Rămâi conectat

Actualitate

Mărțișor cultural oferit de trupa de copii „Masca” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Mondială a Scriitorilor a fost marcată la Sebeș, în avand, ieri, 1 martie 2018, prin spectacolul de teatru „Cu sentimentele… pe față”, susținut de Trupa de copii „MASCA”, din Sebeș, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga”.

Micii actori aflați la prima reprezentație pe o scenă mare au fost susținuți și aplaudați de o sală plină de părinți, bunici, prieteni și oficialități locale.

Trupa „MASCA” a prins viață în anul 2015, la inițiativa d-nei Lavinia Kamla Donose, din dorința de a insufla copiilor dragostea pentru arta teatrală și de a se dezvolta, într-un mod echilibrat și armonios. Scenariile sunt compoziții proprii, dorind să spună oamenilor povești prin teatru, de cele mai multe ori sub o forma umoristică.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Asociația Petit Peti Sebeș.




Actualitate

28–30 august 2026: Restricții de circulație pe mai multe străzi din Sebeș, de Zilele Orașului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația rutieră va fi restricționată temporar pe mai multe străzi din municipiul Sebeș, în perioada 28-30 august 2026, cu ocazia desfășurării evenimentului „Armonii în Sebeș”. Măsurile au fost anunțate de reprezentanții Primăriei Municipiului Sebeș și sunt instituite pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor.

Una dintre principalele restricții va fi instituită pe strada Pieții, în perioada 28-30 august, în intervalul orar 14:00-23:00. Circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Revoluției 1848 și intersecția cu strada Peneș Curcanu.

De asemenea, în zilele de 28 și 29 august, între orele 18:00 și 23:00, traficul va fi restricționat pe strada Piața Primăriei, pe tronsonul din fața Primăriei, de la intersecția cu strada Pieții până la Muzeul Municipal „Ioan Raica”.

O altă zonă vizată de restricții este strada I.L. Caragiale. Aici, în zilele de 28 și 29 august, în intervalul 18:00-23:00, circulația va fi restricționată de la grădiniță până la intersecția cu strada Mihai Viteazu.

Reprezentanții administrației locale precizează că măsurile sunt necesare pentru protejarea participanților și pentru buna desfășurare a evenimentelor programate în cadrul „Armonii în Sebeș”.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție în zonele afectate și să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile autorităților.




Citește mai mult

Actualitate

Evenimente pentru copii la Sebeș, miercuri 26 august 2026: Spuma Party și filmul „Străjerii Deltei”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Sebeșul dedică ziua de miercuri, 26 august 2026, copiilor, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Organizatorii au pregătit o serie de activități pentru cei mici, iar programul a fost adaptat condițiilor meteorologice, astfel încât evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

Prima activitate este programată la ora 17:00, când va avea loc încheierea Școlii de vară „Curcubeul Prieteniei”. Evenimentul este programat în Grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, activitatea se va muta în Sala de sport „Flamura”.

De la ora 18:30, în Aula Primăriei Municipiului Sebeș, va avea loc festivitatea de premiere a șefilor de promoție, precum și a elevilor care au obținut rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat.

Seara continuă, de la ora 19:00, cu un spectacol pentru copii și Spuma Party, organizat pe platforma din fața Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Pe scenă vor urca Alexandra Pamfilie și Școala de muzică „DoReMi”, Ancuța Stănuș și grupul de folclor, precum și Trupa de Dansuri Săsești. Evenimentul va fi prezentat de Ana Filimon și Dacian Tărâță.

Programul se încheie la ora 20:30, în Sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga”, cu o proiecție cinematografică destinată copiilor. Publicul va putea urmări filmul „Străjerii Deltei”, o producție românească din 2021, din genurile familie și aventură.

Organizatorii îi invită pe copii și familiile acestora să participe la evenimentele pregătite în cadrul „Armonii în Sebeș”, precizând că au fost luate măsuri pentru ca programul să se desfășoare în condiții cât mai bune, inclusiv prin modificarea unor locații în funcție de evoluția vremii.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes