Timp de nouă zile, între 9 și 17 august 2021, tinerii veniți din toate colțurile țării, dar și din diaspora, au încercat să se integreze în programul mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe și la dialoguri duhovnicești.

În amfiteatrul de pe malul Lacului Oașa, tinerii au avut întâlniri culturale și duhovnicești. Astfel, domnul Iulian Capsali, publicist, regizor și apărător al valorilor familiei tradiționale, le-a vorbit tinerilor despre curaj, evocând figurile unor mari personalități din istoria recentă a țării noastre, iar Sorin și Diana Gadola au prezentat drumul întoarcerii lor la Ortodoxie.

De asemenea, timp de trei zile, tinerii au avut discuții interactive cu părinții de la Mănăstirea Oașa – protos. Silvan Cablea, starețul așezământului, arhim. Iustin Miron, ierom. Pantelimon Șușnea și ierom. Mihail Lupescu –, în cadrul cărora și-au lămurit întrebările legate de viața duhovnicească, de importanța și sensul prieteniei, relațiile dintre tineri în societatea contemporană și „ce înseamnă Ortodoxia”, frumosul și rolul lui în viața personală și comunitară, dar și importanța participării conștiente la cultul Bisericii. Tinerii au legat prietenii, au gândit și au simțit românește și au redescoperit puterea simplității. Experiența acesta i-a îmbogățit sufletește, fiind o ocazie de a se apropia mai mult de Dumnezeu și de cultul Bisericii, tinerii având prilejul de a participa la trei privegheri în stil athonit care au avut loc la mănăstire cu ocazia prăznuirii Adormirii Maicii Domnului (hramul bisericii de lemn), a Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfântului Gheorghe Pelerinul (unul din ocrotitorii bisericii mari a mănăstirii).

Iată câteva din impresiile participanților la Tabăra organizată la Mănăstirea Oașa:

„«E greu de ajuns, dar merită!». Numai așa auzeam despre Oașa. Nu știam însă că dacă ajung acolo, vorba asta are să se prindă de mine cu așa un drag încât să mi-o însușesc din prima clipă! Un loc, o înălțare; o mână de oameni care se nevoiesc spre sfințenie și mă trag și pe mine după ei în cele câteva clipe de firesc. Am căutat liniște și am aflat pacea rugăciunii, am vrut bucuria reîntâlnirii cu mine și L-am întâlnit pe Dumnezeul ascuns în oamenii mănăstirii, în slujbele de noapte, în tăcere și-n ascultare. Am întâlnit tineri care se îndeamnă unul pe altul la frumos. La Oașa mi s-a tot dat și dat, fără ca eu să aduc nimic în schimb. Recunoștință și bucurie! E greu de ajuns, dar merită!” (Emilia Aurică).

„Nerăbdarea de a ajunge la Oașa a început acum câteva luni când prietenii mei din ASCOR îmi povesteau despre trăirile lor din taberele de la mănăstire. Deși nu mai fusesem, simțeam că aici îmi voi găsi pacea. Totuși, pe lângă liniște și pace, aici am descoperit o bucurie a firescului: mi se părea frumos și firesc să merg la priveghere și la Sfânta Liturghie de dimineață. În continuarea zilei, la ascultări, rugăciunea inimii și comuniunea dintre oameni te apropiau, de asemenea, de Dumnezeu în mod firesc, natural. Simt că am găsit la Oașa o familie care parcă mă aștepta, pentru care sunt recunoscătoare și la care mă voi întoarce de fiecare dată când îmi va ajuta Domnul” (Ioana Rinciog).

„Părintele Teofil Părăian spunea că „mănăstirea este tinda Raiului”, iar pentru mine, Mănăstirea Oașa ilustrează exemplul perfect. De-a lungul taberelor petrecute aici, am fost părtașă la o altfel de întâlnire cu Dumnezeu, intermediată de părinții și frații mănăstirii, care ne-au fost călăuzitori nouă, tinerilor. Toate activitățile, atât sinaxele și drumețiile, cât și slujbele și ascultările, ne-au apropiat unii de alții, m-au ajutat să dezvolt prietenii cu tineri frumoși și să experimentez, pentru câteva zile, viața liniștită, departe de lume, a unui frate de Mănăstire. Revin la Oașa cu drag, de fiecare dată când am ocazia și vă invit pe toți să descoperim împreună acest colț de rai” (Anisia-Maria Popescu).

„Anul acesta am participat pentru prima dată la Tabăra Națională de la Mănăstirea Oașa. Dacă ar trebui să descriu într-un cuvânt toată această experiență, acela ar fi «trezvie». Încă din prima zi a taberei, părinții ne-au îndemnat ca pe toată perioada să încercăm să luăm din duhul mănăstirii, iar nu să aducem noi duhul lumii în mănăstire. Programul taberei a fost ca un antrenament pentru viața duhovnicească. Am participat la ceea ce înseamnă rânduiala mănăstirii: slujbe, rugăciune, ascultare. Dar am primit și daruri pentru suflet: conferințe și sinaxe cu părinții. Pentru mine, a fost uimitor să realizez cum odihna sufletului este legată de osteneala care apare prin urmarea rânduielii vieții duhovnicești atât de riguroase din mănăstire. Pacea pe care o caută omul în prezent prin tot felul de practici lumești nu seamănă deloc cu cea pe care această perioadă ne-a oferit-o. La finalul taberei, am realizat înțelesul vorbelor părintelui Teofil: «Pe mine două lucruri m-au ajutat în viață: credința în Dumnezeu și cultura». Părinții ne-au demonstrat de-a lungul taberei cum Ortodoxia este cuprinsă în cultura poporului nostru și cât de autentic ne este specifică nouă, ca și români. Am întâlnit și români din diaspora care mi-au confirmat acest gând prin dorul lor față de bisericile și mănăstirile din țară” (Alexandra Mihăilă).

„Ajungând la Mănăstirea Oașa, simți că te afli într-o mare familie care te primește cu brațele deschise, într-un loc protejat, care funcționează după alte reguli decât cele ale «lumii», aici având mereu întâietate iubirea, dăruirea  de  sine, lucrarea spirituală,  mentală și fizică făcută într-un duh de pace, din dorința de a fi de folos aproapelui. Acestea sunt  insuflate încet și pe  nesimțite de  către părinții mănăstirii, tinerilor care vin în tabără, prin rugăciunea lor  tainică  ce  atinge și pătrunde până și în inimile cele mai nesimțitoare, preschimbându-le și încălzindu-le. În aparență este un program fix în care toate activitățile sunt precis rânduite. Participarea la Sfânta Liturghie, diferitele activități gospodărești, odihna de după prânz, conferințele, toate îți oferă o mare libertate a duhului, deoarece nu mai ești constrâns de valul de dorințe ale «egoului» care vrea să se conserve pe sine și aspiră deseori spre un confort lipsit de roade, ci aici, la Oașa, simți cum Dumnezeu te poartă spre depășirea de sine și spre împlinirea unor potențialuri pe care nici nu erai conștient că le ai și care țin de chipul Lui din fiecare om. Rugăciunea nu mai este ceva abstract, greu, de neînțeles și oarecum separat de firescul vieții cotidiene, ci ea devine însăși seva care o susține, într-o legătură de iubire care îi unește pe toți. În această tabără națională, tocmai aceste valori au fost promovate. Personal, cel mai mult mi-au plăcut ascultarea pe care am avut-o de îndeplinit între micul dejun și prânz, conferințele și frumusețea muzicii psaltice de care am fost impregnați efectiv prin slujbele la care am participat” (Ana Benegui).

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News