Administrație
Lucrările de reabilitare a Parcului Primăriei Sebeș, aproape de finalizare
Parcul Primăriei Sebeș se află într-un amplu proces de modernizare și reabilitare, iar lucrările se apropie cu pași rapizi de finalizare. Printre intervențiile efectuate se numără: revitalizarea spațiilor verzi, reprofilarea aleilor, montarea de mobilier urban și refuncționalizarea fântânii arteziene.

Lucrările au început pe data 16 septembrie 2025 și au un termen de execuție estimat la aproximativ patru luni.

Printre principalele intervenții se numără:
– refacerea sistemului de alei,
– revitalizarea spațiului verde, instalarea de bănci și alte elemente de mobilier urban,
– repunerea în funcțiune a fântânii arteziene, care nu mai funcționa de mai bine de doi ani.
Astfel, Parcul Primăriei Sebeș prinde contur, iar lucrările se apropie de finalizare. Mai multe aspecte au fost deja finalizate sau se apropie de finalizare. În videoclipul prezentat mai jos, se poate observa că dalele au fost montate aproape în întregime, iar unele căbănuțe au fost instalate.
„Se vor reprofila aleile, se va revitaliza spațiul verde și se va reface sistemul de irigații. Fântâna arteziană, care era veche și nu mai funcționa de doi ani, va fi de asemenea revitalizată. Se va realiza o deschidere mai mare către Primăria Sebeș, pentru ca cetățenii să aibă acces facil, iar instituția să fie pusă în prim-plan. Platoul din fața primăriei va fi mărit, astfel încât să permită desfășurarea unui număr mai mare de evenimente.

Spațiile verzi vor arăta mult mai bine și vor fi mai atractive, oferindu-le cetățenilor posibilitatea de a petrece timp de calitate în acest parc, prin revitalizarea a tot ceea ce a fost construit în urmă cu peste 20 de ani. Termenul de finalizare este estimat pentru sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, iar lucrările au început săptămâna trecută. Vor fi amplasate bănci și diverse elemente de mobilier urban.

Având în vedere că zona centrală a fost deja modernizată, iar Parcul Eminescu a trecut printr-un proces de reabilitare, acesta era singurul parc rămas nemodernizat. Ultima intervenție majoră aici a avut loc în urmă cu mult timp”, a declarat pentru ziarulunirea.ro un reprezentant al SPAP Sebeș.

Administrație
Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș
Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.
Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.
Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.
Administrație
Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.
Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.
Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.
În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.
De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.
Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















