Știri din zonă
Fundația Pădurea de Mâine – 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring, în cadrul campaniei de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024
Fundația Pădurea de Mâine și-a continuat acțiunile de împădurire și reîmpădurire și în toamna anului 2024. În noiembrie și decembrie, peste 250 de voluntari au ajutat la plantarea a 32.000 de puieți pe 9,4 ha din mai multe județe ale țării (Dâmbovița, Iași, Giurgiu, Alba și Buzău).
Programul mini-pădurilor școlare a ajuns la Școala Germană
La Școala Germană Hermann Oberth din Voluntari, Fundația Pădurea de Mâine a plantat o nouă mini-pădure de tip Miyawaki, cu ajutorul entuziast al elevilor.
Metoda botanistului și activistului japonez Akira Miyawaki presupune plantarea de specii autohtone cu o densitate mult mai mare decât în cadrul plantațiilor forestiere, pe un teren pregătit cu tehnici speciale. Dacă toți pașii sunt urmați îndeaproape, creșterea puieților este mult accelerată, starea de masiv instalându-se în doar câțiva ani. Rezultă un ecosistem forestier cu o biodiversitate mult mai bogată, capabil să producă de 30 de ori mai mult oxigen decât un parc sau o grădină cu aceeași suprafață.
Pe o suprafață de 100 m2 au fost plantați 316 puieți din 19 specii diferite de arbori și arbuști, astfel că micul spațiu va deveni un laborator viu, ideal pentru lecții despre natură și mediu.
„Prin acest proiect, ne-am dorit să aducem pădurea cât mai aproape de elevi,” spune Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației. „Aceste mini-păduri sunt un instrument didactic exemplar, elevii pot vedea cum crește pădurea și pot ajuta la îngrijirea ei, pot învăța speciile de arbori din România, pot monitoriza biodiversitatea asociată unui ecosistem forestier. În plus, evident, mini-pădurile aduc și beneficii legate de combaterea poluării – în special, purifică aerul și atenuează zgomotele din mediul urban.”
Aceasta este a treia mini-pădure Miyawaki plantată de Fundație în 2024, după cele de la Școala Generală nr. 150 din cartierul Cotroceni și de la Colegiul Tehnic Țara Bârsei din Prejmer, jud. Brașov.
Peste 9 ha de pădure plantată în această toamnă
Programul de împădurire și reîmpădurire Forests 4 Climate a continuat și în această toamnă, cu acțiuni de plantare organizate în mai multe județe ale țării cu ajutorul a peste 250 de voluntari.
Au fost plantate astfel:
– Ceplenița (jud. Iași): 1,7 ha, cu 7.000 de puieți
– Brezoaele (jud. Dâmbovița): o pădure-parc de 1,6 hectare, cu 382 de arbori și puieți
– Gherăseni (jud. Buzău): au fost plantate încă 2 ha de teren, 13.500 de puieți (este al treilea șantier de plantare din comună, unde suprafețele de până acum însumează 7 ha).
– Toporu (jud. Giurgiu): 1 ha, 3.000 de puieți
– Șpring (jud. Alba): 2 ha în fond forestier, 8.000 de puieți, în continuarea celor 2 ha din primăvară.
„Acțiunea de la Toporu, jud. Giurgiu, este foarte specială pentru noi, pentru că a fost susținută aproape în totalitate din donații și redirecționări din impozitul pe venit”, spune Mihail Caradaică. „Avem un hectar de pădure finanțat de donatori și plantat de voluntari într-una din zonele cele mai afectate de schimbări climatice ale țării – nu putem sublinia îndeajuns importanța acestui eveniment: ne arată că împreună putem face lucruri mărețe.”
Prin programele sale, Fundația a plantat până acum peste 1,2 milioane de puieți pe aproximativ 300 ha de terenuri din România.
Fundația Pădurea de Mâine mulțumește tuturor celor implicați în aceste proiecte de reîmpădurire: companiilor Brink’s Cash Solutions, HS Timber Group și Zeelandia România, care au sprijinit financiar acțiunile de plantare din toamna anului 2024, autorităților locale și comunităților în care am plantat, partenerilor care furnizează material săditor și soluții silviculturale și, în primul rând, voluntarilor și donatorilor care ne susțin în fiecare zi.
Pentru mai multe informații
Mihail Caradaică
Director executiv
M: +40 720 906 425
mihai.caradaica@padureademaine.ro
Despre Pădurea de Mâine
Fundația Pădurea de Mâine promovează rolul pădurii în lupta cu schimbările climatice prin proiecte de împădurire și reîmpădurire, educație și conștientizare, dezvoltare comunitară și susținerea inovării în domeniul silviculturii durabile. Fundația s-a constituit în anul 2019 pentru a crește anvergura programului de reîmpădurire cu același nume lansat în 2017. Până acum, Pădurea de Mâine a plantat peste un 1,2 milioane de puieți în mai multe zone ale României. Mai multe: www.padureademaine.ro.

Știri din zonă
Autoturism distrus în totalitate de un incendiu pe DN 7, la Vințu de Jos
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, ]n cursul nop’ii trecute, pe DN 7, în zona localității Vințu de Jos. La locul intervenției s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Sebeș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, însă autoturismul a ars în totalitate. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.
Știri din zonă
Modernizarea străzilor din satul Laz, comuna Săsciori, intră în etapa de implementare. Investiția depășește 6,7 milioane de lei
Direcția Județeană de Mediu Alba a emis decizia etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul „Modernizare străzi în sat Laz, comuna Săsciori, județul Alba”. Investiția prevede modernizarea a aproape 2,5 kilometri de străzi și amenajarea a peste 1,1 kilometri de trotuare de-a lungul DN67C – Transalpina.

Proiectul este propus de Primăria Comunei Săsciori și urmează să fie realizat în satul Laz, atât în intravilan, cât și în extravilan. Lungimea totală a infrastructurii vizate este de 3.653 de metri, dintre care 2.484 de metri reprezintă străzi din intravilan, iar 1.169 de metri sunt trotuare propuse de-a lungul Transalpinei.
Ce străzi vor fi modernizate în satul Laz
Lucrările vor păstra, în principal, traseele existente ale străzilor. Acestea vor fi refăcute pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere.
Modernizarea este prevăzută pe următoarele străzi:
• Strada De Sus – 423 de metri;
• Strada Cimitirului – 77 de metri;
• Strada Bisericii – 101 metri;
• Strada Pe Vale – 236 de metri;
• Străzile Morii T1, T2 și T3 – 198 de metri cumulat;
• Strada Râului – 90 de metri;
• Strada Zăvoi – 239 de metri;
• Strada Peste Râu – 251 de metri;
• Strada Râmeț – 117 metri;
• Strada Sub Șes – 440 de metri;
• Strada La Ruj – 312 metri.
La acestea se adaugă amenajarea trotuarelor de-a lungul DN67C, pe ambele părți ale drumului național.
Trotuare pe ambele părți ale Transalpinei
Documentația tehnică identifică lipsa trotuarelor de-a lungul DN67C drept una dintre principalele probleme ale zonei. În prezent, pietonii sunt nevoiți să circule în apropierea traficului rutier, ceea ce afectează siguranța acestora.
Prin proiect sunt prevăzute trotuare cu lățimi cuprinse între 0,50 și 2,50 metri, în funcție de configurația terenului și de spațiul disponibil între drumul național și proprietățile existente.
În sectoarele în care nu va fi posibilă realizarea profilului rutier propus, vor fi amenajate alei pietonale.
Străzi degradate și probleme cu evacuarea apelor pluviale
Investiția este justificată prin starea necorespunzătoare a infrastructurii existente. Unele străzi sunt neamenajate sau pietruite superficial, iar pe anumite sectoare carosabilul este format din pământ compactat.
Lipsa unor fundații rutiere corespunzătoare a dus la apariția tasărilor, denivelărilor și gropilor. În zonele în care există suprafețe betonate au fost constatate fisuri și alte degradări.
O problemă importantă este și evacuarea apelor pluviale. În anumite zone, sistemele de colectare lipsesc sau sunt subdimensionate, ceea ce poate favoriza acumularea apei și degradarea carosabilului.
Rigole, guri de scurgere și conducte pentru apele pluviale
Proiectul include mai mult decât refacerea carosabilului. Lucrările vor cuprinde terasamente, compactări, realizarea straturilor de fundație și așternerea îmbrăcăminții asfaltice.
Trotuarele de pe DN67C vor fi realizate din pavele prefabricate, montate pe straturi de nisip, piatră spartă și balast.
Pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale de pe trotuarele de-a lungul Transalpinei sunt prevăzute:
• rigole;
• guri de scurgere;
• cămine de vizitare;
• conducte cu diametrul de 300 de milimetri.
Apa colectată va fi evacuată prin podețele existente către râul Sebeș. Soluții pentru colectarea apelor pluviale sunt prevăzute și pe mai multe dintre străzile care vor fi modernizate.
Accese la proprietăți și lucrări de semnalizare rutieră
Investiția include amenajarea acceselor către proprietăți și racordarea străzilor laterale. De asemenea, sunt prevăzute realizarea unor podețe, montarea indicatoarelor și executarea marcajelor rutiere.
Potrivit documentației, lucrările urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.
Investiție de peste 6,7 milioane de lei
Valoarea totală estimată a proiectului este de 6.728.885,25 lei, inclusiv TVA.
Durata de execuție a lucrărilor este estimată la 12 luni. Intervențiile vor putea începe după obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare, precum și a autorizației de construire.
Lucrările vor include terasamente, compactări, așternerea straturilor de balast și piatră spartă, asfaltarea străzilor, amenajarea trotuarelor, instalarea sistemelor de colectare a apelor pluviale, realizarea podețelor și montarea elementelor de semnalizare rutieră.
Mixturile asfaltice și betonul nu vor fi preparate pe amplasament, ci vor fi aduse de la stații specializate.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…
























