Actualitate
Întrecere pe un traseu de doi kilometri, cu rolele, cu bicicleta sau în alergare la „Maratonul Sănătății” de la Sebeș
Din păcate vântul, precipitaţiile abundente şi temperaturile scăzute au împiedicat desfășurarea „Maratonului Sănătăţii” programat în data de 31 mai 2014, însă cursa nu se opreşte aici, deoarece în data de 7 iunie 2014, la ora 11:00, în Parcul Arini, se dă din nou startul celui mai tare eveniment sportiv al Municipiului Sebeş.
Maratonul Sănătăţii este oportunitatea vieţii tale, deoarece ai şansa de pune bazele unui stil de viaţă sănătos şi echilibrat conferind posibilitatea de a alege între 3 super-maratoane: role, biciclete sau alergare. Traseul este reprezentat de suprafaţa de 2 km, care începe de la intrarea în Parcul Arini unde se va da startul şi se întinde până la Ştrandul Arini, unde va fi finish-ul, plus un traseu surpriză, pe străzile oraşului Sebeş, pentru maratonul de biciclete. Entuziasmul, explozia de energie, surplusul de sănătate, adrenalina, devotamentul unui mare număr de voluntari şi distracţia sunt trăsăturile definitorii ale acestui proiect frumos, materializat prin sprijinul sponsorului principal Kronospan, care a contribuit considerabil prin asigurarea materialelor de promovare şi a premiilor de participare. De altfel, fiecare participant al maratonului va fi premiat printr-un premiu surpriză, iar la final va avea şansa de a deveni posesorul unuia dintre cele trei premii puse în joc prin intermediul tombolei finale, care va avea trei extrageri. În acest context, doritorii sunt aşteptaţi în data 7 iunie, la Baza Sportivă Arini pentru a se înscrie şi pentru a da startul vieţii lor, startul sănătăţii. Aşa că fii campion al sănătăţii, dă startul mişcării şi vino la maraton!
Sănătatea este cel mai important aspect al vieţii tale! Pentru că eşti important, evenimentul organizat de către AnaMaria Jurju şi Dana Băcilă, studente ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeş şi MCC Bike Sebeş, îşi doreşte promovarea sportului ca secret al unei existenţe armonioase.
„Maratonul Sănătăţii este un proiect frumos, prin intermediul căruia dorim impulsionarea unui stil de viaţă sănătos, este adevărat că oamenii nu se pot schimba în decursul câtorva ore, dar cu siguranţă pot conştientiza importanţa mişcării fizice în viaţa lor şi exact acest lucru aduce evenimentul în oraşul Sebeş şi deşi condiţiile meteo nu ne-au permis să îl derulăm la data stabilită, evenimentul continuă şi cu siguranţă de această dată va fi un succes” a declarat AnaMaria Jurju, manager de proiect.
„Cred că este foarte important să faci sport, nu neapărat sport de performanţă, dar mişcare în general, deoarece pe lângă beneficiile fizice, îţi conferă o stare de bine, de aceea deşi vremea nu a ţinut cu noi, nu contează pentru că evenimentul merge mai departe” a declarat Dana Băcilă, manager de proiect.
Maratonul Sănătăţii reprezintă un proiect cu totul unic în ceea ce priveşte manifestările sportive, îmbinând armonios rolele, alergarea şi bicicleta şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă, începând cu vârsta de 7 ani. Misiunea evenimentului este reprezentată de promovarea într-o manieră inedită a importanţei activităţii fizice în stilul de viaţă al cetăţenilor Municipiului Sebeş.

Actualitate
Două firme din Sebeș și doi responsabili de mediu, trimiși în judecată într-un dosar de poluare. Procurorii acuză depășiri de până la 3,24 ori ale limitelor pentru formaldehidă
Două societăți comerciale din municipiul Sebeș, una activă în industria prelucrării lemnului și cealaltă în industria chimică, precum și doi angajați ai uneia dintre acestea au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, într-un dosar care vizează presupuse fapte de poluare prin evacuarea în atmosferă a unor substanțe periculoase și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cele două firme își desfășoară activitatea pe același amplasament din Sebeș și dețin instalații tehnologice cu impact asupra mediului. Cei doi inculpați, un bărbat și o femeie, au ocupat, în perioade succesive, funcția de responsabil pentru protecția mediului.
Potrivit procurorilor, faptele investigate ar fi avut loc în anii 2022 și 2023, iar suspiciunile privind diferențele dintre valorile reale ale emisiilor și cele raportate autorităților au dus la efectuarea mai multor percheziții.
Depășiri ale limitelor pentru formaldehidă și oxizi de azot
Conform rechizitoriului, în mai multe zile din anii 2022 și 2023, în timpul proceselor tehnologice de fabricare a plăcilor din lemn și a rășinilor pe bază de formaldehidă, cele două societăți ar fi evacuat în atmosferă cantități de formaldehidă și oxizi de azot peste limitele prevăzute în autorizația integrată de mediu.
Procurorii susțin că depășirile ar fi fost constatate inclusiv în zone locuite.
Un raport de expertiză în domeniul ecologiei și protecției mediului, administrat în cadrul anchetei, arată că aceste emisii ar fi fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea oamenilor, animalelor ori plantelor.
Ce au indicat măsurătorile analizate de anchetatori
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, expertiza a avut la bază 12 rapoarte de încercare emise de laboratorul extern autorizat contractat de societăți.
În cazul primei societăți, din industria prelucrării lemnului, au fost analizate cinci rapoarte, iar toate ar fi indicat depășiri ale limitei pentru formaldehidă. Cea mai mare valoare ar fi fost de 3,24 ori peste limita maximă admisă, într-o zonă locuită.
În cazul celei de-a doua societăți, din industria chimică, toate cele trei rapoarte analizate ar fi indicat depășiri ale limitei pentru formaldehidă, cu un maxim de 2,86 ori peste valoarea admisă, tot într-o zonă locuită.
În ceea ce privește oxizii de azot, toate cele trei măsurători analizate în cauză ar fi depășit limita legală.
Procurorii susțin că rezultatele neconforme nu ar fi fost raportate
O altă componentă a dosarului vizează presupusa falsificare a unor documente de mediu.
Conform acuzațiilor formulate prin rechizitoriu, în rapoartele anuale de mediu aferente anilor 2022 și 2023, transmise Agenției pentru Protecția Mediului Alba și Gărzii Naționale de Mediu, cei doi responsabili pentru protecția mediului ar fi consemnat că valorile poluanților măsurați se încadrau în limitele legale.
Procurorii susțin însă că aceștia ar fi cunoscut existența unor rezultate furnizate de laboratorul extern care indicau depășiri ale limitelor pentru formaldehidă și oxizi de azot.
Totodată, anchetatorii susțin că sistemul propriu de măsurare a poluanților nu ar fi îndeplinit cerințele privind etalonarea.
Analize repetate până la obținerea unor valori conforme
Potrivit acuzațiilor, atunci când rezultatele unei determinări de laborator indicau valori peste limitele autorizate, acestea nu ar fi fost raportate autorităților de mediu.
În schimb, analizele ar fi fost repetate până la obținerea unor valori considerate conforme, iar către autorități ar fi fost transmise doar rezultatele favorabile operatorilor.
Anchetatorii mai susțin că, în timpul prelevării probelor de către laboratorul extern, angajați ai secțiilor de producție ar fi intervenit asupra sistemelor de depoluare, punctelor de prelevare sau instalațiilor tehnologice, cu scopul de a obține rezultate în limitele admise.
Percheziții la firme și la laboratorul extern
Suspiciunile privind neconcordanțele dintre valorile măsurate și cele raportate au determinat procurorii să efectueze mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la sediile celor două societăți și la sediul laboratorului extern.
Cu această ocazie au fost ridicate sisteme informatice și medii de stocare a datelor. Analiza informațiilor recuperate, coroborată cu rezultatele expertizei de specialitate, a stat la baza acuzațiilor formulate în rechizitoriu.
Dosarul va fi judecat de Judecătoria Alba Iulia
Procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor două societăți comerciale și a celor doi foști responsabili de mediu.
Totodată, Parchetul solicită desființarea parțială a înscrisurilor considerate falsificate, respectiv rapoartele anuale de mediu aferente anilor 2022 și 2023.
Dosarul urmează să fie înaintat Judecătoriei Alba Iulia, instanță competentă să soluționeze cauza în primă instanță.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba subliniază că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, iar formularea acuzațiilor prin rechizitoriu nu înlătură în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție. Stabilirea vinovăției și a eventualei răspunderi penale revine instanței de judecată.
Actualitate
Femeie de 64 de ani, căzută în zona Râpa Roșie din Sebeș. Intervin pompierii și salvamont
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin în zona Râpa Roșie pentru căutarea, salvarea și acordarea primului ajutor medical unei femei de 64 de ai care a căzut în zonă.

Potrivit primelor informații, persoana este conștientă. La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, alături de salvamontiști.
ACTUALIZARE: „Persoana (femeie, 64 ani) a fost extrasă și transportată în siguranță de către echipajele prezente la locul producerii evenimentului. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical, urmând a fi transportată la spital. Misiunea de salvare s-a desfășurat in sistem integrat alături de personalul SALVAMONT Alba”, a mai trabnsmis ISU Alba.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















