Știri din zonă
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, prezent la hramul Mănăstirii Afteia – Protopopiatul Sebeș
Vineri, 21 mai 2021, în ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, protopopiatul Sebeș.
Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în altarul de vară din incinta așezământului. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul Raul Marian a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Irineu, adresându-se celor prezenți, a spus: „În această lume a deznădejdilor și a păcatelor de tot felul, există o rază de speranță. Aceasta ne vine de la Iisus Hristos Care S-a făcut om pentru mântuirea noastră și Care ne spune: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața». Prin învățătura Sa, Domnul ne oferă călăuzire pe cărările spinoase ale vieții, iar prin prezența Sa, El ne scapă de durerea singurătății aici, în drumul nostru spre Cetatea veșnică, spre Casa Tatălui nostru din ceruri”.
Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia este ridicată pe locul unei vechi așezări monahale a cărei înființare datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Străvechea vatră călugărească de aici, cunoscută sub numele de Sihăstria din Plăișor, avea să devină locul de rugăciune al Sfântului Cuvios Sofronie, recunoscut ca fiind un apărător fervent al Ortodoxiei transilvănene împotriva impunerii samavolnice a uniatismului. Desființată în anul 1788 de către stăpânirea habsburgică, Mănăstirea a fost reactivată abia în prima jumătate a secolului al XX-lea, la anul 1926. În prezent, obștea monahală a Mănăstirii Afteia se află sub oblăduirea părintelui protosinghel Ioan Paven.

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























