Știri din zonă
Jumătate din Petreşti se joacă de-a baba oarba!
Un locuitor din Petreşti ne-a sesizat ieri, 17 decembrie, prin apel telefonic la redacţia ziarului, o situaţie supărătoare atât pentru el cât şi pentru jumătate din concetăţenii dumnealui.
Practic, spune omul, din data de 28 noiembrie, în fiecare zi după ora 18.00, locuitorii de la strada Decebal şi până sus în colonie se confruntă cu întreruperi sistematice ale energiei electrice. Acestea ar dura când o jumătate de oră, când o oră, vine curentul, cred bieţii că au scăpat şi iar le pică electricitatea. De sunat, a sunat petreşteanul la Electrica Sud, unde a dat de o duduie uşor impertinentă, care i-a sugerat să îşi verifice siguranţele cu toate că îi explicase destul de frumos şi bine că situaţia este una generală, pentru jumătate de localitate. Redirecţionat de doamna cu pricina spre punctul de lucru de la Sebeş, omul nu a găsit acolo pe nimeni la telefon care să îl lămurească, doar un gardian care nu avea nici ştiinţă, nici putinţă de a-i răspunde.
Contactat telefonic, Bogdan Medrea, directorul Electrica S.D.E.E., ne-a declarat că situaţia nefericită din Petreşti a fost cauzată de creşterea bruscă a consumului de energie electrică care a dus la cedarea unui post de pe raza localităţii, la remedierea căruia se lucrează şi acum. Aceeaşi sursă a precizat că orice defecţiune trebuie sesizată la numărul de urgenţă trecut pe fiecare factură electrică (0800801929), apel în urma căruia o echipă va fi direcţionată spre punctul cu probleme.
Până la remedierea situaţiei, cetăţenii din Petreşti se mai pot aştepta la pene de curent, dar măcar acum ştiu şi ei cu ce se confruntă şi pot să se arate toleranţi căci în scurt timp lucrurile probabil că vor reveni la normal. Sărbători luminate le dorim şi noi atât lor cât şi celor care lucrează la restabilirea continuităţii furnizării energiei electrice la Petreşti.

Știri din zonă
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Răchita. Intervin pompierii miltari din Sebeș și SVSU Săsciori
Detașamentul de Pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, în satul Răchita, comuna Săsciori.

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Săsciori.
Știri din zonă
Trei autoturisme avariate după ce au lovit un cerb pe Autostrada A1, în zona Pianu
Un incident rutier s-a produs aseară pe Autostrada A1, după ce un cerb a pătruns pe partea carosabilă și a fost lovit de trei autoturisme. Toate cele trei vehicule au fost avariate, însă șoferii au reușit să oprească în condiții de siguranță pe banda de urgență.

Potrivit reprezentanților Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva, primul apel la 112, prin care era semnalată prezența unui cerb pe carosabil în zona Pianu, a fost înregistrat la ora 23:22. Șase minute mai târziu, la ora 23:28, autoritățile au primit un al doilea apel, prin care era anunțată producerea evenimentului rutier.
„Vorbim despre un eveniment rutier produs aseară. Au fost două apeluri la 112. Primul, în care a fost semnalată prezența pe partea carosabilă a unui cerb, a fost înregistrat la ora 23:22. După exact șase minute, la ora 23:28, a venit un al doilea apel, prin care era semnalată deja producerea evenimentului”, au precizat reprezentanții Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva pentru ziarulunirea.ro.
În urma impactului, toate cele trei autoturisme au suferit avarii. Vehiculele au fost oprite pe banda de urgență și nu au intrat în coliziune cu alte elemente de pe autostradă.
Incidentul nu a avut un impact semnificativ asupra traficului, întrucât autoturismele implicate au rămas pe banda de urgență.
Leșul animalului a fost ridicat de administratorul drumului public și, ulterior, predat, pe bază de documente de predare-primire, către AJVPS Alba.
Operațiunea de curațare a carosabilului a fost finalizată în cursul dimineții, în jurul orei 08:00, de către lucrători din cadrul CIC Pianu.
„Evenimentul nu a avut influențe negative asupra traficului, toate cele trei vehicule fiind oprite pe banda de urgență. Evenimentul a fost soluționat de către lucrătorii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva, fără nicio altă problemă de raportat”, au mai transmis reprezentanții Poliției.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















