Actualitate
Inspectorii de la DSP Alba au găsit mai multe nereguli la grădinița din Sebeș unde 14 copii au făcut toxiinfecție alimentară
O serie de deficienţe majore au fost constatate la controlul igienico-sanitar efectual de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba la grădiniţa din Sebeş de unde provin cei 14 copii şi doi adul’i internaţi, de joi, cu simptomatologie specifică toxiinfecţiei alimentare – transmite AGERPRES.
Astfel, se folosesc farfurii şi căni de plastic care nu pot fi dezinfectate, laptele consumat şi boiaua de ardei au fost achiziţionate direct de la producător pe borderou de achiziţii şi fară certificate de conformitate, iar la meniurile servite miercuri au fost constatate mai multe neconformităţi – nu au fost avizate de niciun cadru medical, la ciorba de cartofi s-a folosit ca ingredient gălbenuş de ou neprelucrat termic, lucru interzis de prevederile Ord. MS 1955/1995 şi Legea 123/2008. Conform declaraţiei personalului, laptele servit copiilor este fiert, dar nu se cunoaşte perioada de timp necesară fierberii.
Personalul de la bucătărie are încheiate fişele de aptitudini cu apt condiţionat, dar controlul medical periodic este incomplet, fiind efectuat doar examenul coproparazitologic, nu şi cel coprobacteriologic indicat de medicul de medicina muncii în conformitate cu HG 355/2007 modificat şi completat cu HG 1169/2011. Nu se asigură asistenţa medicală profilactică şi curativă prin personal medical angajat permanent la cabinetul medical existent în structură, conform Ord.MS 653/2001, se menţionează în raportul inspectorilor DSP.
Unitatea şi anexele sanitare sunt igienizate corespunzător, personalul de îngrijire şi cel de la bucătărie au efectuat cursurile de igienă, iar aprovizionarea cu materiale de curăţenie şi substanţe dezinfectante este corespunzătoare, acestea fiind folosite corect, se afirmă în raport.
Un număr de 14 copii şi două angajate – o educatoare şi o îngrijitoare – de la o grădiniţă din Sebeş au fost internaţi, joi seara, la spitalul din localitate, la Pediatrie şi Infecţioase, cu simptome de toxiinfecţie alimentară (febră, greţuri, vărsături, scaune diareice, dureri abdominale,cefalee), după ce au consumat mâncare în cadrul unităţii de învăţământ, aceasta fiind una cu program prelungit. Debutul simptomatologiei copiilor internaţi a fost în noaptea de miercuri spre joi.
Inspectorii DSP au recoltat şase probe alimentare din meniul preparat şi servit la masa de prânz (ciorbă de cartofi dreasă cu ou şi smântână, cremă de biscuiţi), precum şi din ingredientele folosită (ouă, lapte, smântână). De asemenea, a fost prelevată şi o probă de muşchi file servită în dimineaţa zilei de miercuri. Aceste probe vor fi analizate la Laboratorul DSVSA Alba acreditat pe aliment.
Au mai fost recoltate zece teste de sanitaţie de pe veselă şi suprafeţe şi tegumentele bucătăresei, care vor fi analizate în cadrul laboratorului DSP Alba.
S-a luat măsura suspendării temporare a întregii unităţi, cu recomandarea efectuării unei dezinfecţii generale în toate compartimentele grădiniţei, a veselei şi suprafeţelor de lucru din blocul alimentar, a lenjeriei de pat şi a efectuării examenului coprobacteriologic pentru tot personalul grădiniţei. Reprimirea în colectivitate a copiilor internaţi sau trataţi în ambulator pentru manifestări digestive se va face doar pe bază de aviz epidemiologic de la medicul de familie cu menţiunea ‘apt reintrare în colectivitate’, a menţionat, pentru AGERPRES, directorul executiv al DSP Alba, Horea Timiş.
În 2011, 26 de copii de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă şi Grupul Şcolar ‘Dorin Pavel’ din Alba Iulia au fost spitalizaţi cu toxiinfecţie alimentară, din cauza bucătăresei firmei de catering care era purtătoare de stafilococ auriu.
În vara acestui an, un număr de 63 de nuntaşi au necesitat tratament de specialitate ca urmare a unei toxiinfecţii alimentare, provocată de infestarea cu salmonela a cinci dintre angajaţii restaurantului în care a avut loc petrecerea.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















