Învățământ-Cultură
La Sebeș, școala începe în scenariul GALBEN. Vezi ce clase de elevi vor merge fizic la ore
Perspectiva reluării activităților didactice, în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020/2021, începând de luni, 8 februarie 2021, situează Sebeșul în scenariul galben.
Așadar, își vor pregăti ghiozdanele pentru a fi prezenți luni, la grădinițe și la școli: preșcolarii, elevii claselor 0-IV, elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a. Restul școlarilor vor participa la cursuri în mediul online, conform datelor comunicate de autoritățile abilitate.
Vă prezentăm, succint, informațiile culese de la instituțiile de învățământ din Sebeș:
1. ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”M. KOGĂLNICEANU” are înscriși 154 preșcolari, 220 elevi în clasele 0-IV și 190 elevi în clasele V-VIII. Școala are asigurat necesarul de materiale igienico-sanitare pentru reluarea activităților educaționale, iar cadrele didactice se vor prezenta fizic la cursuri, neexistând adeverințe de la medicul de medicina muncii. Școala are solicitări pentru activitate online pentru un număr de trei copii cu imunitate scăzută și cu cerințe educaționale speciale. Municipiul Sebeș a oferit finanțare pentru un număr de 100 tablete (cu abonament Internet) și 8 laptopuri, conform solicitărilor transmise de școală.
2. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 SEBEȘ are un efectiv de 132 preșcolari la grădinițele arondate, 485 elevi în clasele 0-IV și 248 elevi în clasele V-VIII. În dotarea școlii au intrat, prin grija administrației publice locale, conform solicitărilor transmise, 100 tablete (cu abonament Internet) și 9 laptopuri, utile pentru activitățile didactice online. Școala este pregătită pentru cerințele semestrului al doilea, atât în ceea ce privește materialele igienico-sanitare, cât și în ceea ce privește asigurarea actului educațional.
3. ȘCOALA GIMNAZIALĂ PETREȘTI se pregătește pentru reluarea activităților cu cei 138 preșcolari și 221 elevi din clasele primare. În clasele V-VIII sunt înscriși 175 elevi, din care 27 elevi studiază în clasa a VIII-a. Un număr de 20 de cadre didactice din cele 50 s-au vaccinat. Conform solicitărilor școlii, de la bugetul local a fost finanțată achiziția a 83 tablete (cu abonament Internet) și 8 laptopuri.
4. LICEUL GERMAN are înscriși 33 preșcolari, 172 elevi la nivelul învățământului primar, 66 elevi la gimnaziu și 53 elevi la nivelul învățământului liceal. Elevii ciclului primar își încep activitatea luni, la ora 8.30, intervalul în care sunt programați să sosească fiind 8.00-8.30. Elevii ciclului gimnazial și liceal vor începe activitățile la ora 7.50, intervalul lor de sosire la școală fiind 7.20-7.50. Școala a solicitat primăriei sprijin pentru un număr de 40 tablete și 3 laptopuri, pe care le utilizează deja.
5. COLEGIUL NAȚIONAL ”L. BLAGA” SEBEȘ va relua activitățile didactice, în condițiile anunțate de scenariul galben, cu un număr de 60 de elevi care frecventează clasa a VIII-a și 200 de elevi aflați în clasa a XII-a, din cei 1032 elevi ai colegiului. Instituția de învățământ și-a completat dotările de echipamente IT cu 60 tablete și 5 laptopuri, pentru susținerea activităților de învățământ online.
6. LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ: 95 preșcolari, clasele 0-IV – 135 elevi, clasele V-VIII – 95 elevi, clasele IX-XII – 428 elevi, școală profesională – 82 elevi seral și 229 elevi cursuri de zi. În învățământul dual sunt înregistrați 127 elevi. În condițiile reluării activităților didactice, conform scenariului galben, vor fi prezenți fizic la școală: preșcolarii, elevii claselor 0-IV, 15 elevi din clasa a VIII-a și 24 elevi din clasa a XII-a. În dotarea liceului au intrat 100 de tablete conectate la Internet și 9 laptopuri achiziționate de la bugetul local.
7. LICEUL SPORTIV ”FLORIN FLEȘERIU” SEBEȘ: nivel preșcolar – 119 copii, nivel primar – 167 elevi, nivel gimnazial – 141 elevi și nivel liceal – 153 elevi. În clasa a VIII-a învață 25 de elevi, în clasa a XII-a – 29 de elevi, care, alături de preșcolari și copiii din clasele primare, se vor prezenta la clase, în dimineața zilei de luni. În dotarea școlii au intrat 140 de tablete conectate la Internet, pentru care au fost solicitate fonduri de la bugetul local.
Din fondurile alocate de la bugetul local al Municipiului Sebeș au fost achiziționate 603 tablete (cu abonament Internet) și 34 de laptopuri, pentru a facilita actul educațional online, în contextul pandemiei.
Valoarea acestor echipamente IT este de 656.725,27 lei, sumă pentru care s-a depus, cu sprijinul compartimentului de proiecte al Primăriei Municipiului Sebeș, o solicitare pentru o finanțare europeană nerambursabilă (eligibilă în procent de 100%, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Acțiunea 2.3.3. Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură – Secțiunea e-educație).

Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș continuă parcursul european prin Erasmus+
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș continuă și în anul școlar 2026–2027 demersurile de internaționalizare a educației prin Programul Erasmus+.

În cadrul Acreditării Erasmus+ în domeniul Educației Școlare, colegiul va implementa proiectul 2026-1-RO01-KA121-SCH-000431619, finanțat de Uniunea Europeană.
Anul școlar 2026–2027 va aduce noi oportunități pentru elevii și cadrele didactice ale colegiului. Sunt prevăzute două mobilități de grup pentru elevi, care se vor desfășura în Irlanda, la Greystone Community College din Greystones, și în Finlanda, la Raisio Senior High School din Raisio, precum și o mobilitate de tip job shadowing pentru două cadre didactice.
Prin aceste activități se urmărește dezvoltarea competențelor elevilor și profesorilor, schimbul de bune practici, promovarea dialogului intercultural și consolidarea dimensiunii europene a școlii.
Experiențele Erasmus+ reprezintă pentru elevii și profesorii colegiului oportunități de învățare dincolo de sala de clasă, de cunoaștere a altor sisteme educaționale și de dezvoltare personală și profesională.
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș își continuă astfel parcursul european, construind noi punți de colaborare și oferind elevilor săi șansa de a învăța, de a descoperi și de a se forma într-un context european.
Coordonator proiect Erasmus+: prof. Roxana Suciu
Învățământ-Cultură
Alimentația sănătoasă și mișcarea, promovate în școlile și grădinițele din Sebeș
Copiii din unitățile de învățământ din municipiul Sebeș au participat, în lunile septembrie și octombrie, la activități educative dedicate alimentației sănătoase și importanței activității fizice pentru o dezvoltare armonioasă.

Acțiunile au fost desfășurate de Compartimentul de Medicină Școlară din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș, în cadrul campaniei Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) privind promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice.
Prin discuții interactive și activități adaptate vârstei, elevii și preșcolarii au fost încurajați să înțeleagă rolul unei alimentații echilibrate și al mișcării regulate în menținerea sănătății și în dezvoltarea fizică armonioasă.
Inițiativa urmărește formarea unor obiceiuri sănătoase încă din copilărie, într-o perioadă esențială pentru dezvoltarea comportamentelor care pot influența stilul de viață pe termen lung.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sebeș subliniază importanța educației pentru sănătate și a colaborării dintre familie, școală și personalul medical școlar în promovarea unor alegeri responsabile în viața de zi cu zi.
Prin astfel de activități, medicina școlară contribuie la informarea și educarea copiilor cu privire la prevenție și la adoptarea unui stil de viață activ și echilibrat.
Mesajul campaniei este clar: obiceiurile sănătoase se formează de la vârste fragede, iar educația, mișcarea și alimentația echilibrată reprezintă pași importanți pentru o copilărie sănătoasă.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro


















