Rămâi conectat

Știri din zonă

Institutul Naţional al Patrimoniului intenționează să restaureze și să introducă în circuitul turistic cetatea dacică de la Capâlna

sebesinfo.ro

Publicat

în

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a demarat primele demersuri ce au ca finalitate restaurarea cetăţii dacice de la Căpâlna, monument istoric inclus în patrimoniul UNESCO.

În prezent, ruinele cetăţii se află într-un stadiu avansat de degradare, fiind acoperite în cea mai mare parte cu vegetaţie, astfel încât aproape că nu mai este posibilă vizualizarea zidurilor rămase din vechea fortăreaţă dacică. Cetatea se află pe Valea Sebeşului, în comuna Săsciori, la circa 2 kilometri de satul cu acelaşi nume.

INP a demarat în 3 septembrie 2019 o procedură publică prin care se doreşte contractarea unui operator în scopul realizării unor studii şi investigaţii, respectiv documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, proiect tehnic de execuţie, documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi asistenţă tehnică pentru lucrări de restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului istoric. Valoarea estimată a lucrărilor ce urmează a fi contractate se ridică la 784.792 lei, fără TVA. În caietul de sarcini se prevede că semnarea contractului este condiţionată de alocarea bugetară pe care Ministerul Culturii o va avea în anul 2019, iar în caz că nu vor exista sumele necesare licitaţia va fi anulată.

”Perioadele îndelungate fără întreţinere au condus la dezvoltarea vegetaţiei arbustive şi chiar arboricole pe traseul zidului de incintă. Pentru a putea realiza un releveu amănunţit al monumentului şi a efectua sondaje arheologice şi cercetarea arheologico-arhitecturală este necesar să se elimine – parţial şi controlat – vegetaţia invazivă. Această operaţiune se va realiza în etapa de pregătire a proiectului, pe baza unei atente evaluări a vegetaţiei şi în colaborare cu colectivul şantierului arheologic Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”, se precizează în documentaţie.

Prin contract se va impune ca operatorul să eleboreze, la final, şi caiete de sarcini şi documentaţii tehnico-economice necesare pentru organizarea unei proceduri de achiziţie publică privind atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor de restaurare. Termenul estimat pentru realizarea documentaţiilor este de 10 luni de la semnarea contractului, exceptând perioadele de avizare. Ofertele pot fi depuse până în 3 octombrie 2019. Un incendiu din timpul războiului daco-roman din anul 106 şi două milenii şi-au pus amprenta peste cetatea dacică de la Căpâlna.

Aflată pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca fortificaţie inclusă în reţeaua de apărare a Daciei, cetatea de la Căpâlna este cel mai important obiectiv de patrimoniu dacic din judeţul Alba. A fost ridicată, cel mai probabil, din ordinul regelui Burebista, în secolul I î.Hr., cât timp dacii erau încă liberi, fiind un punct strategic în apărarea accesului spre Sarmizegetusa. Avea un perimetru de 280 m, două centuri de ziduri şi trei turnuri, precum şi şanţuri de apărare cu adâncimi variabile, grupate într-un platou oval. Cetatea era, totodată, centru tribal, dovadă stând tezaurul de vestigii descoperit – vase ceramice, vase de sticlă, scripeţi, piese metalice de îmbrăcăminte, pinteni, pumnale, vârfuri de suliţe şi săgeţi. În prezent, cetatea de la Căpâlna e o umbră a ceea ce era în antichitate.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes