Economie
La mitingul de astăzi din capitală, alături de alte sute de sindicalişti, au participat și 50 de angajaţi ai Hidroserv Sebeş
Sute de angajaţi din domeniul energiei au protestat astăzi la Bucureşti. Chiar dacă iniţial şi-au anunţat prezenţa peste 100 de sindicalişti de la Hidroserv Sebeş, în Capitală au ajuns doar 50 de persoane.
În total au luat parte la miting 500 de oameni din toată ţara. Ţinta acuzaţiilor a fost administratorul judiciar al SC Hidroelectrica, Remus Borza. Protestatarii şi-au strigat în stradă nemulţumirile iar lozinci precum “Hidro nu e al tău” sau “Hoţii” au răsunat timp de două ore. Administratorul judiciar Remus Borza a refuzat să discute cu sindicaliştii, dar aceştia sunt hotărâţi ca, în cazul în care conducerea nu va lua nicio măsură care să îi mulţumească, protestele în stradă să fie reluate vinerea viitoare.
Mitingul de astăzi a fost unul civilizat şi nu s-au înregistrat incidente. Nemulţumirile legate de Borza vin, spus protestatarii, din decizia acestuia de a nu mai acorda lucrări societăţilor ce se ocupă de întreţinerea şi reparaţiile hidrocentralelor din ţară, în unele situaţii de mai bine de 2 luni. Sindicaliştii vor, prin protestul lor, să atragă atenţia asupra faptului că lipsa operaţiunilor de mentenanţă la centralele hidroelectrice, poate duce la distrugerea acestora şi implicit la daune serioase aduse sistemului energetic din România. Începând din ianuarie, angajaţii societăţilor Hidroserv din ţară mai sunt chemaţi la muncă doar 4 zile pe săptămână, iar salariile acestora s-au diminuat cu peste 30%.

Economie
Locuri de muncă în Săsciori, disponibile la 15 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Săsciori au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 15 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săsciori, valabilă la data de 15 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săsciori, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săsciori la data de 15 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| SC Maier Technology Srl | OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA | 1 | 0752826367 |
| SC AGEESCAPE SRL | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0743148652 |
Economie
Locuri de muncă în Șugag, disponibile la 15 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante
Locurile de muncă disponibile în Șugag au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 15 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Șugag, valabilă la data de 15 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.
Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Șugag, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.
Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Șugag la data de 15 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:
| AGENT | OCUPAŢIA | NR. LMV | NR. TELEFON/E-MAIL |
| A N SERV TIME S.R.L. | LUCRATOR COMERCIAL | 1 | 0766451968 |
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…


















