Ioan Simu s-a născut în Ciufud, plasa Blaj, comitatul Alba Inferioară, în ziua de 27 iunie 1875. Studiile le-a făcut în Blaj, iar în anul 1898 a fost hirotonit preot. Căsătorit cu Eugenia Ciura, fiica preotului greco-catolic din Abrud, a avut şapte copii (şase fete şi un băiat).

Încă din tinerețe a avut de-a face cu autoritățile maghiare, în timpul studenției fiind arestat  şi amendat cu suma de 10 florini pentru că a avut îndrăzneala, ca membru în corul învățătorului Crucian Simu din Ciufud, să cânte „Deşteaptă-te române!”. Vorbind despre acest eveniment, protopopul Ioan Simu spunea:  „[…] Pedepse am suferit lâncezind în temnița de stat din Seghedin, timpul dela 20 Septembrie 1897 până în 26 Ianuarie 1898, pe urma unui proces de agitație împotriva statului unguresc judecat la tribunalul unguresc din Albajulia”.

Şi-a început activitatea preoțească în anul 1900, la Abrud. Șicanele autorităților maghiare, care-i supravegheau permanent pe liderii români, se făceau mereu simțite, în anul 1909 Ioan Simu fiind „[…] ridicat din oficiul ce îl ocupa ca preot prin un ordin al ministrului reg. ung. de finanțe, patronul parohiei gr-cat din Abrud, căruia nu-i plăcea ținuta categorică, radicală, națională românească a preotului Ioan Simu […]”. Din anul 1912 a funcționat ca preot paroh în Luna de Arieș, comitatul Turda-Arieș, iar începând cu luna iunie a anului 1913 a fost promovat ca paroh protopop greco-catolic în orașul Sebeş, de către mitropolitul Victor Mihaly de Apşa.

Activitatea sa în scopul ridicării românilor a fost remarcabilă. În Abrud a înființat Reuniunea Meseriașilor, a ocupat o serie de funcții în cadrul despărțământului Abrud al Astrei, ajungând chiar şi în poziția de președinte. Imediat ce s-a stabilit la Sebeş, a făcut presiuni asupra autorităților pentru a aloca subvenții anuale pentru Astra.

La intrarea României în război, în noaptea de 14/15 august 1916, protopopul Ioan Simu a fost arestat, alături de alți intelectuali şi fruntași români din Sebeş, fiind trimiși în Ungaria şi „internați” la Rust-Şopron, unde  a fost deținut între 28 august 1915 şi 15 martie 1916. Referitor la detențiile suferite, în anul 1921 Ioan Simu afirma: „[…] De recompenze n-am avut parte, nici de la guvernul unguresc, nici dela autoritățile mele, nici de la Consiliul dirigent şi nici dela guvernul nostru românesc. Pedepse am suferit […]”. Întors la Sebeş Ioan Simu a avut „[…] partea leului în domolirea valurilor revoluției din 1918, în calitate de  prezident al Sfatului național şi cu ori ce prilej ce să îmbia își depune silința întru luminarea poporului”.

La 2 noiembrie, primarul orașului, dr. Georg Acker, urmând instrucțiunile autorităților, a convocat la primărie o serie de intelectuali, printre care şi protopopul Ioan Simu, pentru a încerca să organizeze un consiliu în care să includă şi reprezentanți ai românilor. Simu însă, împreună cu alți intelectuali sebeșeni, au hotărât să convoace o adunare populară, pentru a doua zi, lucru care s-a şi întâmplat duminică, 3 noiembrie, când în piața orașului s-au strâns peste 200 de persoane. Adunarea a fost prezidată de Ioan Simu. Consiliul Național Român din localitate, format din 28 de membri, s-a constituit în 4 noiembrie şi l-a avut președinte pe Simu. Şi după reorganizarea din 24 noiembrie, CNR Sebeş  a fost, în continuare, condus tot de Ioan Simu.

În cadrul ședinței CNR Sebeş din 16 decembrie, președintele Ioan Simu a demisionat „pe caz de boală”, revenind apoi asupra deciziei, pentru a renunța definitiv în 31 decembrie 1918, în favoarea protopopului ortodox Sergiu Medean. În realitate, Ioan Simu nu a fost agreat pentru că era greco-catolic, majoritatea preferându-l pe confratele său ortodox, Sergiu Medean.

Vorbind despre contribuția sa la evenimentele din toamna anului 1918, Ioan Simu relata: „[…] atunci, în Sebeșul săsesc, în acțiunile culturale sociale şi naționale nu-şi poate pune în activitate toată puterea-i sufletească, fiind-că e greco-catolic, deși toată viața mai mult a condamnat – ferindu-se de a provoca vreodată – lupta confesională”.  Este o afirmație care dă de gândit, cu atât mai mult cu cât protopopul mai atrăgea atenția încă o dată în același document că  „[…] atitudinea autorităților locale față de biserica gr.-cat. Română lasă mult de dorit, poate pe urma faptului, că aparțin altor confesiuni”.

După Unire, părintele Simu a avut o intensă activitate politică, ajungând chiar senator, dar și primar al Sebeșului, cariera sa încheindu-se după o bătaie primită de la agitatorii comuniști, în sediul băncii „Izvorul” din Alba Iulia, unde se afla împreună cu conducerea locală a Partidului Național-Țărănesc, în august 1946. A murit doi ani mai târziu, în 22 iunie 1948, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 73 de ani.

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News