Știri din zonă
Intervenție a pompierilor din Sebeș și a SVSU Șugag pe DC 217, după ce un copac a căzut peste un autoturism
Pompierii militari din Sebeș, în cooperare cu SVSU Sugag, intervin pe DC 217, în zona Tău Bistra, pentru degajarea unui copac care a căzut peste un autoturism.

„Secția de pompieri Sebeș intervine pentru acordarea primului ajutor medical și degajare de arbori pe DC 217, in zona Tău Bistra. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un arbore cazut pe un autoturism, posibil o persoană surprinsa în interior. Forțe alocate: 1 x APIC cu unelte descarcerare, 1 x EPA și SVSU SUGAG”, a transmis ISU Alba.
UPDATE 1: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. În interiorul autoturismului se află o persoană de sex masculin, aproximativ 45 ani, conștientă, incarcerată, cu multiple traumatisme. Se intervine pentru descarcerare persoanei. La locul intervenției se deplasează si un echipaj SMURD TIM cu medic”, a mai transmis ISU Alba.
UPDATE 2: „Persoana a fost extrasă din mașină de către pompierii militari. Aceasta a fost predată echipajului medical, conștientă, cooperantă, în vederea acordării primului ajutor medical și transportul la spital”, transmite ISU Alba.
UPDATE 3: „La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 12.30, un autoturism care se deplasa pe un drum forestier, în zona localității Tău Bistra și era condus de către un bărbat de 32 ani, din localitatea Daia Română, județul Alba, a fost surprins de un arbore care a căzut pe plafonul autoturismului, fiind smuls din rădăcini de fenomenele meteorologice care s-au manifestat intens, în acele momente, în zonă. În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Alba.

Știri din zonă
Ploile au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, între Curpăt și Șugag. Drumarii au intervenit pentru curățarea carosabilului
Ploile abundente căzute miercuri au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Curpăt și Șugag, fiind necesară intervenția echipelor Secției Drumuri Naționale Alba pentru curățarea carosabilului.

Depunerile de pietriș, pământ și alte materiale au fost semnalate între kilometrul 79 (Curpăt) și kilometrul 119 (Șugag), în urma fenomenelor meteorologice produse în cursul zilei.
Drumarii au intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor și readucerea carosabilului în condiții de siguranță pentru trafic.
Potrivit reprezentanților Drumurilor Naționale, circulația rutieră pe DN 67C se desfășoară în prezent fără restricții, iar pe sectorul afectat nu mai sunt semnalate probleme.
Având în vedere instabilitatea vremii și posibilitatea apariției unor noi scurgeri de pe versanți, șoferii care tranzitează Transalpina, inclusiv cei care pleacă din Sebeș spre zona montană, sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Știri din zonă
Duminică, 19 iulie 2026: Inaugurarea oficială a traseului turistic „Grota lu’ Turnilă” la Șugag. Programul complet al evenimentului
Comuna Șugag va inaugura sâmbătă, 19 iulie 2026, noul traseu turistic „Grota lu’ Turnilă”, un proiect destinat promovării patrimoniului natural, cultural și istoric al Văii Frumoasei, în Ținutul Legendelor.

Obiectivul a fost realizat de Primăria și Consiliul Local Șugag, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al operatorilor economici din domeniul turismului care își desfășoară activitatea în comună.
Noul traseu face parte din strategia de dezvoltare turistică a comunei și urmărește valorificarea dealurilor Șugagului printr-un parcurs destinat iubitorilor de natură și drumeții. De-a lungul traseului, vizitatorii vor putea descoperi povești și legende locale, prezentate prin materiale informative amplasate în punctele de interes.
Două trasee de acces
Participanții pot porni pe unul dintre cele două trasee amenajate:
- Gura Velii – Valea Grosăștilor – Muchea Turnilor – Turni – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana;
- Valea Mărtiniei – Plaiul Mărtiniei – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana.
Traseul este semnalizat cu indicatoare turistice și include recomandări privind protecția mediului și respectarea obiectivelor vizitate.
Programul inaugurării
Ora 10:00
- Plecarea pe traseu din Gura Velii și din Valea Mărtiniei;
- Formarea grupelor de maximum 10 persoane, însoțite de ghizi.
Ora 11:30
- Vizitarea Punctului de Belvedere de la cota 900;
- Vizitarea obiectivului „Grota lu’ Turnilă”, în grupuri de maximum 10 persoane.
Ora 13:00 – Școala din satul Bârzana
- Evocarea începuturilor, evoluției și sfârșitului activității învățământului din satul Bârzana în perioada 1906–2026, prezentată de scriitorii prof. dr. Monica Grosu și prof. Nicolae Afrapt, membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.
Ora 14:00
- Spectacol cultural-artistic susținut de artiști locali: Fluierașii din Șugag, Ionică Cernat, fiu al satului, și invitații săi.
Organizatorii anunță că evenimentul se va desfășura cu sprijinul cadrelor medicale din Șugag și al Jandarmeriei Montane. Moderatorii manifestării vor fi învățătorii Ștefan Ioan și Ștefan Rodica.
Pe parcursul zilei, în grădina fostei școli din Bârzana va fi amenajat un târg al producătorilor locali, unde participanții vor putea cumpăra și degusta preparate gătite pe loc, produse tradiționale, băuturi răcoritoare și alte specialități locale.
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro























