Actualitate
Marți, 15 aprilie 2025: Vernisajul expoziției „Trepte spre lumină”, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș
Marți, 15 aprilie 2025, începând cu ora 16.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș, va avea loc vernisajul expoziției „Trepte spre lumină”, a iconarului Florin Nicolae Poenariu.

Locuitor al satului Laz, pictorul este un descendent al Poienarilor, cunoscuta familie de iconari care, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a activat neîntrerupt, numeroase generații de zugravi, realizând icoane și cruci care au ocupat un loc de cinste atât în biserici, cât și în case ale credincioșilor din localități de pe Valea Sebeșului sau din alte zone ale Transilvaniei.
Florin Nicolae Poenariu duce mai departe arta predecesorilor săi, compozițiile sale fiind redate pe sticlă manufacturată, folosind o cromatică caldă pe fundaluri în care, adesea, se regăsește foița de aur. Valoarea lucrărilor sale este dată nu numai de pictura executată meșteșugit, ci și de ramele pe care iconarul le cioplește cu măiestrie, în decorația cărora se regăsesc numeroase motive tradiționale românești.
Absolvent al Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Florin Nicolae Poenariu a deprins meșteșugul de la mătușa sa Maria Deac Poenariu, iar din 2007 lucrează în atelierul său de pictură amenajat în casa din Laz în care locuiește. În 2008 a expus în cadrul Salonului național de icoane de la Aiud, pentru ca în anii care au urmat să fie prezent cu icoane și la alte expoziții de grup, precum cele organizate la Alba Iulia (2010, 2014), Sebeș (2014, 2015), București (2017, 2018). Au urmat numeroase expoziții personale: Alba Iulia (2015, 2016, 2017, 2018, 2022), Sebeș (2015), Câlnic (2016), Orăștie (2016), Cluj-Napoca (2016), Sibiu (2017, 2018, 2019), Galați (2022), Timișoara (2024) și Potsdam – Germania (2024).
În anul 2017, a câștigat premiul al II-lea la concursul național „Icoana ortodoxă – Lumina credinței”, organizat la Patriarhia română, iar un an mai târziu a fost răsplătit cu premiul I la expoziția națională de icoane „Icoana – credință și tradiție”, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. În 2019, Patriarhia română i-a recunoscut meritele în ducerea mai departe a artei icoanei, acordându-i medalia „Omagiu Satului Românesc”.
Din anul 2020, este „Tezaur uman viu”, titlu acordat de Ministerul Culturii (în cadrul unui program inițiat de UNESCO) ca recunoaștere a meritelor sale în păstrarea și transmiterea în rândul comunității din care face parte, dar și în afara ei, a artei creării icoanei.
În deschiderea vernisajului, va avea loc un recital de cântece pascale susținut de Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, coordonată de prof. Alexandra Pamfilie.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15-30 aprilie 2025, putând fi vizitată gratuit de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















