Administrație
Ieri, 14 decembrie 2016, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Sebeș. Vezi ce proiecte s-au aflat pe ordinea de zi
Vă informăm că în data de 14.12.2016, la ora 16.00, a fost convocat Consiliul Local al Municipiului Sebeş, judeţul Alba, în şedinţă publică de îndată, în sala de şedinţe „Radu Stanca” a Primăriei Municipiului Sebeş (camera 17), cu următoarele proiecte pe ordinea de zi:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajarea unui număr de 8 platforme subterane de colectare a deşeurilor menajere în Municipiul Sebeş.”
- Proiect de hotărâre privind utilizarea de la fondul de rezervă a sumei de 13,80 mii lei.
- Proiect de hotărâre privind majorarea bugetului local cu suma de 2230,07 mii lei, precum şi majorarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii cu suma de 7,60 mii lei.
Iniţiatorul proiectelor este Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor. Toate proiectele au primit votul favorabil al Consiliului Local al Municipiului Sebeş.
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
Primăria Municipiului Sebeş

Administrație
Au fost finalizate lucrările de reabilitare a parcului de joacă dintre Sebeș și Petrești
Primarul Sebeșului, Dorin Nistor, a anunțat că lucrările de reabilitare a parcului de joacă dintre Sebeș și Petrești au fost finalizate.
„Încă un pas pentru copii și comunitate! Am finalizat reabiltarea parcului de joacă din cartierul aflat între Sebeș și Petrești – un loc dedicat celor mici, unde bucuria și siguranța merg mână în mână. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect! Viitorul se construiește cu fiecare zâmbet de copil”, a transmis primarul Sebeșului.
Administrație
Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Lucrările pe Drumul Pianului înaintează în forță!”
Vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan, a transmis că pe mai bine de jumătate din DJ 704A (Drumul Pianului) s-a turnat deja stratul de uzură și că lucrările de modernizare a acestuia vor fi finalizate la termen
„La momentul de față, pe mai bine de jumătate din această șosea, am turnat stratul de uzură. Am revenit, azi, la fața locului, alături de primarul Sebeșului, Dorin Nistor, de colegul meu Florin Lazea, din cadrul Servicului Administrarea Drumurilor Județene și de Vistian Corlea, director general al DPL Alba, societatea care execută această lucrare.
Sunt foarte mulțumit de ritmul de muncă și dau asigurări că vom încheia la termenul stabilit. Reamintesc faptul că lucrările la DJ 704A au început în luna septembrie 2024 și că valoarea investiției se ridică la 10.623.863,78 lei cu TVA. De reținut faptul că e vorba despre un drum care va contribui în mod decisiv la dezvoltarea economică a zonei.
Așa cum am mai spus-o, biroul meu este acolo unde situația o cere. Voi reveni, constant, cu informații despre șantierele unde Consiliul Județean Alba derulează proiecte în beneficiul cetățenilor”, a scris Marius Hațegan, pe pagina personală de facebook.
Administrație
Între 25 și 28 iunie 2025 au loc lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului. Intervențiile vor avea loc doar noaptea
Între 25 și 28 iunie 2025, la Sebeș se vor efectua lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului, iar intervențiile se vor desfășura doar noaptea.
Primăria Municipiului Sebeș, prin Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului, anunță că în perioada 25-28 iunie 2025, în fiecare seară, între orele 19.00-06.00, se vor desfășura lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului.
Intervențiile vor avea loc noaptea, tocmai pentru a nu perturba activitățile de zi din parc, însă este posibil ca în această perioadă să se audă zgomote provenite de la utilajele și autospecialele folosite.
Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar și vă mulțumim sincer pentru înțelegere. Aceste lucrări sunt necesare pentru a îmbunătăți spațiul verde și zona de agrement din apropierea locuințelor dumneavoastră.
Vă mulțumim că sunteți alături de noi în grija pentru Sebeș.