Administrație
Nu mai puțin de 56 de proiecte aflate pe ordinea de zi a primei ședințe a Consiliului Local Sebeş din acest an
Consilierii locali din Sebeş se întrunesc mâine, 30 ianuarie 2014, ora 14.00, în prima şedinţă ordinară din acest an, cu 59 proiecte pe ordinea de zi. Printre acestea se află aprobarea Bugetului general centralizat al municipiului Sebeş pe anul 2014 şi estimări 2015 – 2017, aprobarea calendarului de activităţi cultural-educative ce se vor desfăşura în acest an, aprobarea scoaterii la licitaţie , în vederea închirierii pe o perioadă de 3 (trei ) ani a unor spaţii situate în clădirea Autogării Sebeş.
Vă prezentăm proiectul ordinii de zi:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea calendarului de activităţi cultural – educative ce se vor desfăşura în cursul anului 2014.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a cuantumului contribuţiei de întreţinere pentru 2014 a persoanele asistate în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sebes.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului compensaţiilor în bani care se vor acorda voluntarilor din Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Sebeş, pentu timpul efectiv de lucru.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului general centralizat al Municipiului Sebeş pe anul 2014 precum şi estimări 2015 – 2017.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autogării Sebeş „
- Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru serviciile oferite de Autogara Sebeş .
- Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii la licitaţie , în vederea închirierii pe o perioadă de 3 (trei ) ani a unor spaţii situate în clădirea Autogării Sebeş.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii contractelor de închiriere pentru acces la peroanele din Autogara Sebeş.
- Proiect de hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr.129/01.08.2005 .
- Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării chiriilor şi durata prelungirii unor contracte de închiriere pentru chiriaşii din blocul ANL 53CD- cartier Lucian Blaga şi blocul ANL 12AB-cartier Valea Frumoasei.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea demolării imobilului clădire Centrala termica Lucian Blaga, nr. inv. 10130, situat in Sebeş-cartier Lucian Blaga.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii în folosinţă gratuită a unui spaţiu în suprafaţă de 55 mp din imobilul situat în Sebeş – Petreşti , str. Valea Sebeşului , nr. 9 către Asociaţia „FANFARA PETREŞTI „.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, a cabinetului medical în suprafaţă de 121,61 mp din incinta Dispensarului medical situat administrativ în Sebeş , imobil aflat în proprietatea privată a Municipiului Sebeş, str.Mihail Kogălniceanu nr.128 cu destinaţia desfăşurării activităţii medicale sau activitate medicală conexă.
- Proiect de hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 83/19.12.2008 –locatar S.C FLOARE DE COLŢ S.R.L.
Proiecte initiator Primar
- Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Municipiului Sebeş în AGA a Societăţii comerciale „APA-CTTA”S.A., la care municipiul Sebes prin Consiliului Local este acţionar, precum şi aprobarea contractului de mandat.
- Proiect de hotărâre privind modificarea art. 3 al HCL nr. 172/2010 prin care s-a aprobat transferul către Consiliul Local al Municipiului Sebeş a managementul asistenţei medicale a Spitalului Municipal Sebeş şi au fost numiţi reprezentanţii Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Sebeş .
- Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 15/2013 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sebeş în Comisiile de Administraţie ale şcolilor din învăţământul preuniversitar de pe raza administrativ – teritorială a Municipiului Sebeş .
Proiecte iniţiator cons. Albu Dorin
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor , pe anul 2014 ,la Ocolului Silvic Sebeş RA .
- Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă a unui teren în suprafaţă de 25,00mp aparţinând domeniului public, situat administrativ în Sebeş, în zona str.V.Frumoasei în dreptul imobilului cu nr.2 ( zona sens giratoriu ), pentru amplasarea unei rulote pentru activităţi de servicii de alimentaţie şi desfacere produse alimentare
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii la obiectivul de investiţie „Reparaţii faţade Şcoala Gimnazială nr.2”
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investiţii: „Reparaţii faţade Şcoala Gimnazială nr.2”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investiţii: „Modernizare străzi Sebeş: Stejarului, Viitorului, Lemnarilor, Ogorului, Mihail Sadoveanu, Brânduşelor, Oaşa, Luncile Prigoanei, Cibanului, Tipografilor, Bujorului, Municipiul Sebeş ”
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investiţii: „Iluminat public pe străzile: 8 Aprilie, Pădurenilor, Luncii, Speranţei, Cloşca, Zori Noi, Viitorului, Lemnarilor, Stejarului, Ogorului, Oaşa, Mihail Sadoveanu, Luncile Prigoanei, Lungă, Izvorului, Municipiul Sebeş ”.
- Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Sebeş a unor mijloace fixe care fac obiectul Contractului de delegare a gestiunii către Asociaţia Intercomunitară Apa Alba în vederea casării acestora.
- Proiect de hotărâre privind modificarea unor caracteristici ale reţelelor de apă şi de canalizare care au făcut obiectul HCL nr. 302/2013.
- Proiect de hotărâre privind apartamentarea imobilului situat administrativ în Sebeş , str. Mihai Viteazu , nr. 3, înscris în CF 75099 curţi construcţii , nr. top. 1508/2, în suprafaţă de 665 mp şi nr. top. 1509/2, în suprafaţă de 903 mp.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea introducerii în domeniul privat al Municipiului Sebeş , a mijlocului fix „Autovitanjă” achiziţionat prin programul de investiţii din fonduri IID.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea introducerii în inventarul Municipiului Sebeş , a unor reţele de apă şi de canalizare realizate din fonduri IID.
- Proiect de hotărâre privind atribuirea , în baza punctajului obţinut de solicitanţi, a unor „locuri de casă” în baza legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare .
- Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din proprietatea privata a Municipiului Sebes, in proprietatea D-lui Baiersdorf Christof Heinrich Wilhelm, a unei suprafete de teren situat admnistrativ in Sebes,Lancrăm, Zona Sirinii Lancrămului, Jud.Alba.
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea Programului activităţilor socio – culturale pe anul 2014 al Centrului de zi pentru persoane vârstnice Sebeş din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Sebeş.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de asistenţi personali prevăzut în Statul de Funcţii al Serviciului Public de Asistenţă Socială.
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea dării în folosinţă gratuită de către SPAS Sebeş a unei părţi (25 mp) din mijlocul fix cu nr. inv. 11112, înscris în C.F. nr. 71215 – C1 „Centru de îngrijire persoane cu handicap „ Organizaţiei pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale „Trebuie „ Sebeş.
- Proiect de hotărâre pentru aprobarea Planului de lucrări şi acţiuni de interes local pentru repartizarea orelor de muncă prevăzute a se efectua obligatoriu de către beneficiarii de ajutor social .
- Proiect de hotărâre privind îndreptarea unei erori materiale sun Art. 3, HCL 317/2013.
- Proiect de hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr.86/22.07.2005.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii contractului de vânzare – cumpărare a unei locuinţe construite din fonduri ANL situate administrativ în Sebeş , strada Valea Frumoasei , bloc. 12, scara B , ap. 4.
- Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosinţă ce a fost acordat unor tineri, în baza legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare.
- Proiect de hotărâre privind repartizarea în chirie a unor locuinţe din Municipiul Sebeş .
Proiecte initiator Primar
40. Proiect de hotărâre privind transparenţa cheltuirii banului public.
Proiect iniţiator cons. Roncea Radu.
- Informarea nr. 49275/2013 – adresa d-nei Cibu Anca Elena şi a d-lui Petru Vasile , Sebeş, str. Mircea cel Mare , nr. 70 şi nr. 72, jud. Alba .
- Informarea nr. 377/2014- adresa SC ŞAPTE CETĂŢII SRL – Pianu de Jos , jud. Alba .
- Informarea nr. 546/2014 – adresa d-lui Dăncilă Radu Ioan – Sebeş, str. Aleea Parc, Bl. 25, Ap.9, jud. Alba .
- Informarea nr. 651/2014 – Raport Semestrial al Consiliului de Administraţie al Ocolului Silvic Sebeş R.A.
- Informarea nr. 395/08.01.2014 – adresa Arhitect Şef – Olteanu Virgil.
- Informarea nr. 868/13.01.2014 – adresa Centrului Cultural „Lucian Blaga „ Sebeş.
- Informarea nr. 1263/15.01.2014 – adresa d-lui Lucian Vasile Bâgiu asistent universitar dr.titular al Departamentului de Filologie al Universităţii din Alba Iulia.
- Informarea nr. 1712/16.01.2014 – referat cu analiza activitatii S.V.S.U. Sebes pe semestru II. 2013.
- Informarea nr. 2079/20.01.2014 – adresa CEC Bank – Sucursala Alba Iulia .
- Informarea nr. 2234/20.01.2014 – Rapoarte evaluare a implementării Legii 544/2001 şi Legii 52/2003 în cursul anului 2013.
- Informarea nr. 2268/21.01.2014 – adresa d-lui Bunea Ioan – membru A.G.A. Asociaţia „Handbal Club ALBA SEBEŞ”
- Informarea nr. 2250/21.01.2014 – adresa domnului consilier Hăbean Sorel Virgil.
- Informarea nr. 2357/21.01.2014 – adresa SC GREENDAYS SRL:
- Informarea nr. 2500/22.01.2014 – adresa Liceului cu Program Sportiv Sebeş.
- Informarea nr. 2501/22.01.2014 – adresa Liceului cu Program Sportiv Sebeş.
56. Problemele consilierilor.

Administrație
Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș
Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.
Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.
Administrație
Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.
Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.
Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.
În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.
De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.
Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















