Politică
La Sebeş, social-democraţii spun NU violenţei domestice!
În municipiul Sebeş a avut loc recent o acţiune a social-democraţilor din localitate şi a Organizaţiei de Femei a PSD Sebeş.
La evenimentul dedicat zilei de 25 noiembrie – Ziua internaţională a luptei împotriva violenţei domestice au participat: Marcela Dărămuş – preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Alba, Maria Făgăraş – preşedinta OF a PSD Sebeş, Romi Dragosin – liderul PSD Sebeş, Alexandru Dăncilă – primarul municipiului Sebeş, alături de numeroase social-democrate din Sebeş. În debutul reuniunii au vorbit despre violenţa domestică şi incidenţa acestui fenomen la nivel global Maria Făgăraş şi Ada Boghici. Apoi, prof. Cristina Pop a prezentat experienţa impresionantă a unei adolescente care a suferit din pricina violenţei prietenului ei. La rândul său, Ada Boghici a subliniat faptul că aceasta a fost prima acţiune a femeilor social-democrate, dar vor urma şi altele, iar tema lor este aceeaşi – problemele cu care se confruntă femeile, probleme care nu au culoare politică. Despre violenţa domestică a vorbit şi prof. Georgeana Istrate, care a prezentat cazul copiilor din familii care se confruntă cu violenţa domestică. Aşa cum a subliniat Marcela Dărămuş, statisticile spun că aproape 60 la sută din cazurile de violenţă în familie se întâlnesc în mediul urban. „Acolo unde nu există multă educaţie, este în schimb respect pentru semeni”, a menţionat Marcela Dărămuş. În continuarea manifestării, primarul municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă, a amintit că la Sebeş au fost situaţii în care femeile au cerut sprijinul primăriei pentru că au fost alungate din case, împreună cu copiii şi aveau nevoie de o locuinţă. „În general este vorba despre familii venite din alte zone, nu despre localnici, iar în rândul romilor s-au întâlnit multe astfel de cazuri”, a explicat primarul Alexandru Dăncilă. Liderul PSD Sebeş, Romi Dragosin, a subliniat faptul că Sebeşul este singurul municipiu din judeţ condus de un primar social-democrat. „Prin urmare, problemele cu cei nevoiaşi, ale celor care suferă din pricina violenţei domestice, nu pot fi neglijate de administraţia locală”, a declarat Romi Dragosin.

Politică
PSD Sebeș are o nouă echipă conducere: Radu Cristian a fost ales președinte al organizației
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria PSD Alba, fiind municipiul în care administrația social-democrată a creat condițiile pentru unele dintre cele mai importante investiții economice din România.

Am participat la Conferința de Alegeri a Organizației Municipale PSD Sebeș, un moment important în care a fost aleasă noua echipă de conducere, în frunte cu Radu Cristian, un profesionist cu experiență managerială la nivel național, care are capacitatea de a construi o organizație puternică, serioasă și conectată la nevoile comunității.
Sebeșul ocupă un loc aparte în istoria administrației social-democrate din Alba. Aici, prin viziune și decizii curajoase, au fost create condițiile care au pus municipiul pe harta economică a României, prin atragerea unor investiții majore, inclusiv a celor realizate de grupul Mercedes cat și cele realizate de companii românești sau străine importante. Este o dovadă că dezvoltarea apare atunci când există leadership, competență și preocupare reală pentru viitorul comunității.
Noua echipă are misiunea de a câștiga încrederea sebeșenilor prin profesionalism, seriozitate, dialog permanent cu cetățenii și prezență activă în viața comunității. Oamenii așteaptă implicare, soluții și proiecte care să răspundă nevoilor reale ale orașului, iar PSD Sebeș trebuie să fie o echipă unită, credibilă și pregătită să construiască pentru viitor.
Îi mulțumesc colegului nostru, consilierul județean Vasile Spătariu, pentru activitatea desfășurată la conducerea organizației. Într-o perioadă deloc ușoară, a reușit să așeze lucrurile în interiorul echipei, să readucă încrederea între membri și să creeze baza pe care noua conducere poate construi mai departe.
Felicitări tuturor celor aleși și mult succes în această nouă etapă! Sunt convins că, prin muncă, seriozitate și apropiere de oameni, noua echipă va consolida organizația și va câștiga încrederea tot mai multor sebeșeni. Împreună, putem reda Sebeșul sebeșenilor, tuturor celor pentru care acest oraș este acasă și care își doresc să vadă comunitatea dezvoltându-se prin implicarea și energia oamenilor săi.
Corneliu Mureșan,
Președinte PSD Alba
Politică
Seniorii social-democrați din Alba și-au ales noua conducere, la Sebeș. Emil Itu este noul președinte
Peste 200 de delegați, reprezentând pensionarii PSD ai Județului Alba au luat parte sâmbătă, 23 mai 2026, la Conferința Organizatiei Seniorilor Social Democrați (OSSD) eveniment desfășurat la Motelul ,,Dacia” din Sebeș.

Invitată la eveniment a fost conducerea organizației PSD Alba: președinte Corneliu Mureșan, secretarul executiv Mircea Trifan, deputatul Voicu Vușcan, Adina Toma – Viceprimar de Alba Iulia, Iulia Fabian- președinta organizației Județene a Femeilor Alba. Presedinte al OSSD a fost ales Emil Ioan Itu- 2 prim vicepreședinți: Nicolae Contan și Ioan Neagu,secretar executiv Ovidiu Suciu -10 vicepreședinți, câte 2 pe fiecare colegiu, alti membri în Biroul Executiv județean.

„De azi, Organizația Seniorilor Sociali Democrati Alba este mai puternică.
Am participat cu drag la un moment important, alături de oameni dedicați, experiență valoroasă și energie pentru viitor. Seniorii organizației rămân exemplul de implicare, echilibru și continuitate.
Multă putere, inspirație și rezultate frumoase în noul mandat.
Aveți toată susținerea pentru proiecte care unesc oamenii și dau valoare comunității.
Împreună construim mai mult decât o organizație — construim respect, colaborare și viitor”, a transmis președintele Corneliu Mureșan, președintele organizației PSD Alba.
Constantin PREDESCU
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro



















