Rămâi conectat

Administrație

Fosta baie populară din Sebeș renaște sub forma unui centru multifuncțional modern. Când va fi deschis publicului?

sebesinfo.ro

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, ajunsă în trecut într-o stare avansată de degradare, a fost transformată într-o clădire modernă, cu o arhitectură aparte, care va găzdui un centru multifuncțional destinat comunității locale. Noul spațiu va pune la dispoziția locuitorilor săli multimedia pentru copii, zone expoziționale, o bibliotecă și spații de studiu pentru tineri.

Investiția, estimată la aproximativ 9 milioane de lei, face parte dintr-un pachet mai amplu de proiecte finanțate din fonduri europene, derulate de administrația locală. Lucrările la clădire urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026, însă dotarea cu mobilier va necesita o procedură separată de achiziție, astfel că centrul ar putea deveni pe deplin funcțional în vara anului 2027.

Ce facilități va oferi noul centru multifuncțional din Sebeș

Potrivit primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, noul centru va deveni un spațiu dedicat activităților educative, culturale și artistice, adresat mai multor categorii de vârstă.

Printre facilitățile pregătite se numără săli multimedia pentru copii, o zonă expozițională destinată pictorilor și altor artiști care doresc să-și prezinte lucrările, o bibliotecă, precum și spații de studiu pentru tineri.

De asemenea, spațiul exterior va putea găzdui activități și evenimente culturale, inclusiv proiecții, dar și cursuri sau activități educative organizate de unitățile de învățământ.

„Vom avea săli multimedia pentru copii, vom avea o zonă expozițională pentru pictori și pentru cei care vor să expună lucrări artistice. De asemenea, vom avea o zonă de bibliotecă, vom avea o zonă de studiu pentru cei tineri. De ce nu, și anumite momente petrecute în spațiul din exterior, inclusiv cu proiecții, pentru școlile care înțeleg să desfășoare anumite cursuri sau anumite ore aici. Cam aceasta este utilitatea ei”, a explicat primarul Dorin Nistor.

Edilul a amintit și de starea în care se afla vechea clădire înainte de începerea proiectului de reabilitare. Imobilul devenise o ruină și reprezenta un pericol pentru persoanele care intrau în interior pentru a recupera materiale reutilizabile.

„Dacă este să ne aducem aminte, a fost o ruină, era o zonă în care, din păcate, am avut chiar și accidente, pentru că încercau unii să ia materiale refolosibile și exista riscul să cadă pe cineva. Acum, lucrurile se schimbă în totalitate. Este un spațiu curat și noi încercăm să-i dăm o utilitate”, a declarat primarul municipiului Sebeș.

O arhitectură aparte, concepută pentru a îmbina trecutul cu prezentul

Pe lângă funcționalitatea sa, noul centru multifuncțional se remarcă și prin conceptul arhitectural neobișnuit. Proiectul a fost realizat de arhitectul Mirel Drăgan, originar din Sebeș, care locuiește în prezent la Timișoara.

Viziunea acestuia a urmărit îmbinarea elementelor vechi cu cele moderne, într-un concept arhitectural menit să păstreze legătura simbolică dintre trecutul locului și noua sa identitate.

Primarul Dorin Nistor descrie clădirea ca pe un spațiu care stârnește curiozitatea vizitatorilor, datorită configurației sale, asemănătoare unui labirint.

„Mirel Drăgan este proiectantul, este arhitect din Timișoara. El, de fapt, este originar de aici, din Sebeș. El a venit, într-adevăr, la noi cu această viziune în care să se îmbine vechiul cu noul. E viziunea lui. Cumva, ea e o clădire care te duce așa, ca într-un labirint. Tocmai asta e, să-ți stârnească curiozitatea și, totodată, să vină, așa cum spuneam, să îmbine trecutul cu prezentul, modernismul cu, să spun așa, clasicul”, a povestit edilul.

Când va deveni funcțional centrul multifuncțional

Potrivit calendarului anunțat de administrația locală, lucrările de construcție urmează să fie încheiate până la finalul anului 2026. Ulterior, va fi organizată o nouă procedură de achiziție pentru mobilierul necesar amenajării spațiilor interioare.

Astfel, deși clădirea va fi finalizată în acest an, deschiderea efectivă a centrului și desfășurarea activităților în condiții complete sunt estimate pentru vara anului 2027.

„Cu siguranță, anul următor. Ne vom ocupa și de partea asta de mobilier. Ea va fi finalizată până la finele anului acesta, dar, efectiv, cu mobilierul, probabil că va dura până în vara anului viitor”, a precizat primarul Dorin Nistor.

O investiție mai amplă pentru zona „Sub Motel”

Centrul multifuncțional face parte dintr-un proiect de regenerare și modernizare urbană care cuprinde mai multe obiective din municipiul Sebeș.

Pachetul de investiții include amenajarea și reabilitarea străzilor din zona „Sub Motel”, realizarea unor locuri de joacă pentru copii, blocul de locuințe sociale de pe strada Alunului și piațeta aferentă, precum și investiții în infrastructura școlară.

Prin transformarea fostei băi populare într-un centru multifuncțional, administrația locală urmărește să redea comunității un spațiu care, timp de mai mulți ani, a fost abandonat și degradat, transformându-l într-un loc dedicat educației, culturii și activităților comunitare.




Administrație

Parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de stocare, propus de Primăria Sebeș. Investiția depășește 10 milioane de lei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș pregătește o investiție în producerea și stocarea energiei verzi. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că administrația locală a depus solicitarea pentru emiterea acordului de mediu necesar realizării proiectului „Parc fotovoltaic Sebeș”, propus pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59.

Proiectul vizează amenajarea unei parcări moderne, acoperite cu panouri fotovoltaice, care va integra și un sistem de stocare a energiei electrice.

340 de locuri de parcare și 1.800 de panouri fotovoltaice

Investiția este propusă pe un teren cu suprafața totală de 41.113 metri pătrați, aflat în proprietatea privată a municipiului Sebeș. Suprafața ocupată de proiect va fi de aproximativ 12.000 de metri pătrați.

Potrivit documentației, vor fi amenajate 340 de locuri de parcare, grupate în opt zone și acoperite cu structuri metalice de tip carport, deasupra cărora vor fi montate panourile fotovoltaice.

Sistemul de producere a energiei va cuprinde:

  • 1.800 de module fotovoltaice, fiecare cu o putere de 590 Wp, însumând 1.062 kWp;
  • 10 invertoare, cu o putere de 100 kW fiecare;
  • un sistem de stocare a energiei LiFePO4 (litiu-fier-fosfat), cu o capacitate de 2.200 kWh, amplasat într-un container în apropierea accesului dinspre DN1;
  • instalații electrice, sisteme de monitorizare și contorizare separată a energiei produse.

Energia electrică va fi utilizată cu prioritate pentru acoperirea consumului municipiului și încărcarea bateriilor. Cantitatea de energie livrată în rețeaua electrică națională va fi limitată la maximum 400 kW.

Totodată, structurile și echipamentele permanente vor fi amplasate la o distanță de cel puțin 10 metri față de limitele proprietății.

Producție estimată de peste 1.250 MWh anual

Conform studiului de fezabilitate, parcul fotovoltaic ar urma să producă aproximativ 1.256 MWh de energie electrică pe an, echivalentul a circa 61% din consumul anual de referință al municipiului, estimat la 2.062 MWh.

Realizarea investiției ar contribui și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fiind estimată o diminuare cu aproximativ 739 de tone echivalent CO₂ anual.

Investiție de peste 10,3 milioane de lei

Valoarea estimată a proiectului este de 10.376.500,42 lei, fără TVA. Durata prevăzută pentru execuția lucrărilor este de 12 luni.

Amplasamentul se află în intravilanul municipiului Sebeș, într-o zonă destinată construcțiilor industriale (UTR 4 – I), conform certificatului de urbanism nr. 231 din 24 iunie 2026.

Potrivit documentației depuse, terenul nu este inclus în lista monumentelor istorice sau ale naturii și nici în zonele lor de protecție. De asemenea, proiectul nu intră sub incidența prevederilor art. 28 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și nici a articolelor 48 și 54 din Legea apelor.

În această etapă, proiectul se află în procedura de obținere a acordului de mediu.




Citește mai mult

Administrație

Investiție la Cimitirul Municipal din Sebeș: vor fi construite o toaletă și o magazie la capelă

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș demarează o nouă investiție menită să îmbunătățească infrastructura și condițiile oferite cetățenilor care vizitează Cimitirul Municipal, situat pe strada Augustin Bena.

Potrivit primarului municipiului Sebeș, Dorin Nistor, amplasamentul a fost predat pentru realizarea unei toalete și a unei magazii în zona capelei cimitirului.

Noua investiție va permite înlocuirea toaletelor mobile, utilizate până în prezent, cu o facilitate permanentă, mai practică și mai bine adaptată nevoilor acestui spațiu.

„Ne propunem să oferim o soluție durabilă, care să răspundă mai bine nevoilor comunității. Sunt lucruri firești, de care oamenii au nevoie, iar responsabilitatea administrației este să le realizeze cu grijă, respect și atenție față de cetățeni”, a transmis primarul Dorin Nistor.

Prin această intervenție, administrația locală urmărește creșterea confortului și îmbunătățirea condițiilor oferite celor care ajung la Cimitirul Municipal din Sebeș.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes