și săli destinate activităților educative, recreative și culturale.

Finanțare europeană pentru investiție

Investiția beneficiază de finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, în baza contractului nr. 8757 din 26 noiembrie 2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru.

Potrivit reprezentanților administrației locale, proiectul urmărește să ofere comunității un spațiu modern și accesibil, în care copiii și tinerii să poată practica sportul și să participe la activități educative, culturale și recreative.

Noua bază sportivă de pe strada Tipografilor face parte din demersurile de dezvoltare a infrastructurii dedicate activităților sportive și petrecerii timpului liber.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes