Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Mobilitate a cadrelor didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș în Turcia, în cadrul Proiectului ERASMUS+ „Outdoor Maths and Science”

sebesinfo.ro

Publicat

în

În perioada 1.03.2022 – 1.09.2023, la Liceul Tehnologic Sebeș / Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș, se desfășoară proiectul ERASMUS+ „Outdoor Maths and Science” acțiunea KA 210 – SCH- SMALL SCALE – Partnerships in school education, proiect la care participă echipe din România, Lituania, Turcia, Grecia, Polonia. Dacă în primele 2 etape, țările participante au desfășurat activități în România și Polonia, în cea de-a treia etapă, activitățile au avut loc în Turcia.

Echipa României formată din 3 cadre didactice titulare de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș, prof. înv. preșcolar BODA-OLAR ALEXANDRA-IOANA, prof. înv. preșcolar GUBINI IOANA, prof. înv. preșcolar MUNTEAN CAMELIA, s-a deplasat în perioada 6.03.2023 – 8.03.2023 în Istanbul, Turcia.

Acestea au participat la activități desfășurate în grădinițele „ATA ILKOKULU” (zona Atasehir) și „BINBASI NECATIBEY ILKOKULU” (zona Maltepe).

Pe parcursul celor 3 zile, cadrele didactice au luat parte la activități diverse și interesante: vizitarea grădinițelor și a scolilor, prezentarea sistemului educațional local, activități de socializare și cunoaștere cu partenerii din țările participante, schimb de bune practici, dansuri tradiționale desfășurate de copii, concert cu instrumente muzicale specifice țării gazdă, descoperirea orașului, a vestigiilor istorice, realizarea și prezentarea de rețete culinare tradiționale.

Considerăm că prin participarea la aceste programe vom reuși să îmbunătățim calitatea actului educațional din grădinița noastră!

Prof. înv. preșcolar  Muntean Camelia


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Doi elevi din Sebeș, mențiuni la etapa județeană a Sesiunii de Referate și Comunicări Științifice, la disciplina istorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Elevii Centrului Județean de Excelență Alba, Ana Andreea Filimon (clasa a X-a) și Andrei Nicolae Medrea (clasa a XI-a), au obținut rezultate deosebite la faza județeană a Sesiunii de Referate și Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, disciplina istorie, competiție școlară înscrisă în calendarul competițional al Ministerului Educației și Cercetării.

Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice este un concurs școlar care își propune dezvoltarea capacității de sinteză, comunicare și dialog a elevilor, deprinderea unor metode de lucru specifice cercetării științifice și de diseminare a rezultatelor unei cercetări științifice.

În urma desfășurării acestei competiții, elevii Ana Andreea Filimon (de la Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș) și Andrei Nicolae Medrea (de la Liceul German Sebeș), coordonați de domnul profesor doctor Mihai-Octavian Groza, titularul grupei de „Cultură și Civilizație Românească” din cadrul Centrului Județean de Excelență Alba, au obținut, fiecare, câte o mențiune.

Eleva Ana Andreea Filimon, înscrisă la secțiunea „Istorie Universală”, a prezentat o cercetare despre opera artistului plastic Caravaggio și despre revoluția produsă de aceasta în domeniul cultural-artistic, iar elevul Andrei Nicolae Medrea, înscris la secțiunea „Istoria Românilor”, a prezentat o cercetare dedicată Academiei Republicii Populare Române și noilor demersuri istoriografice de după anul 1948.

Felicitări celor doi elevi pentru munca depusă, pentru seriozitatea dovedită pe parcursul pregătirii acestei competiții și pentru rezultatele obținute!


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

„Educația face diferența” – O lecție despre responsabilitate, respect și disciplină la Grădinița cu Program Prelungit Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

La Grădinița cu Program Prelungit Vințu de Jos s-a desfășurat activitatea educativă „Educația face diferența”, organizată de profesor pentru educație timpurie Mihaela Maria Rotaru, în parteneriat cu doamna Camelia Tuhuț, dresor canin, promotor al educației și al respectului față de toate ființele.

Invitatul special și, totodată, vedeta zilei a fost minunatul cățel Heart, care i-a impresionat pe toți cei prezenți prin inteligență, ascultare și comportament exemplar. Prin demonstrațiile realizate, Heart a oferit copiilor o adevărată lecție despre cooperare, încredere și relația specială dintre om și animal.

La activitate au participat preșcolarii grădiniței, precum și elevi din clasele I–VIII, alături de cadrele didactice: Ioana Tălnar, Nicolae Ionașcu, Andreea Coltor, Silvia Stroia, Camelia Matei, Simona Olar, Dalia Budiu și Mihaela Riedel Iboi.

Pe parcursul întâlnirii, copiii au adresat numeroase întrebări, cea mai frecventă fiind „De ce Heart poate face toate aceste lucruri, iar cățelul meu nu?”

Răspunsul oferit de doamna Camelia Tuhuț a fost unul simplu, clar și extrem de valoros: totul ține de educație, disciplină și consecvență.

Discuția a continuat cu o întrebare esențială: „Ce este disciplina?”

Copiii au aflat că disciplina nu înseamnă pedeapsă, ci reguli și limite clare, stabilite cu blândețe și respect, exact așa cum se întâmplă și în viața lor de zi cu zi. Atât oamenii, cât și animalele au nevoie de îndrumare, răbdare și consecvență pentru a învăța să conviețuiască armonios într-o comunitate.

Activitatea a transmis un mesaj important: educația reprezintă cheia unei conviețuiri bazate pe respect, responsabilitate și empatie, indiferent dacă vorbim despre relațiile dintre oameni sau despre relația dintre oameni și animale.

Prin astfel de experiențe educative, copiii învață că fiecare ființă merită grijă, respect și înțelegere, iar educația este cea care face, într-adevăr, diferența.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes