Actualitate
Merele „Red Love” cultivate la Dotștat sunt unice in Romania. Conțin de 10 – 25 ori mai multi antioxidanti decat merele clasice
Sunt puțini cei care probabil știu că în localitatea Doștat din județul Alba exista o livadă unică în România.
Aici se cultivă soiul de mere „Red Love”, un soi obținut de cercetătorii elvețieni după 20 de ani de experimentări din polenizarea încrucișată dintre un soi de mere din Asia, extreme de acre și aproape imposibil de consumat, și un soi dulce din Europa, din care a rezultat Red Love, mărul cu inimă roșie.
Numele nu este întâmplător, în secțiune mărul are culoarea roșu intens și un aspect surprinzător, de inimă. Care este explicația din spatele acestui măr sângeriu? Un conținut de antioxidanți de 10 – 25 de ori mai mare decât în merele clasice, antioxidanți din familia anthocianine, adică aceeași pigmenți benefici prezenți în fructele de pădure sau în struguri roșii. Dacă până acum mărul era cunoscut de a fi cel mai natural, bogat în vitamine, apă și fibre, „Red Love” adduce suplimentar un efect antioxidant și antiinflamator. O altă caracteristică interesantă a acestor pomi fructiferi este faptul că sunt autofertili, adică au rezistență naturală crescută la boli și dăunători, deci nu trebuie folosite multe pesticide pentru cultura lor.
„Red Love” este un măr crocant și acidulat, cu aroma intense de fructe de pădure și conținut de calorii. Sloganul „un măr pe zi tine doctorul departe” este cum nu se poate mai adevărat atunci când vorbim de acest măr cu efect antioxidant, într-o perioadă în care cu toții ne dorim o imunitate crescută și rezistență la boli.
Constantin Predescu
sursa: infoinsider.ro

Actualitate
Accident rutier în Petrești, la intersecția străzilor Alunei și 1 Mai. O femeie a fost rănită
Un accident rutier a avut loc luni, 19 octombrie 2026, în jurul orei 14:47, în localitatea Petrești, după ce un șofer nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi respectat indicatorul STOP amplasat la colțul intersecției dintre strada Alunei și strada 1 Mai. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Petrești.
În urma impactului, o femeie de 44 de ani, din localitatea Săsciori, pasageră în autoturismul condus de șoferița de 37 de ani, a fost rănită și transportată la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Accident rutier în Petrești, între un autocamion și un microbuz. O femeie a fost transportată la spital
Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz s-a produs, luni după amiază, în localitatea Petrești, intervenția fiind asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș.

La locul accidentului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.
În urma evenimentului rutier, o femeie a fost evaluată medical și a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Sebeș pentru îngrijiri de specialitate.
Pentru gestionarea situației, Detașamentul de pompieri Sebeș a mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























