Rămâi conectat

Știri din zonă

Fostul principe Nicolae a anunțat că și-a petrecut ziua de naștere la Mănăstirea Oașa

sebesinfo.ro

Publicat

în

Fostul principe Nicolae a anunțat că și-a petrecut ziua de naștere la Mănăstirea Oașa: „Am ales să mă bucur de liniște și să fiu în mijlocul naturii la o manastire dragă sufletului meu”.

Fostul principe Nicolae, Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, și-a aniversat anul acesta ziua de naștere într-o locație superbă din județul Alba, înconjurat de liniștea și serenitatea Mănăstirii Oașa, cuprinsă între păduri de brad, de molid și malurile lacului cu același nume.

„Multumesc tuturor pentru gândurile frumoase trimise cu ocazia zilei mele de naștere! În acest an am ales să mă bucur de liniște și să fiu în mijlocul naturii la o manastire dragă sufletului meu”, a scris fostul principe Nicolae pe pagina sa de Facebook.

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe data de 1 Aprilie 1985 la Spitalul „Tour et Pavillon Gourges”, Meyrin din Geneva, Elveția, fiind primul dintre cei doi copii ai Principesei Elena a României cu primul ei soț, Leslie Robin Medforth-Mills. Nicolae are o sora pe nume Elisabeta Karina de Roumanie.

Așezată pe malul lacului de acumulare Oaşa, la o altitudine de 1350 m, Mănăstirea Oaşa se află pe Valea Frumoasei, care desparte masivul Şureanu (2140 m) de masivul Cindrel (2250 m). Este una dintre cele mai izolate mănăstiri din ţară, aflându-se la o depărtare de 40 km de cea mai apropiată localitate, Şugag. Pe această vale trece „Transalpina”, drum ce traversează masivul Parâng (2519 m).




Știri din zonă

Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.

În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Știri din zonă

Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes