Actualitate
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: 3 iunie – Ziua Internațională a Bicicletei
Astăzi, 3 iunie 2024, se celebrează Ziua internațională a bicicletei. Adoptată la 12 aprilie 2018, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, sărbătoarea se dorește a fi un omagiu adus acestui vehicul longeviv și versatil și care, în prezent, se dovedește a fi cea mai bună alegere ca mijloc de transport, în contextul eforturilor ce se depun pentru diminuarea poluării, dar și pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.

Bicicleta, devenită o prezență firească în viața noastră de zi cu zi, are o istorie de peste două secole, timp în care a evoluat și s-a perfecționat, în prezent fiind folosită atât ca mijloc de locomoție, cât și ca accesoriu de divertisment și de petrecere, într-un mod agreabil, a timpului liber.
Începuturile bicicletei datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, când, în 1817, nobilul german Karl Freiherr von Drais își punea în practică o invenție, confecționând un vehicul cu două roți, dispuse în linie, care era acționat prin forța picioarelor. Cum nu avea pedale, cel care o folosea îi imprima mișcarea stând în șa și pășind în ritm alert, vehiculul fiind numit „mașină de alergat”, velociped (lat. velocis – „rapid”, pedis – „picior”) sau drezină, după numele inventatorului. Un utilizator cu o bună condiție fizică se deplasa cu o viteză considerabilă, putând depăși chiar și o căruță trasă de cai. Cu toate acestea, călătoria cu un velociped nu era una comodă, având în vedere starea drumurilor de atunci și faptul că roțile erau confecționate din lemn și întărite la exterior cu o bandă circulară de fier. Pe lângă faptul că erau zgomotoase, ele derapau cu ușurință. De asemenea, efortul depus pentru deplasare era unul considerabil, fiind raportate numeroase cazuri de hernie în rândul celor care le foloseau.
O îmbunătățire considerabilă a modului de propulsie a fost adusă în anul 1830 de un fierar scoțian, Kirkpatrick Macmillan, care i-a atașat două pedale, ce funcționau similar cu cele ale mașinilor de cusut, și care acționau asupra roții din spate. Mecanismul, destul de complicat, nu i-a adus însă succesul scontat. Acesta va veni câteva decenii mai târziu, după ce, în 1863, a fost patentat un model acționat de două pedale, dispuse similar cu cele ale tricicletelor pentru copii de astăzi. Deși apariția acestui tip de pedale era un mare progres, velocipedul rămânea, în continuare, greu de folosit și de condus. Dată fiind poziționarea pedalelor, la acționarea acestora ghidonul se mișca, făcând dificilă stăpânirea vehiculului. Mai mult, roțile erau confecționate tot din aceleași materiale, călătoria cu un astfel de vehicul nefiind deloc comodă pe drumurile pietruite ale vremii. De altfel, ele erau numite popular „boneshaker” (zdruncinătoare de oase). Cu toate acestea, și în ciuda faptului că erau foarte scumpe, velocipedele s-au bucurat de o mare popularitate, în special printre oamenii înstăriți și care țineau să fie la modă, dobândind, din acest motiv, și porecla „dandy horse”.
În anul 1868, o nouă invenție, cea a francezului Eugène Meyer, care brevetase o bicicletă ce avea roți cu spițe de sârmă, urma să rezolve toate problemele vechii generații de vehicule cu două roți. De altfel, odată cu apariția acestui nou model, existența velocipedului se încheie, locul său fiind luat de bicicletă.
Un an mai târziu, același inventator asambla o bicicletă cu roți inegale, dintre care cea din față avea dimensiuni foarte mari. Între 1870 și 1890, această bicicletă a fost extrem de populară și a ajuns rapid din Franța în Anglia, unde avea să fie numită „penny-farthing”, după două monede britanice de cupru, dintre care prima avea un diametru cu mult mai mare decât a doua, dar și în alte țări din Europa, precum și în SUA, unde era cunoscută sub numele „high-wheeler” (roată înaltă) sau „ordinary” (obișnuită).
Datorită configurației bicicletei, care avea roata din față extrem de mare, cu diametrul cuprins între 1,10 și 1,50 m, și șaua la o înălțime de aproximativ 1,30 m, nu era apreciată de cei care nu posedau calități sportive și nici de femei, cărora nici vestimentația nu le-ar fi permis să o folosească. Chiar urcarea pe o astfel de bicicletă era dificilă și necesita îndemânare. Un picior trebuia plasat pe un mic suport situat deasupra roții din spate, după care se apuca ghidonul și apoi se sărea în șa. După urcare, nu era dificil de condus, iar roțile mari și scaunele prevăzute cu arcuri absorbeau șocurile produse de drumurile neasfaltate. În plus, fusese înzestrată cu o frână acționată manual, care presa pe partea superioară a roții mari. Totuși, datorită înălțimii la care se afla biciclistul, a numeroaselor obstacole care i se puteau ivi în cale (animale, alte vehicule sau pietre și gropi) și care ar fi dus la o oprire bruscă, o simplă călătorie cu un astfel de vehicul era o adevărată aventură, supusă riscurilor. Cu toate acestea, era deosebit de apreciată, în special, datorită vitezei mari care putea fi atinsă, grație roții mari din față acționate de cele două pedale, recordul fiind de 37 km/h. De asemenea, erau și foarte robuste, cadrele lor fiind confecționate din fier, ceea ce le făcea și foarte rezistente. Când ciclistul Thomas Stevens a făcut înconjurul lumii cu o astfel de bicicletă, între 1884 și 1886, parcurgând 20.000 km, nu a raportat nicio defecțiune.
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, popularitatea bicicletei cu roată înaltă scade vizibil. Cauza o reprezenta nesiguranța care o caracteriza, la care se adaugă și inovația lui John Dunlop, din 1888, care a folosit pentru prima dată o anvelopă cu cameră umplută cu aer. Acum se schimbă radical roata, iar locul acestei biciclete este luat rapid de una ce prezenta un mai mare grad de siguranță pentru cel care o utiliza, datorită faptului că tracțiunea și direcția nu mai erau pe aceeași roată.
O bicicletă cu roată înaltă se păstrează în colecțiile Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş. Ea a aparținut lui Ferdinand Erlich (1860-1926), un om de afaceri care deținea un magazin de articole electrice în Sebeș, primul cu acest profil din localitate. Tradiția orală creditează Viena, capitala de atunci, drept localitate de provenință a bicicletei, de unde Ferdinand Erilch s-ar fi întors în Transilvania pedalând. Data cumpărării nu este cunoscută, dar cu certitudine o avea în 1887 și parcursese deja cu ea distanțe considerabile, o dovadă în acest sens fiind o fotografie făcută într-un studio din Chemnitz (Germania), în data de 21 octombrie a aceluiași an, în care este surprins în costum de ciclist, alături de bicicleta sa cu roată înaltă. Cel mai probabil, fotografia a fost făcută atunci când a întreprins cea mai lungă călătorie a sa cu bicicleta, ajungând până în capitala Germaniei, Berlin. O altă fotografie, datând, cel mai probabil, de la începutul secolului XX, ni-l prezintă pe posesor la o vârstă matură, într-un costum elegant și cu o cască de călărie de culoare deschisă pe cap. Pe piept poartă o insignă ce pare a fi însemnul Clubului Cicliștilor din Sebeș, care funcționa în localitate încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. După moartea lui Ferdinand Erlich, bicicleta a rămas în posesia familiei, iar în anul 1957 a fost cumpărată de muzeul din Sebeș de la descendenții acestuia.
Roata din față a bicicletei este de mari dimensiuni, măsurând 1,4 m în diametru, în timp ce cea din spate este considerabil mai mică, de numai 0,45 m. Scaunul, prevăzut cu arcuri pentru a absorbi șocurile, este situat la 1,45 m înălțime. Bicicleta se oprea cu ajutorul frânei, ce se acționa strângând cu mâna dreaptă un mâner fixat pe ghidon și care apăsa un levier pentru a presa partea superioară a roții mari. La acționarea acesteia, prin intermediul unei rotițe, se punea în funcțiune și soneria. În imaginea din anul 1887, se poate observa că bicicleta avea în partea stângă a ghidonului un accesoriu circular, care pare a fi o oglindă retrovizoare, iar pe axul roții, între spițe, era atârnat un mic lămpaș, care culisa, asigurând lumina necesară pe timpul nopții. Pedalele nu sunt cele originale, ele fiind demontate pentru a fi folosite pe o altă bicicletă de unul dintre descendenții lui Ferdinand Erlich, cu puțin timp înainte ca aceasta să fie vândută muzeului.

Actualitate
10 luni de închisoare cu suspendare pentru un bărbat din Sebeș, după ce a condus un autoturism fără permis și a fugit de polițiști
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost condamnat, miercuri, 10 iunie 2026, de Judecătoria Sebeș la 10 luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Decizia a fost pronunțată după ce inculpatul și-a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată.
Potrivit instanței, incidentul a avut loc în seara zilei de 30 iulie 2025, când bărbatul a urcat la volanul unui autoturism Volkswagen și a circulat pe drumurile publice din localitatea de domiciliu, deși nu obținuse niciodată permis de conducere.
Cazul a ieșit la iveală după ce polițiștii au observat autoturismul în trafic și au efectuat verificări. Conform dosarului, șoferul nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliție, continuându-și deplasarea și abandonând ulterior mașina pe un teren agricol, în apropierea unor grădini. După incident, acesta s-a întors la domiciliu.
La două zile după eveniment, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției, însoțit de avocat, și a recunoscut că el se afla la volan în momentul producerii faptelor. Verificările efectuate de autorități au confirmat că nu figura în evidențe ca titular al vreunui permis de conducere.
• Apărarea inculpatului: „Concubina mea se simțea rău”
În declarațiile date în fața organelor judiciare, inculpatul a susținut că a decis să conducă deoarece fusese sunat de concubina sa, care îi transmisese că se simte rău. Acesta a afirmat că a încercat inițial să găsească o altă persoană care să o ajute, însă fără succes.
Potrivit propriei relatări, a parcurs aproximativ 200 de metri cu autoturismul pentru a ajunge într-o stație de autobuz unde urma să își întâlnească partenera și să o ducă acasă. În timpul așteptării, ar fi observat prezența poliției și, speriat de faptul că nu deține permis, a părăsit zona la volanul mașinii.
• Judecătorul: Existau alternative legale
Instanța a respins argumentul potrivit căruia situația medicală invocată ar fi justificat încălcarea legii.
Judecătorul a arătat că inculpatul avea la dispoziție mai multe soluții legale pentru a-și ajuta concubina, inclusiv apelarea unui taxi, solicitarea sprijinului unei alte persoane sau însoțirea acesteia pe jos, în condițiile în care distanța dintre stație și domiciliu era redusă.
Mai mult, instanța a subliniat că inculpatul a ales să conducă în deplină cunoștință de cauză, fiind conștient că nu deține permis și că pune în pericol siguranța circulației rutiere.
În motivarea hotărârii, judecătorul a reținut că infracțiunea de conducere fără permis este una de pericol, deoarece persoanele care nu au parcurs pregătirea și examinarea necesare nu dețin cunoștințele și deprinderile obligatorii pentru a conduce în siguranță pe drumurile publice.
De asemenea, instanța a remarcat că fapta a fost comisă într-un interval orar cu trafic intens și că inculpatul nu a dat curs semnalelor polițiștilor, continuându-și deplasarea după ce a observat echipajele aflate în zonă.
La individualizarea pedepsei, magistratul a avut în vedere atât gravitatea faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta este muncitor necalificat, are un nivel redus de educație și a avut o atitudine cooperantă pe parcursul anchetei și al procesului, recunoscând integral acuzațiile.
În final, instanța a dispus condamnarea la 10 luni de închisoare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani, obligarea inculpatului să participe la programe de reintegrare socială, efectuarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și plata a 1.300 de lei cheltuieli judiciare.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Actualitate
Un motociclist a ajuns la Spitalul Municipal Sebeș, după ce a fost lovit de un autoturism pe strada Dorin Pavel
Miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 22.30, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe strada Dorin Pavel din Municipiu, a avut loc un accident rutier.

Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Horea, din Municipiu, ar fi pătruns în intersecția cu strada Dorin Pavel și a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un tânăr de 17 ani, care la rândul său, în urma impactului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Lancrăm.
În urma accidentului, conducătorul motociclului a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii autovehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 10 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro






















