Actualitate
Joi, 25 martie 2021: Se închide circulația pe Autostrada A1, între Cunța și Vințișoara, pentru lucrări la Nodul Rutier Sebeș
Circulația pe Autostrada A1 va fi restricționată joi, 25 martie 2021, între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebeș Vest, Vințișoara, în vederea execuției unor lucrări pentru Nodul Rutier Sebeș, conexiunea Autostrăzii A10 cu Autostrada A1 și DN 1.
În data de 25.03.2021 în cadrul lucrărilor de realizare a Nodului Rutier Sebeș (conexiunea Autostrada A10 cu Autostrada A1 si DN1) sunt programate a fi realizate următoarele activități:
Turnarea plăcii de suprabetonare aferentă structurii PN3B – Pasaj pe breteaua 3 peste A1, care face conexiunea între Autostrăzile A10 și A1, sens de mers Turda-Sibiu;
Instalare structuri metalice tip portal precum și dispozitivele electronice aferente VMS-urilor noi pe A1 la km 307+100 si la km 312+410;
Instalare structuri metalice tip portal precum și panourile de semnalizare verticală noi pe A1 la km 307+580 si la km 311+800.
Drept consecință în data de 25.03.2021 circulația rutiera pe Autostrada A1 se va închide între Nodul Rutier Cunța și Nodul Rutier Sebes Vest (Vintisoara) iar traficul se va desfășura deviat pe DN1(E81) si pe DN7(E68). Închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 va fi de 12 ore, intre ora 07.00 si ora 19:00, după care circulația va fi reluata pe Autostrada A1 si orice restricție de circulație impusa de executarea lucrărilor va fi ridicata.
Închiderea circulației pe Autostrada A1 si devierea traficului rutier pe DN1 si DN7 se face in baza avizului comun CNAIR nr. 92/19240/10.03.2021 si IGPR Direcția Rutiera nr. 456741/12.03.2021, cu respectarea condițiilor prevăzute in documentul de avizare.
În cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile, activitățile mai sus descrise si implicit închiderea circulației pe autostrada A1 vor fi reprogramate.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















