Actualitate
Fost angajat al unei unități militare din Sebeș, condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență
Un fost angajat al unei unități militare din Sebeș a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Bărbatul i-a promis unei alte persoane că va interveni la conducerea unității pentru a-l angaja conducător auto și a primit, în mai multe tranșe, suma de peste 50.000 de lei (echivalentul a circa 10.000 de euro).

Pentru că cel care a primit banii nu și-a respectat promisiunile, persoana care a dat banii a depus plângere la poliție. Dosarul a ajuns la DNA, iar bărbatul acuzat a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. În 26 august 2024, Tribunalul Alba a admis acordul și a dispus condamnarea inculpatului. Acesta a mai fost obligat să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, instanța a decis să confiște suma de bani primită. Bărbatul a demisionat din funcție după ce a fost deschis dosarul penal.
Potrivit dosarului, în cursul lunii decembrie 2022, în timp ce numitul (…) se afla în incinta unui bar din localitatea Sebeș împreună cu un cunoscut de-al său, la masa lor s-a așezat inculpatul (Daniel P.). Din discuțiile purtate, s-a aflat că acesta din urmă este angajat al unei unități militare. „Fiind în căutarea unui nou loc de muncă, deoarece nu mai era dispus să lucreze pe timp de noapte, l-a întrebat pe inculpat dacă în cadrul unității militare există un post liber de conducător auto, iar acesta i-a spus că se va interesa. A doua zi, inculpatul l-a contactat și i-a spus că se va rezolva să fie angajat la unitatea militară din Sebeș pe postul de conducător auto. Totodată, i-a precizat că merge să dea o «atenție», respectiv o masă, fără a preciza în concret numele sau funcția persoanei pe lângă care va interveni, pretinzând în schimb suma de 2.900 de lei. Potrivit declarațiilor lui (…), inculpatul l-a lăsat să înțeleagă faptul că masa trebuia dată persoanelor cu funcții superioare în sistem care ar fi aprobat angajarea”, se precizează în hotărârea prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției.
Atât din declarațiile persoanei care a remis banii, cât și din mesajele scrise de cei doi în perioada 15.12.2022 – 25.03.2023, „rezultă că inculpatul a dat de înţeles că are influență la cel mai înalt nivel, arătând că se afla ba la București, ba la Sebeș, fiind implicat în ședințe de lucru cu ofițeri din cadrul MApN, precizându-i că el este angajat al unei unități militare din București, că deține un grad militar superior, că are influență și putere și că totul depinde de el în cadrul unității.
• Denunțătorul, chemat să se prezinte la muncă
Astfel, acesta a promis de mai multe ori că a discutat cu ”dl. general” și că angajarea se va face fără nici o îndoială. „În schimbul promisiunilor că va interveni pe lângă persoanele cu funcții de conducere în cadrul unității militare, inculpatul a început să-i solicite martorului în mod frecvent diferite sume de bani, motivând că trebuie să dea o parte din sumă către membrii comisiei de examinare şi o altă parte pentru îndeplinirea formalităților de angajare.
Totodată, l-a chemat pe martor să se prezinte la unitatea militară sub pretextul că urmează să fie intervievat de către o comisie din care va face parte comandantul unității și alți ofițeri de la București, programând întâlnirile după ora 15.30. A menţionat că dimineața comandantul și ceilalți membri ai comisiei sunt ocupați, prin aceasta lăsând să se creadă că problema angajării lui este discutată inclusiv cu șeful unității.
Ulterior l-a informat că șeful unității a aprobat angajarea sa, fiind necesar ca acesta să înceapă serviciul începând cu data de 9.02.2023, chiar în subordinea lui”, se mai susține în documentul citat. În total, martorul a plătit 52.290 de lei, sub pretextul că sumele vor fi remise mai departe către persoanele aspra cărora l-a lăsat să creadă că are influență și care au atribuții în efectuarea angajărilor.
„Din analiza mesajelor transmise pe WhatsApp între cei doi, rezultă că inculpatul «este în legătură cu Bucureștiul” și își ia «angajamentul» față de «domnii de aici» cu referire la cadre militare implicate în angajare, că în câteva zile «rezolvă angajarea», aceste asigurări venind odată cu solicitarea remiterii unor noi sume de bani (04.01.2023).
De asemenea, rezultă din asigurările date că îl va convoca pe martorul denunțător să se prezinte la sediul unității unde urma să se întrunească comisia pentru angajarea sa, deoarece și «generalul vrea» (16.02.2023), ori că ajunge și «domnul adjunct», iar la întrebarea «și cât le trebuie» răspunzând «21 de mil» (7.03.2023)”, se afirmă în hotărâre. Deși inițial a respins acuzațiile, pus în fața dovezilor, bărbatul a recunoscut că a primit banii și că i-a folosit în propriul interes.

Actualitate
Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Actualitate
Cuplurile din Sebeș care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026, premiate în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”
Cuplurile din Sebeș care au aniversat 50 de ani de căsătorie au fost premiate joi, 27 august 2026, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Festivitatea a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, într-un moment dedicat seniorilor orașului.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a publicat fotografii de la festivitate și le-a transmis un mesaj celor care au ajuns la cinci decenii de căsnicie.
„Seniorii Sebeșului în Armoniile Orașului. Festivitatea de premiere a cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie. Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, joi, 27 august 2026. Gânduri calde tuturor seniorilor noștri!”, a transmis edilul din Sebeș.
600 de lei pentru fiecare cuplu
Premierea cuplurilor semicentenare a fost aprobată de Consiliul Local Sebeș în ședința extraordinară din 17 august 2026.
Potrivit hotărârii, administrația locală a alocat suma de 41.400 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Fiecare familie eligibilă primește un premiu în valoare de 600 de lei.
De asemenea, în cadrul aceleiași hotărâri a fost prevăzută o sumă de 21.740 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în anul 2026, conform listei aprobate de administrația locală.
Prin această inițiativă, municipalitatea din Sebeș continuă tradiția de a-i celebra pe seniorii care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii și comunități.
Festivitatea din grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” a făcut parte din programul „Armonii în Sebeș”, eveniment care a adus în prim-plan și această generație de seniori ai municipiului.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















