Rămâi conectat

Sport

Liceul Tehnologic Sebeş va reprezenta județul Alba în faza zonală a Cupei „Coca Cola”

sebesinfo.ro

Publicat

în

finala-sebes-campeni-coca-colaSurpriză de proporţii în finala judeţului Alba la fotbal feminin a Campionatului Naţional Cupa „Coca Cola”, disputată astăzi în sala Colegiului “Alaxandru Domşa” din Alba Iulia. Marea favorită, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Câmpeni a pierdut cu 2-3 (1-0) în compania surprizei numite Liceul Tehnologic Sebeş.

Elevele lui Nicolae Achimeţ au condus cu 2-0, reuşite semnate Valentina Petruşel şi Mihaela Oneţiu, se părea că au jocul în mână, însă Sebeşul a remontat spectaculos, goluri înscrise de Elena Ştefan, Tabita Tăbăcaru şi Sabrina Minciuc (în ultimele secvenţe).

„Ne-am luat revanşa pentru eşecurile de anul trecut din finala judeţeană a «Cupei Coca Cola» şi de acum de la ONSS. Ne bucură că am reuşit să ne calificăm”, a spus profesorul Cornel Tiurean.

Ultimul act a fost unul dramatic, partida decisivă având de toate, execuţii spectaculoase, intrări la limită, dăruire, pasiune, dar mai ales o incitantă răsturnare de situaţie, finalul găsind ambele tabere în lacrimi, unele de bucurie, altele de necaz, într-un cuvânt fotbal trăit la cote înalte de domnişoarele fotbaliste. Formaţia din Apuseni era catalogată drept favorită incontestabilă, recent învingând Sebeşul cu 6-1 în finala ONSS pe judeţ, „Avram Iancu” fiind vicecampioană naţională în 2013 şi prezentă la Tg. Mureş la faza zonală a Cupei „Coca Cola”. Astfel, Liceul Tehnologic Sebeş (antrenor Cornel Tiurean) este noua campioană a judeţului Alba şi ne va reprezenta la etapa de zonă de la Arad. Au fost utilizate distribuţiile: *Liceul Tehnologic Sebeş: Maria Lazăr, Denisa Opincariu, Iulia Sentea, Elena Ştefan, Andreea Ciortan, Ioana Ispas, Tabita Tăbăcaru, Sabrina Minciuc; *Colegiul Naţional ”Avram Iancu” Câmpeni: Andrea Bara, Alina Vîrtan, Andrara Selage, Valentina Petruşel, Codruţa Costea, Mădălina Costea, Mirela Lazăr, Voichiţa Beleiu, Mihaela Oneţiu.




Sport

„Leii”, a doua înfrângere consecutivă: Viitorul Sântimbru – CSM Sebeș 2-1 (1-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

CSM Sebeș a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă, din actuala ediție a SuperLigii Alba, scor 1-2 (0-1), în fața campioanei Ligii a IV-a Alba, Viitorul Sântimbru.

Pentru gazde de au marcat Nistor (min. 24) și Borșoi (min. 58) iar pentru CSM Sebeș E. Vlad (min. 63).




Citește mai mult

Sport

Leii, prima înfrângere din actuala ediție a SuperLigii Alba: Industria Galda – CSM Sebeș 3-2 (2-0)

sebesinfo.ro

Publicat

în

Confruntare spectaculoasă între primele două clasate, în ultima etapă a turului SuperLigii Alba, încheiată cu victoria Industriei Galda de Jos, care s-a impus cu 3-2 (2-0) în fața formației CSM Sebeș, pregătită de antrenorii Doru Oancea și Alexandru Aldea.

Gazdele au început în forță și au lovit de două ori în prima repriză, prin Biro (min. 7) și Baghiu (min. 24), stabilind scorul pauzei, 2-0. Avantajul obținut rapid s-a dovedit decisiv în economia partidei, chiar dacă oaspeții au revenit ulterior în joc.

CSM Sebeș a fost aproape de gol în minutul 38, când B. Găldean a trimis în bară, iar după pauză a reușit să reducă din diferență prin același jucător, în minutul 61. Imediat după o nouă ocazie importantă a oaspeților, când M. Cristea a nimerit bara în minutul 70, Industria a lovit pe contraatac și și-a refăcut avantajul de două goluri prin Gadzhymuradov.

Sebeșenii nu au renunțat la luptă și au relansat finalul întâlnirii în minutul 83, când M. Găldean a transformat o lovitură de pedeapsă. În prelungiri, mai exact în minutul 90+2, B. Găldean a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Industria a reușit să păstreze avantajul minim până la fluierul final.

În urma acestui succes, Industria Galda își consolidează poziția de lider și va disputa următoarele două partide pe teren propriu, în timp ce CSM Sebeș, care în urma acestei înfrângeri a coborât pe locul al treilea al SuperLigii Alba,  va avea parte de două deplasări consecutive.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes