Administrație
Investiție de peste 800.000 de lei în trei stații de reîncarcare pentru vehicule electrice, la Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș a depus proiectul „STAȚII DE REÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL SEBEȘ” pentru obținerea unei finanțări nerambursabile în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități” gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Valoarea totală a investiției este de peste 806.000 lei, iar finanțarea nerambursabilă solicitată este de circa 570.000 lei (100% din valoarea eligibilă). Durata de implementare a întregului proiect se estimează a fi de 16 luni.
Demersul urmărește dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, la nivelul municipiului Sebeș, și stimularea utilizării mijloacelor de transport electrice în scopul îmbunătățirii calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin proiect, se propune montarea a trei stații de reîncărcare, astfel: stația 1 – strada Depozitelor, stația 2 – strada Drumul Sibiului, stația 3 – strada Valea Frumoasei. Stațiile de reîncărcare vor fi formate din două puncte de reîncărcare, alimentate de același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție, dintre care un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent continuu la o putere ≥ 50 kW şi un punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere ≥ 22 kW a vehiculelor electrice.
Municipiul Sebeș a inclus în obiectivele prevăzute de Strategia de Dezvoltare Locală Durabilă și de Planul de Acțiune privind Energia Durabilă reducerea emisiilor de bioxid de carbon și îmbunătățirea calității mediului. Înlocuirea treptată a mijloacelor de transport echipate cu motoare cu ardere internă va contribui semnificativ la scăderea poluării mediului înconjurător, știut fiind faptul că un vehicul electric emite cu cel puțin 40% mai puține noxe decât unul convențional.

Administrație
Reorganizarea rețelei școlare din Sebeș pentru anul 2026-2027, aprobată de Consiliul Local
Consiliul Local al Municipiului Sebeș s-a întrunit miercuri, 9 septembrie 2026, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.

Demersul vine în urma unor decizii adoptate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și presupune modificări în structura mai multor unități de învățământ din Sebeș și localitățile aparținătoare.
Reorganizarea, declanșată printr-un ordin al Ministerului Educației
Procedura administrativă a fost inițiată în urma adresei Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 5333 din 4 septembrie 2026, transmisă Primăriei Sebeș și înregistrată la instituție în data de 8 septembrie.
Prin această adresă a fost transmis Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5594 din 31 august 2026, document care reglementează reorganizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș.
Hotărârea adoptată la nivel local actualizează rețeaua școlară stabilită prin HCL nr. 392/2025 pentru anul de învățământ 2026-2027.
Patru unități de învățământ cu personalitate juridică
În urma reorganizării, în Sebeș funcționează patru unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, împreună cu structurile arondate acestora.
Liceul Tehnologic Sebeș își păstrează statutul de unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Grădinița „Copiilor Voioși” Sebeș va avea în structură Creșa „Copiilor Voioși”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Sebeș.
Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va avea în subordine Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișan” Sebeș, Grădinița cu Program Normal Lancrăm, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sebeș.
Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș va avea în structură Școala Gimnazială Răhău și Grădinița cu Program Normal Răhău.
Ce alte unități fac parte din rețeaua școlară
Rețeaua de învățământ de stat din municipiu este completată de Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, Școala Gimnazială Petrești și Liceul German Sebeș.
În sectorul particular sunt incluse Grădinița „Heidi”, Grădinița „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Mirela” și Școala Postliceală „Henri Coandă”.
Reorganizarea se aplică pentru anul de învățământ 2026-2027 și are la bază prevederile legislației în vigoare privind organizarea rețelei școlare și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.
Administrație
Un nou centru multifuncțional pentru copii va fi amenajat pe strada Tipografilor, din Sebeș
Amplasamentul de pe strada Tipografilor a fost predat astăzi pentru demararea proiectului privind realizarea unui centru multifuncțional destinat copiilor, conceput pentru a susține activitățile sportive, educative și culturale și pentru a contribui la dezvoltarea programelor extrașcolare din comunitate.

Proiectul prevede reorganizarea și modernizarea amplasamentului, prin amenajarea unor facilități sportive exterioare care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor. Vor fi realizate un teren de sport multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet cu dimensiuni reduse, de tip half-court.
Investiția va include și amenajarea infrastructurii exterioare aferente: alei pietonale, spații de siguranță, zone verzi, mobilier urban și iluminat.
În cadrul proiectului va fi construită și o clădire cu funcțiuni conexe, destinată atât activităților sportive, cât și celor educative și recreative. Clădirea va cuprinde vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, săli pentru activități educative, recreative și culturale, precum și spații tehnice și administrative.

Prin această investiție, amplasamentul de pe strada Tipografilor va fi transformat într-un spațiu modern și accesibil, destinat copiilor și activităților comunitare, cu scopul de a crea condiții mai bune pentru mișcare, educație, socializare și petrecerea timpului liber.
Proiectul beneficiază de finanțare în baza Contractului nr. 8757/26.11.2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru, în calitate de autoritate de management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















