sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes

Acasă » Din Județ » Între 11 și 14 mai 2017, street food-ul va pune stăpânire pe Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia

Între 11 și 14 mai 2017, street food-ul va pune stăpânire pe Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia

Publicat în 09.05.2017 la ora 22:43

Cel mai delicios eveniment al anului, Alba Carolina Food Fest, își va desfășura cea de-a doua ediție, timp de patru zile, între 11 și 14 mai 2017, iar Latura de Vest a Cetății va fi invadată de o sumedenie de miresme și gusturi inedite.

Peste 25 de vendori stradali din toată țara, cu autobuze, rulote, căruțe, standuri și truck-uri îi vor îmbia pe albaiulieni și turiști cu o varietate de preparate de tip fast food, absolut irezistibile. Show-uri culinare marca Selgros, cooking show cu Garda Apulum, parc de distracții, lansarea unui parfum comestibil și realizarea celui mai mare salam de biscuiți, în lungime de 10 metri, sunt ingredientele principale ale festivalului de anul acesta. Atmosfera culinară va fi animată de cântăreți stradali, cu tobe, vioară, chitară și acordeon, dj-ei și spații de joacă pentru copii.

Joi, în prima zi a festivalului, iubitorii de experiențe culinare care vor alege să ia parte la Alba Carolina Food Fest Editia 2 vor putea testa un parfum comestibil, cu miros de lavandă și mentă sălbatică, ce va fi lansat de albaiulianul chef Cosmin Toma, sau vor putea participa la workshop-uri culinare suțtinute de elevii colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian„ din Alba Iulia, mulțumită directorului Dinca Cristian, directorului adjunct Basarab Mihaela, și profesorilor coordonatori: Dl. Nicolae Iacsa, Dna Onea Elena, Dna Savu Maria.

Vineri si sâmbătă, în cea de-a doua si cea de-a treia zi, vor avea ocazia să guste din preparate de pe vremea strămoșilor noștri, în cadrul unui show culinar în stil antic, pregătit de soldați din Garda Apulum. Meniul Alba Carolina Food Fest va include, de asemenea, cooking show-uri marca Selgros în fiecare zi de festival, sâmbătă un show cu chef Cezar Muntean, deținător al mai multor premii în domeniul gastronomic, duminică un spectacol culinar cu maestrul bucătar Jakob Hausmann, dar și un „market” ce va fi amenajat în șanțurile cetății, de unde vizitatorii își vor putea cumpăra fresh-uri, fructe, dulciuri, legume sau ”ronțăieli”.

Duminică, 14 mai, se pregătește un nou record în cadrul festivalului. După ce anul trecut a lansat cea mai mare carte de bucate din România, chef Cosmin Toma, alături de 10 voluntari, elevi ai Liceului Economic „Dionisie Pop Martian” Alba Iulia, și-au propus să realizeze cel mai mare salam de biscuiți, în lungime de 10 metri. Evenimentul de la Alba Iulia, cu intrare liberă, este destinat tuturor celor care vor să experimenteze un nou concept de eveniment, care va aduce împreună gusturi în materie culinară, dar și culturală.

Programul Alba Carolina Food Fest 2017:

• Joi, 11 mai:

16:00-17:00 – Lansare parfum comestibil Vert by Chef Toma Cosmin

17:00-18:30 – Show culinar Selgros

18:30-20:00 – Show culinar Selgros

• Vineri, 12 mai:

17:00-18:30 – Show culinar Selgros

18:30-20:00 – Show culinar Selgros

19:00-19:30 – Schimbul de gardă Apulum

• Sâmbătă, 13 mai:

12:00-16:00  – Show Culinar  susținut de garda Apulum

16:00 – 18:00  – Show Culinar Selgros

18:00 – 20:00 –  Show Culinar Chef Cezar Muntean

20:00-22:00 – program Dj

• Duminică, 14 mai:

12:00-16:00  – Show Culinar garda Apulum

12:30-16:30 –  Cel mai mare salam de biscuiti

16:00-18:00  – Show Culinar Selgros

18:00-20:00  – Show Culinar Jakob Hausmann

20:00-22:00 –  program DJ.

Acest articol a fost citit de 87 ori

Între 11 și 14 mai 2017, street food-ul va pune stăpânire pe Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.