Rămâi conectat

Actualitate

Miniconferința „Darul vieții și al bătrâneții”, la Sebeș

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

„Viața este dar primit de la Dumnezeu, timpul vieții este dar de la Dumnezeu, pacea este dar de la Dumnezeu, noi însă trebuie să cerem aceste daruri şi să le cultivăm, să le facem roditoare, pentru a spori în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.

A îmbătrâni frumos este o artă, un exercițiu de acceptare, de împăcare cu sine însuși, cu trecutul, cu frustrările, de conservare a unui spirit liber, este momentul în care poți descoperi cu imensă bucurie că inima nu poate îmbătrâni. Bătrânețea este o provocare. Sunt oameni care găsesc în propriul conștient adevăratul înțeles al îmbătrânirii. Pentru ei, bătrânețea înseamnă liniște, odihnă, preocupare pentru a se împlini spiritual, de a sta de vorbă cu Dumnezeu și de a primi totul cu bucurie și recunoștință. De acești bătrâni te simți atras, simți o plăcută senzație de căldură, de mângâiere. Oricum ar fi, bătrânețea este frumoasă și trebuie trăită cu toate bunele și relele ei”, a arătat asistentul social Ramona Goția, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș. În acest context, la inițiativa directoarei Maria Toca, la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș a avut loc pe 2 octombrie miniconferința „Darul vieții și al bătrâneții”, urmată de un concert de cântece religioase. „Mulțumim tuturor invitaților: oficialități locale, preoți și coruri, care au fost alături de noi în această zi specială, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, o zi specială nu doar pentru seniorii noștri și cei din întreaga lume, ci și pentru noi toți, care trebuie să le arătăm respectul și prețuirea față de eforturile și realizările lor”, a spus asistentul social Ramona Goția.

R. G.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 44 de ani din cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut pe strada Dorin Pavel

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 13 aprilie 2026, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Dorin Pavel din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Săsciori.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Anexă gospădărească în flăcări, pe strada Dorin Pavel. Intervin pompierii militari și SVSU Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul amiezii, la o anexă gospodărească aparținând unui imobil de pe strada Dorin Pavel, din Municipiu. Au fost solicitați să intervină pompierii militari și SVSU Sebeș.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. Sebes, Str. Dorin Pavel. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor si SVSU Sebeș”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul se manifestă la o anexă gospodarească (filigorie) pe o suprafață de aproximativ 20 mp și o magazie de depozitare lipită de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. De asemenea, din interiorul anexei au fost evacuate si 2 butelii de către pompierii militari. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului. La fața locului au fost asistați medical 2 minori ce prezentau atac de panică”, a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, pe strada Tudor Vladimirescu din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două autoturisme au intrat în coliziune, joi după-amiază, pe strada Tudor Vladimirescu. Au intervenit pompierii militari din Sebeș pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea de prim ajutor medical în caz de accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în mun. Sebes, strada Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un accident produs între 2 autoturisme, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes