Rămâi conectat

Administrație

La Sebeș, atmosfera de sărbătoare în Parcul Tineretului, asigurată pe toată perioada verii de Fanfara Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Sebeș, prin Centrul Cultural ”Lucian Blaga”, s-a asigurat că pe toată perioada verii va întreține o atmosferă de sărbătoare pentru cetățenii care aleg, la sfârșit de săptămână, să se plimbe prin parcul municipiului, și a cumpărat, cu 17.500 de lei, serviciile oferite de Asociația ”Fanfara Petrești”, respectiv 14 spectacole susținute în aer liber, plătite, fiecare cu câte 1.250 de lei.

Chiar dacă, în comparație cu alte cheltuieli făcute în trecut de administrația locală pentru diferite concerte suma este modică, demersul este de apreciat, pentru că de această dată banii publici sunt folosiți pentru susținerea unui grup local a cărui faimă a depășit demult granițele județului.

Reamintim, cântecul Fanfarei Petrești, cea mai longevivă fanfară din România, răsună în zona Sebeșului de peste 140 de ani. Înfiinţată în anul 1879, prin eforturile preotului luteran Michael Thut, Fanfara din Petreşti este cea care a însoţit populaţia acestor meleaguri în toate momentele importante ale vieţii, fie că vorbim despre marile sărbători, despre căsătorii şi botezuri, fie despre conducerea pe ultimul drum a celor plecaţi dintre noi. Dacă începuturile acestei veritabile ,,instituţii” a Sebeşului au fost modeste, iniţiatorul acestui proiect fiind, în acelaşi timp, instructor şi dirijor, din aproape în aproape activitatea acesteia a devenit vizibilă, între cele două războaie mondiale cunoscând perioada de apogeu, prin cooptarea unor profesionişti, precum Simion Hann, Simion Sommer sau Michael Binder. Aceştia, sprijiniţi de diverşii întreprinzători locali de etnie germană, au fost cei care au diversificat şi extins activitatea Fanfarei din Petreşti, aceasta înfiinţând alte două formaţiuni şi anume: fanfara fabricii de hârtie, iar mai târziu fanfara copiilor.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Fanfara din Petreşti, îmbogăţită cu foste cadre militare din fanfarele armatei, a început seria turneelor în ţară, participând la diversele competiţii de profil şi obţinând performanţe notabile: locul II al Festivalului Artelor de Amatori (1951), locul I al Festivalului Fanfarelor de Amatori (1969-1970). Din nefericire, pe fondul numeroaselor emigrări înspre Republica Federală Germania, activitatea Fanfarei din Petreşti a fost mult restrânsă, limitată doar la marşurile funebre sau paradele de 1 Mai.

După anul 2008, activitatea acesteia a fost revigorată, prin refacerea formaţiei. Grupul de muzicieni talentați și entuziaști, format din peste 20 de persoane, s-a organizat în anul 2010 în Asociația Fanfara Petrești, având astfel posibilitatea să primească susținere financiară din partea primăriei și consiliului local. Potrivit președintelui ONG-ului, Voicu Cioară și administratorului Ioan Jurju (Chirion), toți membrii sunt puternic motivați de pasiunea pentru muzică, făcând posibilă continuitatea tradiției și culturii. ”Până în prezent, Fanfara Petrești a fost prezentă la zeci de activități culturale, marșuri oficiale precum și evenimente speciale, generând de fiecare dată o atmosferă perfectă, în ton cu emoțiile momentului”, spun reprezentanții asociației, lucru confirmat de fiecare dată și de publicul spectator.




Administrație

Parcul Arini din Sebeș, în plin proces de modernizare. Ce facilități sunt pregătite pentru localnici

sebesinfo.ro

Publicat

în

Lucrările de revitalizare a Parcului Arini din Sebeș avansează. Proiectul prevede amenajarea unor alei pietonale, podețe peste canalul care traversează parcul, un amfiteatru de vară, locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport.

Parcul Arini din Sebeș începe să capete o nouă înfățișare, pe măsură ce lucrările de amenajare înaintează. Printre elementele care prind contur se numără aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează zona și viitorul amfiteatru de vară.

Investiția include și amenajarea unor spații dedicate sportului și activităților în aer liber, în zona fostei baze sportive cunoscute de localnici drept „la Unchiul Niky”. Aici sunt prevăzute piste pentru biciclete, un skatepark, un pump track și terenuri de sport.

Ce facilități va avea Parcul Arini

Proiectul de revitalizare urmărește transformarea uneia dintre zonele emblematice ale Sebeșului într-un spațiu modern, destinat relaxării, mișcării și petrecerii timpului liber în mijlocul naturii.

Potrivit prezentării făcute de reprezentanții administrației locale, parcul va include zone de relaxare, spații pentru picnic și grătar, echipamente de fitness și crossfit, precum și locuri de joacă pentru copii de diferite vârste.

Noile facilități vor fi completate de amenajări destinate iubitorilor de sport și activităților recreative în aer liber, astfel încât zona să poată fi folosită de persoane de toate vârstele.

Lucrările, verificate pe șantier

Stadiul investiției a fost verificat în teren, unde au fost analizate evoluția lucrărilor și aspecte legate de componentele proiectului.

Pe lângă amenajarea infrastructurii pentru recreere și sport, investiția cuprinde lucrări de peisagistică, îmbunătățirea spațiilor verzi și modernizarea infrastructurii, cu păstrarea caracterului natural al parcului.

Prin această investiție, administrația locală își propune să redea Parcului Arini un rol important în viața comunității, prin crearea unui spațiu în care natura, sportul și activitățile petrecute în familie să se îmbine.

Lucrările vor fi urmărite în continuare, pe măsură ce diferitele componente ale proiectului avansează.




Citește mai mult

Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes