Rămâi conectat

Actualitate

Mâine, 14 ianuarie 2020: „De ce am rescris țiganiada și alte „ciudățenii” culturale” – Conferință susținută de teologul Cristian Bădiliță la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui mâine, 14 ianuarie 2020, în sala „Gheorghe Maniu”, începând cu ora 17:00, conferința „De ce am rescris Țiganiada și alte „ciudățenii” culturale”, susținută de teologul și scriitorul Cristian Bădiliță.

Evenimentul, un veritabil preambul al manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale, va fi dublat de o sesiune de întrebări și răspunsuri, un dialog pe marginea subiectelor tratate, precum și de prezentarea celor mai recente volume semnate de Cristian Bădiliță.

Cristian Bădiliță este un teolog român, absolvent al Universității din București, doctor în teologie al Universității Paris IV-Sorbona, specializat în istoria creștinismului timpuriu. Colaborator al celor mai prestigioase publicații de specialitate din țară și străinătate, autor al unor volume de studii, eseuri, poezie și traduceri, coordonator al traducerii comentate a Septuagintei în cadrul New Europe College, Cristian Bădiliță s-a remarcat în ultimii ani prin traducerea comentată a Noului Testament și prin rescrierea/modernizarea unor texte semnate de reprezentanții Școlii Ardelene (dintre care se remarcă Țiganiada sau Tabăra țiganilor, de Ion Budai-Deleanu).

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” Sebeș.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes