Rămâi conectat

Actualitate

La SVSU Sebeş, tatăl-pompier civil a predat ştafeta fiului… la propriu şi la figurat!

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

svsu-sebesServiciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş (SVSU) a fost prima formaţiune de pompieri civili înfiinţată pe raza judeţului Alba şi datează din anul… 1884.

În prezent, SVSU Sebeş funcţionează în sub­ordinea Consiliului Local Sebeş, iar şeful acestui serviciu este Petru Vulcu. Din SVSU Sebeş fac parte 9 voluntari la intervenţie şi alţi 5 la prevenire, dar toţi se pregătesc pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă. Numai în acest an, a spus Petru Vulcu, SVSU Sebeş a intervenit la 50 de situaţii de urgenţă, majoritatea fiind pentru stingerea unor incendii, dar în fiecare an pe raza de competenţă pompierii civili sunt alertaţi la circa 150 de intervenţii. În prezent, media de vârstă a echipei este de 47 – 48 de ani şi a scăzut datorită faptului că unul dintre voluntarii SVSU Sebeş – Dumitru Sârb, care se apropie de 60 de ani, şi-a îndrumat şi fiul, Corneliu, abia aflat la vârsta majoratului, să devină pompier civil. Iar predarea ştafetei de la o generaţie la alta
s-a văzut şi la propriu. Astfel, la proba de ştafetă 4×100 m a etapei judeţene a concursului profesional al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă desfăşurate pe Stadionul Arini, tatăl Dumitru Sârb i-a predat ştafeta, la propriu, fiului său, Corneliu Sârb, fapt confirmat de col. Felix Pintea – adjunct al inspectorului-şef al ISU Alba, col. Dorel Sofica. La această ediţie, echipa SVSU Sebeş a primit diploma fair-play şi, chiar dacă nu s-a clasat pe podium, componenţii acesteia merită felicitaţi, deoarece în fiecare an au cele mai multe intervenţii dintre serviciile similare din judeţ. La concursul menţionat, pe primele locuri s-au clasat pompierii civili din două comune – Bucium şi Stremţ – iar podiumul a fost completat de voluntarii din oraşul Teiuş. În urma concursului, SVSU Bucium şi SPSU Kronospan Sebeş vor reprezenta judeţul Alba la etapa interjudeţeană ce se va desfăşura între 8 – 10 iulie 2015, la Făgăraş.  Mult succes!

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes