Rămâi conectat

Administrație

Municipiul Sebeș s-a înscris în programul privind casarea autovehiculelor uzate

sebesinfo.ro

Publicat

în

Având în vedere necesitatea îmbunătățirii calității aerului pentru protecția sănătății populației, Primăria Municipiului Sebeș a abordat oportunitatea oferită de Administrația Fondului pentru Mediu, prin lansarea apelului de proiecte, care vizează acordarea de finanțări nerambursabile pentru autovehiculele uzate, în schimbul predării acestora spre casare.

Stimulentul pentru casare, în cuantum de 3.000 lei, se acordă de către unitatea administrativ teritorială, proprietarilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de ghidul de finanțare a programului și care au predat spre casare şi radiere din circulație și din evidenta fiscală un autovehicul uzat având o vechime egală sau mai mare de 15 ani de la anul fabricației.

 Stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată de Administrația Fondului pentru Mediu din veniturile Fondului pentru mediu şi suma de 600 lei susținută din bugetul local al Municipiului Sebeș.

Având în vedere că în municipiul Sebeș există numeroase autovehicule uzate, cu o vechime mai mare de 15 ani, care se încadrează în condițiile de eligibilitate stabilite de ghidul de finanțare, Primăria Sebeș a depus o cerere de înscriere în cadrul programului privind casarea autovehiculelor uzate, în vederea încheierii unui contract de delegare și obținerea unei finanțări nerambursabile de 1.200.000 de lei, reprezentând stimulente de casare pentru un număr de 500 de autovehicule uzate casate în cadrul programului. Numărul maxim de 500 de autovehicule pentru primul an este stabilit de cadrul legal pentru un municipiu de mărimea Sebeșului.

Primăria Municipiului Sebeș îi va anunța în timp util pe cetățenii interesați de program asupra pașilor de urmat și asupra termenelor care vor trebui respectate.

• Condiții de acordare a stimulentului pentru casare

 Municipiul Sebeș acordă suma de 3.000 de lei, cu titlu de stimulent pentru casare, numai după:

a) încheierea contractului de finanţare cu solicitantul stimulentului/solicitantul finanțării – persoane fizice;

b) casarea autovehiculului uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizaţi;

c) radierea autovehiculului uzat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a Municipiului Sebeș.

Criteriile de eligibilitate, pentru persoanele fizice și pentru vehicule, care vor sta la baza acordării stimulentelor pentru casare:

  • Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru casare, îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Sebeș;

b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale Municipiului Sebeș, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;

c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;

e) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;

f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;

g) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la Primăria municipiului Sebeș declaraţia pe propria răspundere conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar atât în cadrul Programului, cât şi pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024. În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare va depune la Primăria Municipiului Sebeș şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului

  • Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;

b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;

c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară; d)conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes