Actualitate
Noul sens giratoriu din Sebeș este aproape finalizat. Ce lucrări mai sunt de făcut
Lucrările pentru amenajarea unui nou sens giratoriu la intersecția străzilor Augustin Bena, Mihail Kogălniceanu și Fântânele din Sebeș se apropie de final.

Investiția a fost demarată în luna aprilie 2026, iar termenul de execuție este de aproximativ trei luni. Potrivit reprezentanților administrației locale, sensul giratoriu este deja funcțional, urmând să fie realizate ultimele lucrări de finisare.
Amenajarea intersecției face parte dintr-un proiect care urmărește fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere în zonă.
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, anunța în luna mai și alte intervenții în această zonă, inclusiv la intersecția cunoscută drept „Turn”. Proiectul prevede extinderea aleilor pietonale, amenajarea unor spații verzi și a unor zone cu bănci și de promenadă, precum și intervenții asupra benzilor de circulație și a sistemului de semnalizare și dirijare a traficului.
„Vom interveni și în intersecția de la Turn. Vom extinde aleile pietonale, astfel încât să fie mai prietenoase. Vom avea spații verzi, bănci, o zonă de promenadă, pentru că vom extinde Bulevardul Lucian Blaga. Vom căuta să fluidizăm traficul prin îmbunătățirea benzilor de circulație și a zonelor în care se poate opri și semnalizarea și dirijarea circulației în această zonă”, declara Dorin Nistor în luna mai.
Joi, 3 septembrie 2026, edilul a precizat pentru ziarulunirea.ro că sensul giratoriu este funcțional, însă mai sunt necesare lucrări de finisare.
Finalizarea intervențiilor va permite utilizarea integrală a amenajării și încheierea lucrărilor prevăzute pentru această etapă a proiectului.

Actualitate
Bărbat din Daia Română, reținut pentru furt calificat. Ar fi furat 11.000 de euro dintr-o locuință din Sebeș
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Daia Română, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Sebeș, fiind cercetat pentru furt calificat. Acesta ar fi sustras 11.000 de euro din locuința unui bărbat din municipiu.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, fapta ar fi avut loc în data de 16 octombrie 2026, în jurul orei 09:00, când bărbatul ar fi pătruns în locuință folosind o cheie mincinoasă, de unde ar fi sustras suma de 11.000 de euro.
În urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale din Sebeș, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din Sebeș și Alba Iulia, suspectul a fost identificat pe raza municipiului Alba Iulia.
Asupra acestuia au fost găsiți 4.800 de euro și 15.023 de lei.
La data de 16 octombrie 2026, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările continuă sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.
Actualitate
Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș
Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.
Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.
În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















