Rămâi conectat

Administrație

Mâine, 26 aprilie 2017: Ședință publică ordinară a Consiliului Local Sebeș. Vezi proiectele aflate pe ordinea de zi

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consilierii locali ai Municipiului Sebeș se întrunesc mîine, 26 aprilie 2017, de la ora 14.00, în ședință publică ordinară, având 15 proiecte pe ordinea de zi, între care modificarea numărului maxim de autorizații taxi și modernizare de străzi.

Ședința va avea loc în sala 17 a Primăriei Sebeș.

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea  Contului de execuţie a Bugetului general centralizat  al Municipiului Sebeş pe anul 2016, precum şi a Situaţiilor financiare  ale Municipiului Sebeş la data de 31.12.2016.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind stabilirea componenţei Comisiei de evaluare şi selecţionare a proiectelor ce vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, a principalelor  atribuţii ale membrilor comisiei şi a componenţei Comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea  Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor   în Municipiul Sebeş, ediţia 2017 şi incetarea valabilităţii   HCL nr.52/24.03.2015 pentru aprobarea Planului de Analiză şi Acoperire a Riscurilor    în Municipiul Sebeş, ediţia 2015 .

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre cu privire la modificarea numărului maxim de autorizaţii   taxi care pot fi atribuite de către Municipiul Sebeş conform H.C.L. 24/2009, modificată prin HCL nr. 228/2013   şi a declanşării unei noi proceduri de atribuire a unui număr de 4 autorizaţii taxi.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încetării prin acordul de voinţă a părţilor contractante a Contractului de închiriere – cabinet medical Nr. 59/13.08.2013.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind   însuşirea rapoartelor de evaluare in vederea stabilirii valorii de vanzare pentru mijlocul fix – „Teren curti constructii Sirini CF 80599”, in suprafata de 6.232 mp, inregistrat in domeniul privat al Municipiului Sebes cu nr. de inventar 81334 si pentru mijlocul fix – „Teren neproductiv CAD 184″ in suprafata de 12.349 mp (format din doua loturi lipite, respectiv: lotul in suprafata de 3.688 mp inscris in CF 80867 Sebes si lotul in suprafata de 8.661 mp inscris in CF 80868 Sebes), inregistrat in domeniul privat al Municipiului Sebes, ce au făcut obiectul Contractului de servicii nr. 4/6723/16.02.2017.

Proiect: iniţiator Primar  

  1. Proiect de hotărâre privind  aprobarea Strategiei de dezvoltare locală durabilă a  Municipiului Sebeş şi a Planului de mobilitate urbană durabilă a Municipiului Sebeş.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind  aprobarea privind aprobarea Planului de acţiune pentru energie durabilă – PAED- al Municipiului Sebeş.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind  aprobarea Proiectului tehnic şi a Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţii ”Modernizare  străzi :Unirii şi Grădinilor, Petreşti, Municipiul Sebeş”- proiect  008/07.2016.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 249/2014.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind APROBAREA DOCUMENTAŢIEI P.U.Z. şi a R.L.U. proiect nr. 29.1/2016 „Exploatare Agregate Minerale cu Refacerea Mediului ”,Lancrăm, Mun. Sebeș , – Extravilan, nr.FN, jud. Alba,BENEFICIAR: S.C.         TOTAL         NSA         R.L.

 Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind APROBAREA DOCUMENTAŢIEI P.U.Z. şi a R.L.U. proiect nr. 29.2/2016 „Exploatare Agregate Minerale cu Refacerea Mediului ”,Lancrăm, Mun. Sebeș , – Extravilan, nr.FN, jud. Alba,BENEFICIAR: S.C.  TOTAL         NSA         R.L.

 Proiect: inițiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind APROBAREA DOCUMENTAŢIEI P.U.Z. şi a R.L.U. proiect nr. 29.3/2016 „Exploatare Agregate Minerale cu Refacerea Mediului ”,Lancrăm, Mun. Sebeș , – Extravilan, nr.FN, jud. Alba,BENEFICIAR: S.C.  TOTAL         NSA         R.L        .

 Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind APROBAREA DOCUMENTAŢIEI P.U.Z. şi a R.L.U. proiect nr. 29.4/2016 „Exploatare Agregate Minerale cu Refacerea Mediului ”,Lancrăm, Mun. Sebeș , – Extravilan, nr.FN, jud. Alba,BENEFICIAR: S.C.  TOTAL         NSA         R.L.

Proiect: iniţiator Primar

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea volumului maxim  pentru valorificarea prin vânzare directă, a masei  lemnoase gestionată de către Ocolul Silvic Sebeş R.A.,producţia anului 2017.

Proiect: iniţiator Primar




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes