Rămâi conectat

Actualitate

Între 5 și 7 mai 2017, Municipiul Sebeşul va fi gazda celei de-a XXXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”. Vezi programul

sebesinfo.ro

Publicat

în

În „marea lui trecere”, Sebeşul are poveşti frumoase, care se scriu prin oameni, personalităţi unice, care fac parte din „corola de minuni” a acestor locuri…

Festivalul este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, poetul şi filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în anul 1895. Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate, care i-au adus longevitate şi prestigiu.

În anul 2017, avem bucuria unor invitaţi de seamă, a căror prezenţă ne onorează şi care vor completa cartea de oaspeţi a festivalului: acad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, poetul Ion Mărginean, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, Oana Pellea, Dan Puric.

Programul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”

Vă invităm „la curţile dorului”…

VINERI, 5 mai 2017

Casa Blaga, Lancrăm

Ora 10.00: „Un vecin prin zidul meu aude…” Recital de poezie.

Deschiderea oficială a festivalului

Ora 11.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor

Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean

Muzeul „Ioan Raica”

0ra 17.00: „Cuvintele potrivite şi nepotrivite. Despre cum vorbim”. Conferinţă susţinută de Radu Paraschivescu

Casa de Cultură

Ora 19.00: Proiecţie film documentar „Tatăl meu, Lucian Blaga.” Realizatori: Iulian Ghervas şi Adina Popescu

SÂMBĂTĂ, 6 mai 2017

Muzeul „Ioan Raica”

Ora 10.00: „Cuvânt… sunet… culoare….” Cafenea culturală.

Gazdă: pictorul Eugen Măcinic

Sala „Sava Henţia”

Ora 12.00-14.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: prof. univ. Mircea Popa, scriitor Zenovie Cârlugea

Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean

Biserica evanghelică

Ora 18.00: Concert de pian şi clarinet. Invitaţi: Horia Mihail şi Ciprian Dancu

Casa de Cultură

Ora 19.00: „Să fii român!” – Conferinţă Dan Puric

DUMINICĂ, 7 mai 2017

Lancrăm, statuia poetului Lucian Blaga

Ora 11.00: „Flori pentru Blaga”. Moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „L. Blaga”, coordonator prof. Tereza Cândea

Biserica ortodoxă Lancrăm

Ora 12.30: Slujbă de comemorare la mormântul poetului

Casa de Cultură

Ora 15.30 Festivitate de premiere

Biserica franciscană

Ora 17.00 „La ceai cu muzele”. Gazdă: Asociaţia Gisas Sebeş. Secvenţe de teatru şi poezie: ”Meşterul Blaga şi revrăjirea cuvintelor”- elevii Liceului Tehnologic Sebeş, coordonator prof. Sanda Burță Negrea

Casa de Cultură

Ora 18.00: Întâlnire cu Oana Pellea

Ora 19.00: „În timp….”  Spectacol cu Vlad Miriţă, Florin Coşuleţ, Sebastian Stan şi orchestra, Ciprian Dancu, Alexandru Burca.




Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

„Aripi de Speranță – Sport pentru Fiecare” lansează baschetul în scaun rulant la Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

O activitate de baschet în scaun rulant a început la Sala de Sport din Petrești, unde persoanele cu dizabilități se pot întâlni pentru a face sport, a socializa și a-și depăși limitele.

Inițiativa a pornit de la dorința de a crea un spațiu în care persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive și să se simtă parte din comunitate. Organizatorii spun că proiectul este abia la început, dar se bucură de sprijinul unor oameni și instituții care au ales să se implice.

Antrenamentele sunt coordonate de Sorin Simon și George Haprianu. Organizatorii le-au mulțumit pentru timpul, răbdarea și încurajările oferite participanților.

Proiectul beneficiază și de sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș și al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin implicarea specializării Educație Fizică și Sport.

Antrenamentele au loc în fiecare marți, de la ora 18:00, la Sala de Sport din Petrești. Cei interesați pot veni să urmărească activitatea, să îi cunoască pe participanți și antrenori sau să afle mai multe despre baschetul în scaun rulant.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes